GSP SPECIAL  »  PARIURI SPORTIVE  »  

FC Copenhaga – Heidenheim: Gazdele nu au mai disputat un meci oficial de la mijlocul lui decembrie

Articol de - Publicat miercuri, 12 februarie 2025 18:37 / Actualizat miercuri, 12 februarie 2025 18:37

Joi seara, de la ora 22:00, formația germană Heidenheim se deplasează în Danemarca, acolo unde va disputa manșa tur din play-off-ul pentru optimile de finală din Conference League în compania celor de la FC Copenhaga.

Nemții au avantajul de a întâlni un adversar aflat în pauză competițională din mijlocul lunii decembrie, însă propriul parcurs nu oferă prea multe speranțe. Heidenheim ocupă locul 16 în Bundesliga, cu 14 puncte după 21 de etape, fiind în pericol de retrogradare. Conform regulamentului, poziția a 16-a duce la baraj, în timp ce locurile 17 și 18 retrogradează direct în Zweite Bundesliga. Heidenheim este la patru puncte de locul 15, ocupat de Hoffenheim, și la un singur punct în fața lui Holstein Kiel, echipa aflată pe poziția a 17-a.

14meciuri contra echipelor germane a disputat Copenhaga în istoria sa, fără să reușuească să câștige vreodată. În acest interval, danezii au pierdut de nouă ori și au remizat în cinci rânduri

Forma recentă a nemților este una dezastruoasă. Deși au început campionatul cu două victorii consecutive, 2-0 cu St. Pauli și 4-0 cu Augsburg, în următoarele 19 etape au mai obținut doar alte două succese (2-0 la Mainz și 2-0 acasă cu Union Berlin), plus două remize (0-0 cu Hoffenheim și 3-3 cu Werder Bremen). În rest, toate celelalte 15 confruntări s-au încheiat cu înfrângeri. În prezent, Heidenheim vine după patru partide pierdute consecutiv, fiind învinsă de St. Pauli (0-2), Augsburg (1-2), Dortmund (1-2) și Freiburg (0-1).

16a fost locul pe care Heidenheim a terminat faza ligii din Conference League. FC Copenhaga a încheiat pe poziția a 18-a

Echipa daneză are un moral superior înaintea duelului de joi, reușind să încheie prima parte a sezonului intern pe prima poziție, cu 33 de puncte după 17 etape, la egalitate cu ocupanta locului secund, Midtjylland. Bătălia pentru titlu în Danemarca este una strânsă, primele cinci clasate sunt separate de doar șase puncte.

FC Copenhaga a reluat pregătirile la mijlocul lunii ianuarie, și a disputat cinci partide amicale. Ultima dintre acestea a avut loc sâmbăta trecută și a fost pierdută cu 3-4 în fața celor de la Aarhus, echipă aflată pe locul patru în Superliga daneză.

Experiența europeană este de partea lui FC Copenhaga, care a evoluat în grupele Ligii Campionilor în sezoanele 2006-07, 2010-11, 2011-12, 2016-17, 2022-23 și 2023-24, reușind să ajungă în „șaisprezecimi” în 2010-11 și 2023-24. De asemenea, în ediția 2019-20 a Europa League, danezii au atins sferturile de finală, fiind eliminați de Manchester United după prelungiri. De cealaltă parte, Heidenheim se află la prima sa aventură europeană din istorie.

Echipele probabile și cotele la pariuri

Antrenorul danez Jacob Neestrup nu poate conta pe opt jucători: Kevin Diks este suspendat, în timp ce Nicolai Boilesen, Roony Bardghji, Rasmus Falk, Oscar Buur, Oliver Højer, Lukas Lerager și Andreas Cornelius sunt accidentați. Pentru Heidenheim, singura absență notabilă este Niklas Dorsch, accidentat la genunchi.

Copenhaga: Ramaj - Meling, Pereira, Hatzidiakos, Huescas - Delaney, Clem, Robert, Claesson - Chiakha, Elyounoussi

Heidenheim: Muller - Theuerkauf, Gimber, Mainka, Traore - Scienza, Wanner, Kerber, Schoppner, Conteh – Breunig

Agenția Casa Pariurilor propune o cotă de 1.76 pentru victoria gazdelor și o cotă de 1.96 pentru pariul „X2”.

Citește și:
Rapid a egalat la Arad dintr-un penalty contestat de UTA » Verdictul specialistului
Superliga
Rapid a egalat la Arad dintr-un penalty contestat de UTA » Verdictul specialistului
MM Stoica i-a dat replica lui Gigi Becali: „Clar că sunt vinovat, DAR...”
Superliga
MM Stoica i-a dat replica lui Gigi Becali: „Clar că sunt vinovat, DAR...”
Probleme pentru „câini”? » Cum se prezintă gazonul de pe „Arcul de Triumf”, cu 4 zile înainte de Dinamo - Petrolul
Superliga
Probleme pentru „câini”? » Cum se prezintă gazonul de pe „Arcul de Triumf”, cu 4 zile înainte de Dinamo - Petrolul
Gigi Becali, ședință de URGENȚĂ la FCSB! S-a dus peste jucători la baza de la Berceni » Declarații tari ale patronului: „Am șters toate amenzile, dar...”
Superliga
Gigi Becali, ședință de URGENȚĂ la FCSB! S-a dus peste jucători la baza de la Berceni » Declarații tari ale patronului: „Am șters toate amenzile, dar...”
Lanț gigant de magazine deschide în România prima unitate FOTO
Profit.ro
Lanț gigant de magazine deschide în România prima unitate FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Miza programului n-a fost ascensiunea, ci moartea” » De ce escaladarea live a unui zgârie-nori de către Alex Honnold a fost greșită: „Clădirea nu e munte, e o vânătoare de clickuri vopsită drept căutare interioară”

Selecționerul României, șocat de ce a găsit în Danemarca: „Despre ce vorbim? Dimineața, tot cartierul!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează