GSP SPECIAL  »  PARIURI SPORTIVE  »  PONTURI PARIURI

FCSB II - Dinamo II: Se încing spiritele în Liga 3! Cotă excelentă pentru un pariu la mini-derby-ul de azi

Articol de - Publicat vineri, 13 noiembrie 2020 11:49 / Actualizat vineri, 13 noiembrie 2020 13:56

FCSB II - Dinamo II se joacă azi, de la 14:00, în derby-ul etapei a 10-a din Liga 3. Roș-albaștrii vor să-și ia revanșa în fața ”câinilor” și să continue astfel cursa de urmărire a celor de la CSA Steaua.

În partida tur, FCSB II a pierdut trei puncte importante în fața lui Dinamo, după un meci în care băieții lui Vintilă au condus cu 2-0, dar au cedat pe final și au pierdut cu 2-3. FCSB II vine după șapte victorii consecutive în campionat!

AU PIERDUT DOAR CU DINAMO ȘI CSA STEAUA

FCSB II are un parcurs excelent în actuala ediție din Liga a 3-a și au ajuns pe poziția a 2-a în seria a 4-a, cu 21 de puncte, la doar două puncte în fața celor de la CSA Steaua, echipă favorită la promovarea în eșalonul secund. Echipa secundă a FCSB-ului a fost învinsă în acest sezon doar de CSA (1-2) și de Dinamo (2-3), reușind în rest să-și câștige toate partidele.

Retrogradat la echipa secundă, Bogdan Vintilă a transformat-o pe FCSB II, iar puștii roș-albaștrilor au cel mai bun atac din serie, cu 24 de goluri înscrise în nouă meciuri. Sunt urmați la acest capitol de Progresul Spartac (22 de goluri marcate) și de CSA Steaua (20 de goluri marcate).

De cealaltă parte, Dinamo II se află pe poziția a 3-a, cu 14 puncte, la șapte lungimi distanță de adversarii de azi. ”Câinii” mici se prezintă la meciul cu FCSB II după egalul obținut la Metalul Buzău, 2-2, formație care a reușit s-o încurce și pe CSA Steaua.

CE PUTEM PARIA LA FCSB II - DINAMO II

Chiar dacă vorbim despre un meci la nivelul Ligii 3, confruntările dintre FCSB și Dinamo vor fi întotdeauna aprinse. Ne așteptăm din nou la o partidă spectaculoasă, în care sunt șanse foarte bune să vedem cel puțin trei reușite, așa cum s-a întâmplat în ultimele patru meciuri disputate de FCSB II și în trei din ultimele patru jocuri ale ”câinilor”.

PONT: Peste 2,5 goluri - cotă 1,60 la Betano

„Ori te laşi tu ca antrenor, ori îl dai afară pe Săpunaru!” » Reacție dură la vederea incidentului dintre Lobonț și căpitanul Rapidului

Campionul modest de la FCSB » Povestea unui fotbalist atipic din vestiarul roș-albastru: greu încercat în copilărie și salvat de soție + locuiește în zona blamată de bucureșteni


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează