Articol de Dan Bâra - Publicat duminica, 26 ianuarie 2025 17:40 / Actualizat duminica, 26 ianuarie 2025 17:40
Genoa primește luni, în cadrul etapei cu numărul 23 din Serie A, vizita ultimei clasate, Monza. Gazdele ocupă locul 12, cu 23 de puncte, fiind la 10 puncte distanță de oaspeți și la doar 4 puncte de retrogradare.
Deși sunt cinci echipe între Genoa și linia roșie a retrogradării, distanța față de poziția a 18-a, prima care duce în Serie B, e una mică. Mai mult chiar, „grifonii” au mai puține victorii, 5, decât Verona, care e prima sub linie și care a câștigat de 6 ori.
9puncte a adunat Genoa acasă în 11 etape, fiind a treia cea mai slabă echipă de teren propriu din Serie A. Mai prost de atât stau doar Empoli și Monza
După trei etape în care obținuse rezultate bune, învingându-le pe Empoli (2-1) și Parma (1-0) și remizând cu Lecce (0-0), Genoa a cedat în runda precedentă pe terenul lui AS Roma, 1-3. A fost cea de-a doua înfrângere în cele cinci meciuri disputate de când Dan Șucu a preluat clubul.
Partida programată luni, la ora 21:45, le scoate în față genovezilor un adversar ce pare accesibil la prima vedere. Acesta a adunat doar două succese și șapte remize în cele 21 de etape de până acum. Însă statistica spune că Monza are trei victorii și o singură înfrângere în cele mai recente patru întâlniri directe. În ediția precedentă, clubul lombard s-a impus cu 1-0 acasă și cu 3-2 în deplasare, iar în turul sezonului curent Genoa s-a răzbunat, câștigând cu 1-0 pe arena adversarilor.
Monza vine după o serie de șapte etape în care a suferit șase înfrângeri, singura excepție din acest interval fiind înregistrată în disputa de acasă cu Fiorentina, câștigată cu 2-1. Anterior, mai câștigase doar contra Veronei, 3-0 în deplasare, pe vremea când antrenor era Alessandro Nesta. De la numirea lui Salvatore Bocchetti pe banca tehnică, clubul a disputat patru etape, reușind să învingă Fiorentina. Dar a pierdut contra celor de la Parma și Cagliari cu 1-2 și contra Bologniei cu 1-3.
3înfrângeri are Monza în ultimele trei deplasări: 1-2 la Lecce și Parma și 1-3 la Bologna
E interesant de remarcat și faptul că Monza, în ciuda parcursului său modest, nu a pierdut niciodată la scor în actuala ediție de campionat. Doar în trei rânduri adversarii s-au impus la mai mult de un gol diferență, iar aceștia au fost Napoli (2-0), Atalanta (2-0) și Bologna (3-1). Celelalte nouă înfrângeri au fost suferite la un gol diferență.
9dintre cele 11 meciuri de acasă ale Genovei au consemnat câte cel puțin un gol marcat de adversari
De asemenea, de la startul sezonului, doar Bologna i-a marcat Monzei mai mult de două goluri, semn că defensiva sa e destul de greu de păcălit. Iar Genoa, să nu uităm, are al doilea cel mai slab atac din Serie A, cu doar 18 goluri înscrise. Un alt detaliu care s-ar putea dovedi important pentru „grifoni” e acela că Monza a marcat în fiecare dintre ultimele nouă etape. Dar, în același timp, a și primit gol în cele mai recente 13 runde.
Echipele probabile și cotele la pariuri
Cotele partidei sunt destul de echilibrate în oferta celor de la Superbet. Gazdele au 2.22 la victorie, iar oaspeții au o cotă de 3.60 pentru a se impune. Cota pentru un rezultat de egalitate e 3.45, iar cea pentru un gol marcat de oaspeți e 1.55.
Genoa: Leali - Sabelli, De Winter, Vasquez, Martin - Frendrup, Masini - Zanoli, Thorsby, Miretti - Pinamonti
Monza: Turati - D'Ambrosio, Izzo, Carboni, Kyriakopoulos - Ciurria, Bianco, Bondo, Akpa Akpro - Caprari, Maldini