Articol de GSP - Publicat joi, 10 septembrie 2020 12:08 / Actualizat luni, 21 septembrie 2020 12:30
Intrarea în clasa pregătitoare este o mare provocare pentru copii și pentru părinți, în egală măsură. Anul acesta, emoțiile sunt cu atât mai mari, având în vedere că din cauza pandemiei elevii sunt nevoiți să respecte reguli stricte la școală.
Din fericire, există soluții pentru a-l ajuta pe micuțul tău să se adapteze mai repede și mai ușor la noile cerințe pe care le aduce școala. Dacă a mers la grădiniță, schimbările nu vor fi chiar așa de mari, pentru că în clasa pregătitoare nu se dau teme, iar învățătorii sunt mai indulgenți. Iată câteva ponturi recomandate de psihologi, pe care le poți aplica și tu, ca să-l ajuți să facă față mai ușor noilor provocări.
1. Ajută copilul să stabilească o relație apropiată cu învățătoarea
Pentru copiii mici contează foarte mult să se simtă în siguranță lângă un adult în care pot avea încredere. De aceea, în primii ani de școală este foarte important ca elevii să se înțeleagă bine cu învățătoarea. În caz contrar, ei nu se vor putea concentra la ore, vor fi stresați și anxioși.
Vorbește în fiecare zi cu micuțul tău, ca să afli cum s-a simțit la școală, cum se înțelege cu învățătoarea și, dacă este nevoie, discută și cu aceasta din urmă, ca să-l ajute pe copil să se integreze mai ușor în colectivul clasei.
2. Explică-i de ce este important să respecte regulile
Spre deosebire de grădiniță, regulile de la școală sunt ceva mai stricte, iar copiii au tendința să nu respecte normele care le sunt impuse, dacă nu le înțeleg rostul. Prin urmare, vorbește cu copilul și explică-i cu răbdare de ce este important să respecte toate cerințele și să aibă încredere că toate acestea sunt concepute pentru binele și siguranța lui.
Insistă în special pe normele de igienă, pe spălarea frecventă a mâinilor, păstrarea distanței față de ceilalți colegi și purtarea măștii de protecție, pentru că anul acesta este unul special, iar aceste măsuri sunt mai importante decât orice altceva.
3. Cumpăra rechizitele împreună cu el
Copiilor le place să ia parte la cumpărăturile care sunt făcute pentru ei, ca să poată alege singuri produsele care le plac mai mult. Inclusiv rechizitele pot fi personalizate în funcție de gusturile celui de mic, de aceea ar fi bine să-l iei cu tine la magazin și să alegeți împreună penarul, ghiozdanul și caietele.
Găsești manuale școlare la Librăria online Delfin, de unde poți cumpăra pentru cel mic și cărți de jocuri și activități, concepute special pentru a-i dezvolta atenția și gândirea. Nu uita nici de cărțile cu povești și cărțile de colorat, care vor fi o activitate plăcută, pe care o puteți face împreună, în timpul liber.
4. Încurajează-l să-și facă noi prieteni
Chiar și în contextul pandemiei, când trebuie păstrată distanța socială, este important ca un copil care începe clasa pregătitoare să-și facă noi prieteni în rândul colegilor, cu care să se poată juca după ore. Nu-l lăsa să stea prea retras și discută cu învățătoarea, dacă observi că micuțul tău refuză să comunice cu alți copii. Nu uita să-i explici cât mai clar care sunt condițiile în care poate să interacționeze cu colegii, pentru a fi în siguranță.
5. Discută deschis cu el despre emoțiile pe care le are
De fiecare dată când vorbești cu copilul tău despre școală, caută să-l asiguri din nou că ai încredere că se va descurca bine și că este în siguranță acolo. Întreabă-l mereu cum se simte și încurajează-l să-și exprime sincer toate emoțiile pe care le trăiește, pentru că este normal să se teamă la început, să fie anxios în legătură cu schimbările pe care le presupune în viața lui mersul la școală.
De mare ajutor pot fi povestirile tale despre propria experiență legată de începerea școlii. Copilul va căpăta încredere în el dacă va înțelege că și tu ai trecut prin provocări și trăiri similare. Prin urmare, comunicarea deschisă, sinceră și apropiată cu micuțul tău este regula de bază în această perioadă.
Aplică aceste sfaturi și o să vezi că îți va fi mai ușor să comunici cu micuțul tău, iar el se va adapta mai repede la noile cerințe de la școală, chiar și în acest context dificil.