GSP SPECIAL  »  PUBLICITATE  »  ADVERTORIAL

5 soluții prin care poți să-ți faci transformi casa într-o locuință inteligentă

Articol de GSP - Publicat marti, 31 august 2021 21:34 / Actualizat marti, 31 august 2021 21:34

Dacă până în urmă cu o decadă casele smart păreau o fantezie de domeniul filmului, sau un lux aflat în apanajul celor cu resurse financiare deosebite, astăzi ele devin tot mai mult o realitate cotidiană și o opțiune pentru fiecare dintre noi.   

Casele inteligente sunt acele case in care aparatele și dispozitivele sunt conectate la internet și configurate astfel încât să poată fi controlate de la distanță de oriunde, câtă vreme avem acces la o conexiune de internet.   

Fie că este vorba de transformarea locuinței vechi sau de construcția de la zero a unei locuințe noi,  o casă în care să poți controla funcții precum supravegherea și securitatea casei, temperatura ambientală, iluminatul precum și multe altele,  de la distanță, prezintă multiple avantaje, cresc gradul de siguranță și de relaxare,  și transformă felul în care trăim. Desigur, configurarea și securizarea rețelei rămâne un pas necesar, dar odată depășit, casa devine un organism viu, aflat la distanță de o singură comandă, chiar și atunci când suntem departe.

Iată câteva dispozitivele ce pot fi incluse în orice configurație a unui domiciliu, pentru a-l transforma într-o casă inteligentă:

1.       Extinderea rețelei wireless  - Astăzi nu mai este nevoie să se instaleze  routere de internet, peste tot, doar pentru a asigura un semnal bun atât pentru dispozitivele mobile cât și pentru aparatele inteligente.   Aerele condiționate cu wifi,  care nu doar pot fi controlate ci îți pot extinde și rețeaua wireless, devin tot mai comune.   Și pot fi controlate de la distanță, așadar le poți porni și seta de la distanță, astfel încât , atunci când ajungi acasă, temperatura să fie perfectă.

2.       Securitatea prin camere de supraveghere,  interfon cu video și recunoaștere, sau încuietori inteligente– Astăzi vizorul de la ușă nu mai trebuie să rămână pe ușă. Îl poți avea cu tine oriunde, chiar și în concediu.  Imaginează - ți că atunci când ești plecat,  camera de supraveghere și senzorii de mișcare, îți transmit instant o notificare pe telefon, și astfel poți vedea cine sună la ușă, sau ce se întâmplă în grădină. Poate copii vecinilor au sărit să recupereze o minge. Poți vedea toate acestea imediat, cu ajutorul unei camere de supraveghere exterior de la A2t,  cat despre vechea ială, soluția modernă o reprezintă încuietorile  pe baza de geo proximitate, pe cod sau pe amprentă.

3.       Draperii si jaluzele motorizate și iluminat led inteligent – Desigur, o locuință smart, este o locuință eficientă energetic, astfel că un iluminat pe led este norma. Dar astăzi se face pasul către mai mult decât o simplă economie a energiei. Astăzi lumina poate fi controlată astfel încât să se coordoneze cu filmul pe care îl urmărești, sau cu muzica pe care o asculți.  Iar jaluzelele pot fi controlate astfel încât să se închidă sau deschidă automat în funcție de lumina de afară.   

4.       Hrănitoare automate pentru animalele de companie - Un alt dispozitiv ce poate fi controlat și care ne ușurează viața este hrănitorul automat. Fie ca este vorba de un dispenser de hrană  pentru peștii de acvariu, fie unul pentru pisica sau câinele dumneavoastră, acesta poate fi programat dar și comandat de la distanță, astfel încât să puteți avea grijă de aceștia, oriunde v-ați afla.

În concluzie, prin integrarea de soluții automatizate, de aparate și dispozitive inteligente, poți actualiza și transforma locuința într-o casă smart,  beneficiind de o modernizare menită să îți ridice gradul de confort, eficiență și securitate la un nou nivel.  

Sursa foto: Unsplash.com

Citește și:
Fiul lui Michael Schumacher și-a făcut oficial apariția cu frumoasa Clara » Noua iubită este violonistă
Stiri extrasport
Fiul lui Michael Schumacher și-a făcut oficial apariția cu frumoasa Clara » Noua iubită este violonistă
Scene dramatice la Roland Garros! A câștigat meciul turneului, dar nu s-a mai putut ridica de pe zgură
Tenis
Scene dramatice la Roland Garros! A câștigat meciul turneului, dar nu s-a mai putut ridica de pe zgură
Ferrari, epic FAIL după lansarea primului supercar 100% electric: „Arată ca un telefon! Rămâneți la făcut pizza!” » Prăbușire brutală la Bursă
Noutati auto
Ferrari, epic FAIL după lansarea primului supercar 100% electric: „Arată ca un telefon! Rămâneți la făcut pizza!” » Prăbușire brutală la Bursă
Surpriza turneului la Roland Garros » Sorana Cîrstea a scăpat de cea mai grea adversară de pe partea ei de tablou
Tenis
Surpriza turneului la Roland Garros » Sorana Cîrstea a scăpat de cea mai grea adversară de pe partea ei de tablou
ULTIMA ORĂ DECIZIE PSD și AUR s-au impus din nou în Parlament. Vânzarea de acțiuni la companiile de stat, interzisă până la finalul anului 2027. Puține excepții
Profit.ro
ULTIMA ORĂ DECIZIE PSD și AUR s-au impus din nou în Parlament. Vânzarea de acțiuni la companiile de stat, interzisă până la finalul anului 2027. Puține excepții

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Copleșit de emoții în sala Rapid, Van der Vaart i-a atribuit lui Chivu un cuvânt imens: „Știam că așa va fi!”

Concertul lui Max Korzh a adus scene ca-n marile peluze europene! Imagini incredibile pe gazonul Arenei Naționale


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează