GSP SPECIAL  »  PUBLICITATE  »  EPISODUL 3

ADRIAN MUTU: “Vreau să fiu selecționer peste 10-15 ani”

Articol de GSP - Publicat marti, 14 iunie 2022 23:30 / Actualizat marti, 14 iunie 2022 23:30

Fost selecționer U21, Adrian Mutu spune cum l-a ajutat experiența de pe banca „tineretului”. Acum nu se mai gândește la echipa națională, îi place ideea de antrenor la o echipă de club, însă recunoaște că în 10-15 ani și-ar dori să fie pe banca primei reprezentative.

- Domnule Mutu, cât diferă meseria de antrenor de club de cea de selecționer?
- E altceva. Ca antrenor de club ești zi de zi parte din viața echipei. Antrenezi zilnic, îi modelezi pe jucători așa cum vrei tu, iar ca selecționer alegi și primești ceea ce ceilalți antrenori pregătesc. Ca selecționer e foarte dificil să ai o filosofie de joc, pentru că ai foarte puțin timp pentru a pune în practică filosofia proprie. Trebuie să te modelezi și să alegi sistemul în funcție de jucătorii selecționați. Trebuie să-i pui pe posturile pe care dau cel mai bun randament.

- Cât v-ați schimbat de la prima experiență ca antrenor, la Voluntari?
- Au trecut 5 ani. Practic, sunt alt antrenor. Cred cu tărie că de la sezon la sezon reușesc să acumulez experiență. Asta pentru că te întâlnești cu situații noi, diferite față de ce-ai avut, și așa înveți. Le gestionezi altfel. Atunci acumulezi experiența pentru a nu mai repeta anumite greșeli pe care le-ai făcut. Și pentru a îmbunătăți metodele pe care le ai.

"Nu mă las influențat de nemulţumiri"

- Îi e greu unui antrenor să nu se lase influențat de ce e în jur în timpul unui meci. Mă refer la nemulțumirile suporterilor...
- E greu să nu auzi. Pentru că nu ai cum pe un stadion cum e cel al Rapidului să nu auzi. E greu! Tribunele sunt foarte aproape. Zgomotul pe care îl face galeria acoperă vocile, dar câteodată auzi. Însă eu nu mă las influențat. Mereu caut să fiu conectat, concentrat la planul pe care îl am. Au fost meciuri pe care le-am câștigat cu anumite mutări făcute pe parcurs, tocmai pentru că am fost concentrat. Scopul meu e întotdeauna victoria și încerc să rămân pe acest parcurs fără să mă las influențat de lume.

- Ce ați învățat în mod special în perioada în care ați fost selecționer U21?
- Analiză! Cum să analizez adversarul. Pentru că asta făceam. În afara vizionărilor și a prezenței la meciurile jucătorilor, făceam multă analiză. Asta m-a ajutat mult în ceea ce fac acum. Pentru că știu să fac analiza exact ca un analist video. Am lucrat mult la asta timp de un an.

- Câte zile pe săptămână și câte ore pe zi muncește antrenorul Adrian Mutu?
- 7 din 7. Doar când dorm nu muncesc. Tot ce e valabil pentru un jucător e și în cazul unui antrenor. Indiferent ceea ce faci, trebuie să te gândești că ești fotbalist sau antrenor. Așa e meseria asta.

- Ce ați simțit când vi s-a cântat imnul pentru prima dată ca jucător, apoi ca antrenor?
- Știți legătura dintre mine și echipa națională. Pentru mine tot timpul a fost o onoare prezența acolo. Tricoul galben trebuie să fie primul pentru orice fotbalist român. Indiferent de echipa de club la care activează. Am avut ocazia și onoarea să fiu acolo atât ca jucător, cât și ca antrenor și sper să o mai am și pe viitor, ca antrenor al primei reprezentative. E ceva fantastic.

"Naționala e specială pentru mine"

- Deci vă doriți să fiți selecționer și al primei reprezentative?
- Într-o zi, bineînțeles. România e tot timpul ceva special pentru mine. Poate în 10-15 ani o să ajung și acolo.

- 10-15 ani? Ați fost deja la U21, drumul nu-i așa lung.
- Nu, nu e! Dar îmi place foarte mult să fiu antrenor la echipă de club și cred că abia în 10-15 ani pot să mă gândesc la ideea de selecționer din nou.

- Sunteți foarte atașat de stafful dumneavoastră, cum faceți selecția oamenilor pe care îi alegeți colaboratori?
- Selecția o fac adevărat. Nu am prieteni în staff. OK, se întâmplă să am și băieți alături de care am jucat sau cu care mă știu de mulți ani, dar nu acesta e motivul pentru care ei se află în stafful meu. Motivul principal e că sunt antrenori de care eu sunt mulțumit, de care eu am nevoie. Pentru că ei sunt o extensie a corpului meu, a mâinilor mele, a minții mele. Iar împreună noi luăm decizii. E foarte important să ai un staff bun, de aceea eu sunt tot timpul împreună cu ei. Tot ce se întâmplă e și datorită lor. Ăsta e un staff adevărat. E important să ai cu tine oameni care te pot ajuta, nu pe care să îi iei de prietenie.

- Ideea de trofeu câștigat ca antrenor vă apasă? Pentru că ați făcut-o de atâtea ori ca jucător...
- Nu te gândești la un trofeu înainte de a-l lua. Parcursul și drumul pe toată durata unui sezon până la trofeu e cea mai frumoasă. De multe ori te gândești la rezultatul final, care poate fi un trofeu, o medalie. Ceea ce nu-i corect. Nu trebuie să te gândești la rezultat. Trebuie să acționezi și să fii zi de zi concentrat. Și să te gândești că poate fi un trofeu la final ca rezultat al muncii. Nu să te gândești la trofeu și să uiți de parcurs. Partea asta e plină de sacrificii, de urcușuri și coborâșuri. Iar vizavi de mine, OK, lumea are pretenții de la mine. Și eu am pretenții de la mine, dar nu e obligatoriu să se întâmple.

"E greșit să-ți critici jucătorii în public"

- Se poate învăța fotbalul din cărți?
- Nu! În niciun caz.

- Sunt tot mai multe cărți despre tactică, despre pregătire...
- Da, dar astea ne ajută pe noi, cei care l-am practicat. Nu-s pentru ăia care nu l-au practicat.

- Sunt totuși cazuri de antrenori care n-au fost fotbaliști!
- Sunt cazuri! Dar cu siguranță le e mai ușor să ajungă antrenori celor care au și jucat fotbal. Tocmai despre ce vorbeam, că te ajută să ai în spate o carieră de jucător.

- E o greșeală ca antrenorul să critice jucătorii în public?
- Da! Să critici un jucător în public înseamnă că ai întrecut o limită. Să-i mai înțepi ca echipă, e altceva. Pentru că atunci transmiți un mesaj. Când te duci public și spui că un jucător nu e bun, îl expui foarte mult. Și atunci stima lui față de tine va scădea. Ca echipă, când vorbești despre un concept, atitudine, tactică, atunci cu siguranță antrenorul vrea să transmită un mesaj. Făcându-l public, fără să dai nume, ca un întreg, atunci înțepi jucătorii în ambiția lor. Probabil vor da mai mult la antrenament.

Citește și:

Ilie Dumitrescu, savuros după meciul Generației de Aur: „Petrescu s-a chinuit și el puțin”
Nationala
Ilie Dumitrescu, savuros după meciul Generației de Aur: „Petrescu s-a chinuit și el puțin”
Străinii, impresionați de ce au trăit la meciul Generației de Aur: „E prima dată când sunt fericit că pierd”
Nationala
Străinii, impresionați de ce au trăit la meciul Generației de Aur: „E prima dată când sunt fericit că pierd”
Nicușor Dan, anunț despre noul stadion al lui Dinamo: „O minciună grosolană”
Superliga
Nicușor Dan, anunț despre noul stadion al lui Dinamo: „O minciună grosolană”

Licitație la dineu pentru echipamentele Generației de Aur » Cât a plătit Șucu pentru tricoul lui Mourinho + Hagi a stabilit recordul serii

Cine transmite la TV meciul de adio al Generației de Aur » Ploaie de staruri mondiale pe Arena Națională


Comentarii (5)
dobrin
dobrin  •  15 Iunie 2022, 19:42
Postat de dobrin pe 15 Iunie 2022, 19:29

Nu vad care e problema. Peste 10-15 ani Nationala va ajunge la nivelul la care va putea fi antrenata fara probleme de Adi Mutu :)

Unde mai pui ca in 10-15 ani presedintele LPF va fi Mario Iorgulescu...

dobrin
dobrin  •  15 Iunie 2022, 19:29
Postat de csaba pe 15 Iunie 2022, 15:36

Chiar nu vă puteți liniști cu acest *** ce realizări are ca antrenor, de când e a fost dat afară de peste tot și vrea și el să antreneze naționala, consumați energie degeaba pe el!!!!

Nu vad care e problema. Peste 10-15 ani Nationala va ajunge la nivelul la care va putea fi antrenata fara probleme de Adi Mutu :)

csaba
csaba  •  15 Iunie 2022, 15:36

Chiar nu vă puteți liniști cu acest *** ce realizări are ca antrenor, de când e a fost dat afară de peste tot și vrea și el să antreneze naționala, consumați energie degeaba pe el!!!!

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (5)
Comentează