GSP SPECIAL  »  PUBLICITATE  »  ADVERTORIAL

“Așa da” și ”așa nu” la sală: regulile nescrise ale etichetei sportive

Articol de GSP - Publicat marti, 31 august 2021 16:17 / Actualizat marti, 31 august 2021 16:17

Deși pare locul în care ți-ai face cele mai puține griji cu privire la felul în care te îmbraci, accesorizezi și îngrijești, în realitate, chiar și sala de fitness impune câteva reguli de bun gust și etichetă. Bineînțeles, niciuna nu are de-a face cu cromatica vestimentației și complementaritatea culorilor, nici cu felul în care mânuiești gangterele - deși, în cazul acestora, importanța intervine în eficiența exercițiilor.

Iată care sunt, așadar, cele mai importante reguli de etichetă pentru sportivi și cum îți poți păstra eleganța și prestanța chiar și în acest context:

Spune ”NU” mirosurilor puternice

Atunci când depui efort fizic, transpiri; nu este nimic în neregulă cu acest lucru, ba dimpotrivă. E admirabil că vrei să eviți mirosurile neplăcute, dar asta nu înseamnă că trebuie să alegi cele mai puternice parfumuri barbati din magazin sau deodorantul cu iz oriental, care promite eficiență timp de 48 de ore. Atât în cazul acestora, cât și când vine vorba despre parfumuri dama, antiperspirante și deodorante, este preferabil să optezi pentru mirosuri delicate, cât mai naturale, din zona olfactivă herbal, citric sau proaspăt. Ultima apariție OUD va întoarce toate privirile, însă, nu din motivul din care sperai, ci pentru că este mult prea greu pentru un spațiu închis și încălzit, în care toți cei prezenți fac exerciții solicitante, care le îngreunează, oricum, respirația.

Îmbracă-te adecvat

Indiferent dacă faci fitness sau kickboxing, ține cont de componentele echipamentului ”oficial” și adaptează-ți ținuta în funcție de acesta. În cazul bărbaților, o pereche de pantaloni scurți și un tricou sunt oricând potrivite, pe când ținuta femeilor poate fi adaptată, aproape în orice situație de activitate sportivă de interior, cu o pereche de colanți, o bustieră de calitate și un tricou sau un maiou lejer. Încălțămintea este, de asemenea, importantă - nu te duce la o clasă de yoga încălțat în teniși și nici la sala de forță în sneakers destinați practicării baschetului.

Piele curată, păr îngrijit

Un duș înainte de sală este binevenit, mai ales dacă te duci după programul de muncă - chiar dacă vei transpira și vei repeta dușul și după antrenament, te vei simți mult mai încrezător în forțele proprii dacă o faci și înainte. În ceea ce privește părul, evită folosirea produselor de styling - pe lângă faptul că nu este un context potrivit, ți-ar putea spori disconfortul cauzat de transpirație. În cazul părului lung, prinderea acestuia este obligatorie - în acest fel, vei preveni accidentările și vei avea suficientă libertate de mișcare. Dacă te tentează orice fel de produs de machiaj, renunță la idee; ultimul lucru pe care ți-l dorești este un rimel scurs, un ruj întins sau un fond de ten transpirat și șters neuniform. Păstrează-ți tenul cât mai curat și permite-i să respire în timpul antrenamentului, fără a-l încărca cu produse grele.

Accesorii? Doar strictul necesar

Lanțurile lungi, cerceii candelabru, brățările numeroase care se lovesc între ele și fac zgomot nu sunt cele mai potrivite accesorii pentru sală. Nu doar că te vor incomoda și, în anumite situații, îi pot deranja fonic și pe cei din jur, dar pot cauza și accidentări imposibile în absența bijuteriilor. În plus, dacă nu vorbim despre metale prețioase precum aurul sau argintul, purtarea la sală le-ar putea scurta durata de viață. Limitează-te la brățara fitness sau la smartwatch, în cazul în care deții un astfel de accesoriu și vrei să îl folosești pentru a-ți monitoriza activitatea fizică.

Deși sala de sport este locul în care mergi fără grija ținutei, e important să respecți aceste reguli de etichetă, în primul rând pentru confortul și siguranța proprii și abia apoi din considerente estetice.

Sursă foto: Pexels

Citește și:
Surse autorizate de la Universitar: „Situația lui Mircea Lucescu este gravă” » Doctorii, sceptici că mai poate sta pe bancă
Nationala
Surse autorizate de la Universitar: „Situația lui Mircea Lucescu este gravă” » Doctorii, sceptici că mai poate sta pe bancă
Statisticienii au refăcut calculele la play-off după ultima etapă » „Rundă groaznică”: FCSB pierde teren, există o mare câștigătoare
Superliga
Statisticienii au refăcut calculele la play-off după ultima etapă » „Rundă groaznică”: FCSB pierde teren, există o mare câștigătoare
„Se căsătorește cu Francesca, face două nunți!” » Adrian Mititelu, detalii despre evenimentul anului în Bănie
Diverse
„Se căsătorește cu Francesca, face două nunți!” » Adrian Mititelu, detalii despre evenimentul anului în Bănie
Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”
Fitness
Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”
Premieră pe piața auto: Dacia Logan a dispărut din preferințele românilor
Profit.ro
Premieră pe piața auto: Dacia Logan a dispărut din preferințele românilor

Matei Popa la raport: iată ce nu a făcut nici măcar o dată noul portar de la FCSB!

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close