GSP SPECIAL  »  PUBLICITATE  »  ADVERTORIAL

Borsec susține motorsportul românesc, Transilvania Rally 2020

Articol de GSP - Publicat marti, 29 septembrie 2020 14:02 / Actualizat miercuri, 30 septembrie 2020 11:12

”Un raliu extrem de greu așa cum ne așteptam! Clujul a fost întotdeauna una dintre cele mai grele și mai solicitante etape ale campionatului național, și nici în acest an nu a fost diferit. Probe spectaculoase ca de obicei, atât pentru public cât și pentru echipaje, un raliu dificil în care trebuia să impui un ritm susținut de la început. 

Ziua de vineri a început cu celebra probă Tarnița parcursă de două ori, și s-a încheiat cu parcurgerea în regim de noapte a probei Făget; am reușit să avem un ritm susținut pe cele două treceri pe Tarnița asigurându-ne un avantaj pentru proba de noapte de pe Făget. Ziua de sâmbătă avea să fie una extrem de dificilă având în vedere prognoza meteo care anunța precipitații serioase, cu două bucle a câte două probe, la care se adăuga power stage-ul/ultima probă a raliului Făget.

Am plecat pe prima buclă cu anvelope soft tăiate, neavând anvelope dedicate de ploaie, din păcate prima probă fiind parcursă în regim de etapă, și nu în regim de cursă, din cauza unei ieșiri în decor a colegului meu Alexandru Pițigoi, astfel rămânând de parcurs din prima buclă doar proba regina Dângău, urmând să parcurgem și cea de-a doua buclă fără proba Florești (anulată) și a doua oară din cauza decalajului provocat de câteva ieșiri în decor. Am reușit să terminăm pe prima poziție la clasa RC3 și pe poziția secundă în clasamentul automobilelor cu două roți motrice. A fost primul raliu la Cluj, după o lungă perioadă de timp,  în care nu am întâmpinat probleme tehnice sau nu am greșit major. Suntem extrem de mulțumiți de rezultat, mai mult, suntem bucuroși că am securizat prima poziție la clasa RC3 și pentru faptul că am terminat un raliu foarte dificil. Apa minerală naturală Borsec a fost ca întotdeauna partenerul nostru în lupta cu umiditatea provocată de temperaturile ridicate din automobilul de concurs.

Le mulțumim partenerilor noștri care sunt lângă noi și în acest an nu foarte ușor - UniCredit Leasing, Borsec, Generali, Cipi, Hofigal, Defi, Mobil1 prin Star Lubricants, Interflon, Set-Prod Com și echipei tehnice Omega Motorsport care ne-a pregătit automobilul într-un mod exemplar”, declară pilotul Adi Teslovan.

Borsec susține motorsportul românesc, Transilvania Rally 2020
Citește și:
Scandal-monstru în Giulești, după Rapid - U Cluj » Jucătorii au fost înjurați de fani și loviți cu bățul de la tobă!
Superliga
Scandal-monstru în Giulești, după Rapid - U Cluj » Jucătorii au fost înjurați de fani și loviți cu bățul de la tobă!
Mircea Lucescu, în comă la Terapie Intensivă » Ultimele informații de la Spitalul Universitar
Nationala
Mircea Lucescu, în comă la Terapie Intensivă » Ultimele informații de la Spitalul Universitar
Andreea Bălan și Simona Halep au atras atenția la finala Țiriac Open 2026! În ce ținute și-au făcut apariția
Tenis
Andreea Bălan și Simona Halep au atras atenția la finala Țiriac Open 2026! În ce ținute și-au făcut apariția
Ce gafă! Finala Cupei României, decisă la „masa verde” » Au încălcat regulamentul chiar în timpul meciului
Volei
Ce gafă! Finala Cupei României, decisă la „masa verde” » Au încălcat regulamentul chiar în timpul meciului
România a depășit Ungaria, Italia, Suedia și Portugalia: a șasea țară producătoare de automobile din Europa
Profit.ro
România a depășit Ungaria, Italia, Suedia și Portugalia: a șasea țară producătoare de automobile din Europa

AI UN PONT? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Abuzuri în lanț: „Monica Iacob-Ridzi a cerut să trântească finala pentru fiica ei!” + Înregistrare audio ȘOCANTĂ cu soțul-primar: „Ce p*** mea îi trebuie competiție?”

Gluma lui Gabi Torje, după ce l-a văzut pe Ilie Bolojan la câțiva metri de el: „Nu știu dacă am voie să spun”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează