GSP SPECIAL  »  PUBLICITATE  »  ADVERTORIAL

Ce rol are mulcirea solului și când se face?

Articol de GSP - Publicat vineri, 25 martie 2022 12:00 / Actualizat luni, 28 martie 2022 14:21

Mulcirea reprezintă un proces important pentru culturi, deoarece contribuie la pregătirea solului și la dezvoltarea plantelor în mod armonios. Află, în cele ce urmează, ce rol are și când se recomandă să se realizeze acoperirea solului cu mulci.

Ce rol are mulcirea solului?

“Mulciul” este denumirea pe care o are stratul de la nivelul solului. Acesta are rolul de a oferi protecție contra uscării plantelor, a deteriorării acestora, dar contribuie și la menținerea unei temperaturi puțin mai ridicate decât a celei din exterior. Prin mulcire, solul poate fi atât protejat, cât și îmbunătățit. Această operațiune îți poate facilita munca; poți folosi, de exemplu, o folie antiburuieni, ce va inhiba creșterea și dezvoltarea lor, ceea ce înseamnă că vei petrece mai puțin timp plivind.

Prin mulcire, se va reduce considerabil creșterea buruienilor, deoarece stratul de mulci va estompa lumina soarelui, astfel ca ierburile nedorite nu se vor mai dezvolta deloc sau numărul lor va fi redus considerabil. Mulciul are rol și în privința conservării apei în sol, în reglarea temperaturii, acționează împotriva eroziunii solului și contribuie la reducerea impactului pe care îl au fenomenele naturii, de exemplu, ploaia, soarele, vântul.

Câte tipuri de mulci există?

Există două feluri de mulci dintre care poți opta: cel de natură organică si cel de tip anorganic. Fiecare are anumite caracteristici, pe care te invităm să le citești în continuare:

Mulciul organic

Cel organic are în componența sa ceea ce provine din natură, cum sunt iarba gazonului cosita, frunzele uscate, scoarța copacilor, crengile uscate sau mărunțite, rumegușul și așchiile, acele provenite de la conifere, cojile de la fructele nucifere, paiele, știuleții de porumb mărunțiți, compost.

Avantajul este de faptul că resturile folosite pentru mulcire sunt tot din gradină, fiind obținute în urma curățării, iar apoi se descompun. Dezavantajul presupune faptul că solul trebuie înlocuit frecvent, deoarece devine predispus la acumularea microorganismelor dăunătoare și la cea a insectelor.

Mulciul anorganic

Acesta este alcătuit din foliile de mulcire, cum sunt cele antiburuieni, din roci casate, bucăți mărunte de sticlă, pietriș de râu și altele. Avantajele pe care le oferă sunt pe termen îndelungat și există în multe variante, astfel că îl poți alege și ca o componentă pentru decor. 

De asemenea, peste stratul anorganic este posibil sa așezi unul organic, de exemplu, scoarță de copac, ace de conifere, coji ale fructelor nucifere, dacă îți dorești o amenajare cu aspect natural. Dezavantajele mulciului de tip anorganic sunt reprezentate de costuri, care pot fi ridicate. 

Când se face mulcirea?

Se recomandă ca procesul de acoperire cu mulci să se realizeze primăvara, dar se poate să faci acest lucru și pe finalul iernii, dar numai în cazul în care temperaturile sunt mai crescute. Această activitate nu trebuie să se facă dacă solul este înghețat sau conține un nivel ridicat de umiditate.

Perioada optimă de realizare a mulcirii este, cu precădere, în primele două săptămâni din luna mai. Înălțimea stratului de mulci diferă în funcție de tipologia sa și de cea a culturii respective. Se pot utiliza diferite tipuri de mulci în gradină, atât separat, cât și în combinații.

Așadar, este benefic pentru sol să realizezi mulcirea, iar prin această procedură îți ușurezi, totodată, munca. Indiferent că optezi pentru folosirea mulcilor de natură organică sau a celor anorganici, ori chiar a combinației, această activitate este de bază în grădinărit.

„Ori te laşi tu ca antrenor, ori îl dai afară pe Săpunaru!” » Reacție dură la vederea incidentului dintre Lobonț și căpitanul Rapidului

Campionul modest de la FCSB » Povestea unui fotbalist atipic din vestiarul roș-albastru: greu încercat în copilărie și salvat de soție + locuiește în zona blamată de bucureșteni


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează