GSP SPECIAL  »  PUBLICITATE  »  

Cei mai admirați angajatori din România vor fi la LEAP. Tu pe cine pariezi?

Articol de GSP - Publicat vineri, 17 ianuarie 2020 17:41

La fel ca în fotbal, unde e concurență mare între echipe, și între companii e competiție mare. Pentru că atunci când aplici la un job vrei să știi un clasament al angajatorilor și să te înscrii în echipa celor care sunt transparenți și atenți la feedback-ul angajaților. 

 

Clasamentul celor mai admirați angajatori din România îl afli la LEAP (Learn. Explore. Apply. Play), evenimentul organizat de eJobs și Târgul de Cariere, pe 27 februarie 2020, la Face Convention Center. Va fi un festival cu speakeri de renume mondial care vor aborda teme pe interesul specialiștilor în resurse umane, managerilor de companii, antreprenorilor, dar și profesioniștilor. 

În cadrul evenimentului vor fi prezentate rezultatele studiului de piață „Cei mai admirați angajatori din România”, realizat de eJobs și Universum (cea mai mare companie de consultanță în employer branding din lume), pe un eșantion de 20.000 de respondenți. Federica Leotta, country manager Italia la Universum vine în România pentru a prezenta rezultatele unuia dintre cele mai ample studii realizate la nivel local și pentru a premia companiile câștigătoare. Federica a acordat un interviu în exclusivitate pentru România în care arată care sunt cele mai importante lecții pe care le-a învățat despre angajatorii români, analizând clasamentul acestora, dar și care sunt valorile în funcție de care ar trebui să ne ghidăm atunci când avem de ales viitorul angajator. 

Ce ai învățat analizând topul celor mai admirați angajatori din lume?

Datele m-au ajutat să realizez că toate generațiile, nu doar cele mai tinere, consideră meseria lor o modalitate de a se exprima, de a contribui la un scop mare și de a-și pune amprenta în ceea ce fac. În același timp, companiile au o responsabilitate uriașă de a spune întreaga poveste despre experiența pe care o oferă. Cu cât sunt mai autentice și transparente (chiar și atunci când nu au ceva atât de grozav de spus despre ele!), cu atât mai mult vor fi recunoscute ca fiind credibile și demne de încredere. Și, vorbind despre experiență, cei care sunt percepuți că oferă un mediu de lucru atent la toate detaliile, o cultură deschisă și o misiune interesantă sunt cei care se clasează în topul celor mai admirați angajatori.

Care sunt asemănările dintre companiile din topul celor mai admirați angajatori realizat de Universum?

Punctul lor forte și comun este capacitatea lor de a construi o experiență coerentă în viața angajaților lor și în mintea potențialilor candidați. 

Ce ai putea să ne spui despre angajatorii care nu ocupă pozițiile fruntașe în top? Cum ar putea ajunge pe primele locuri?

Conștientizarea este clar cel mai important punct de pornire. Apoi, să fie prezenți pe canalele unde talentele din targetul lor își petrec timpul și să comunice mesaje care sunt relevante pentru acești candidați. Poate că nu este nevoie să vorbească despre progresul rapid al carierei atunci când oamenii pe care doresc să îi atragă pun pe primul loc un mediu de lucru prietenos și primitor. De asemenea, este important să rețină faptul că nu trebuie să fie atractivi pentru toată lumea: în marketingul de recrutare cheltuim mult timp și bani pentru a atrage cel mai mare număr de candidați, pentru a spune apoi nu majorității. Ce pot face companiile în acest caz? Să se asigure că înțeleg clar profilul talentelor de care au nevoie, nu doar în ceea ce privește abilitățile, ci și în ceea ce privește personalitatea! Și să se asigure că ofertele de angajare sunt relevante pentru candidații doriți.

Care sunt cele 3 valori pe care fiecare companie ar trebui să le adopte în 2020?

Coerența, integritatea și includerea ar trebui să fie valori esențiale pentru companii în 2020. De ce? Va fi nevoie ca organizațiile să fie consistente în toate punctele din călătoria candidaților și angajaților și în fața stakeholderilor. Dacă nu există consistență, e greu să devii recognoscibil și de încredere ca angajator. Integritatea este solicitată și este necesară pentru a rămâne și atractivi. Iar, în cele din urmă, includerea va fi o necesitate. Se bazează pe diversitate, dar înseamnă și ascultarea și includerea unor perspective diverse, astfel încât oamenii (și afacerea) să poată beneficia și să poată avansa. 

 

Vino să joci alături de cei mai admirați angajatori ai anului 2019 la LEAP, pe 27 februarie 2020 în spațiul găzduit de Face Convention Center! Vei discuta oamenii care lucrează în companiile din top, cu speakeri de renume mondial, cu specialiști din HR, manageri și antreprenori. Pregătește întrebările și rezervă-ți loc la eveniment încă de pe acum! Costul participării la LEAP este de 199 euro + TVA. Mai multe detalii poți afla accesând site-ul https://leap.ro/!

Text: Steluța Năstase-Lupu

Citește și:
Antonio Colamonici, antrenorul de aur al României la Jocurile Olimpice, devastator: „M-au tratat ca pe un nimic!” + Scandalul primelor și un proces de sute de mii de euro: „Președinte penibil”
Special
Antonio Colamonici, antrenorul de aur al României la Jocurile Olimpice, devastator: „M-au tratat ca pe un nimic!” + Scandalul primelor și un proces de sute de mii de euro: „Președinte penibil”
Gâlcă, acuzații fără precedent la adresa conducerii, după ultimul meci la Rapid: „Nu trebuie să te lege nimic personal de jucători”
Superliga
Gâlcă, acuzații fără precedent la adresa conducerii, după ultimul meci la Rapid: „Nu trebuie să te lege nimic personal de jucători”
MM Stoica s-a dezlănțuit în direct la adresa Craiovei: „Eu am alte standarde. Pot spune orice”
Superliga
MM Stoica s-a dezlănțuit în direct la adresa Craiovei: „Eu am alte standarde. Pot spune orice”
Daniel Pancu a anunțat primul jucător care revine la Rapid: „Eu l-am debutat”
Superliga
Daniel Pancu a anunțat primul jucător care revine la Rapid: „Eu l-am debutat”
Rival pentru Dacia Sandero Stepway de la Skoda: un SUV de 15.000 de euro
Profit.ro
Rival pentru Dacia Sandero Stepway de la Skoda: un SUV de 15.000 de euro

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Copleșit de emoții în sala Rapid, Van der Vaart i-a atribuit lui Chivu un cuvânt imens: „Știam că așa va fi!”

Concertul lui Max Korzh a adus scene ca-n marile peluze europene! Imagini incredibile pe gazonul Arenei Naționale


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează