GSP SPECIAL  »  PUBLICITATE  »  BT

SPECIAL Cum a mers Hagi înainte când totul îl oprea: ,,Cel care se naște pentru asta nu se lasă niciodată"

Articol de GSP - Publicat luni, 01 decembrie 2025 09:00 / Actualizat luni, 01 decembrie 2025 11:23

În fiecare an, Banca Transilvania își propune altceva de 1 decembrie: nu un mesaj festiv, ci unul care să ne pună puțin pe gânduri. Să ne amintească cine suntem atunci când lucrurile nu merg tocmai drept. Iar în 2025, BT a ales să vorbească despre una dintre trăsăturile cele mai încăpățânate ale românilor: capacitatea de a continua. De a rămâne în joc chiar și atunci când șansele par împotrivă.

Iar dintre cei care întruchipează cel mai bine această idee, numele lui Gheorghe Hagi rămâne de neocolit. Regele, simbolul unei generații și omul care a transformat visul personal într-o academie, într-un club și într-un mod de a privi fotbalul. 

Cel mai bun marcator all-time al primei reprezentative, trei titluri de campion în România, o Supercupă a Europei, experiențe la Barcelona sau Real Madrid, dar și o dinastie stabilită în Turcia, la Galatasaray, încununată cu triumful din Cupa UEFA. Iar drumul lui începe, ca orice poveste mare, cu o luptă mică, dar decisivă.

Gică Hagi nu a renunțat: „Cel care se naște pentru așa ceva nu se lasă niciodată”

Și povestea o spune chiar el:

„A fost un moment foarte greu pentru mine. La Farul, la juniori, de la 14 ani m-au luat direct la grupa de 18 ani. Am început bine în primele trei etape, iar în a patra, eu eram pe teren, a venit domnul profesor Lazăr cu hârtia să merg să semnez și să merg la echipa națională.

Atunci a venit neprevăzutul: tata nu a vrut să mă lase, a zis că sunt prea mic. Cei de la București m-au suspendat un an de zile. N-am jucat niciun meci. Veneam la toate antrenamentele.

Nea Titi Mareș mă dădea exemplu și întreba: «De ce vine băiatul ăsta la antrenament dacă nu joacă duminica și voi de ce lipsiți?». M-am antrenat în continuare. A venit selecția la 15 ani, atunci m-a lăsat, a înțeles. Să nu cedez niciodată. Cel care se naște pentru asta nu se lasă niciodată. Totul depinde de tine, de forța ta interioară”.

Până la urmă, lecția rămâne aceeași: drumul nu ți-l garantează nimeni, ți-l câștigi, zi după zi, prin felul în care refuzi să-l abandonezi.

Citește și:
Dennis Man l-a umilit pe Lindelof, apoi a făcut un gest total neașteptat în fața suporterilor români
Nationala
Dennis Man l-a umilit pe Lindelof, apoi a făcut un gest total neașteptat în fața suporterilor români
Gabi Tamaș, critici pentru Hagi după Suedia - România: „Să fiu și eu răutăcios”
Nationala
Gabi Tamaș, critici pentru Hagi după Suedia - România: „Să fiu și eu răutăcios”
Ei sunt jucătorii-surpriză din schimbul Gigi Becali - Mihai Rotaru pe axa FCSB - Universitatea Craiova
Superliga
Ei sunt jucătorii-surpriză din schimbul Gigi Becali - Mihai Rotaru pe axa FCSB - Universitatea Craiova
„Ceva ce n-aș vrea să ratez” » Prezentatoarea cu 1,6 milioane de urmăritori, gata să înfrunte frigul pentru a urmări cel mai aşteptat duel
Box
„Ceva ce n-aș vrea să ratez” » Prezentatoarea cu 1,6 milioane de urmăritori, gata să înfrunte frigul pentru a urmări cel mai aşteptat duel

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mărturisire șocantă a fostului campion mondial Roberto Carlos: „Mi-au lăsat contul pe zero. Vineri am primit o grămadă de hârtii de a căror existență nu știam””

Ion Țiriac a scos «bestia» din colecție! Cum arată limuzina din 1968 pe care au avut-o John Lennon, Coco Chanel, Ceaușescu și Saddam Hussein


Comentarii (2)
johnmibb05
johnmibb05  •  01 Decembrie 2025, 17:38

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Van__Basten
Van__Basten  •  01 Decembrie 2025, 01:11

Mai greu in meciurile Farului cu nashu. In rest, a mers inainte.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează