De ce ne place să citim cărți și romane polițiste?

Pe baza acestor povești, dar și prin alimentarea imaginației umane au luat naștere faimoasele romane polițiste. Cuțite pline de sânge găsite podea, ucigași în serie, alei întunecate ciudate, pistoale, polițiști, oameni ce nu sunt niciodată ceea ce par a fi...când te gândești la numărul impresionant de drame și personaje fascinante care zăbovesc în paginile romanelor polițiste, întrebarea merită să fie pusă: de ce ne place să citim romane polițiste? Ce îi face pe cititori, oameni normali, fără preocupări psihologice speciale sau înclinații morbide, să se bucure de momentele în care lecturează cărți despre mistere și crime pasionale? Psihologii și nu numai au făcut un profil al celor care citesc romane polițiste și au găsit mai multe răspunsuri. Însă până atunci, nu putem să nu aducem la cunoștință câteva lucruri interesante despre aceste cărți:

- Primul care a scris un roman polițist a fost Edgar Allan Poe, cu romanul Dublă Crimă pe stradă Morgue.

- Cel mai cunoscut personaj de romane polițiste este detectivul Sherlock Holmes, creat de Sir Arthur Conan Doyle.

- Regina absolută a romanelor polițiste este Agatha Christie, care a publicat 66 de cărți.

Toți acești autori și mulți alții pot fi găsiți în seria de carti Libraria Donaris.

Să vedem acum de ce ne plac atât de mult romanele polițiste:

Pentru că ne place uneori sentimentul de frică

Elementul cel mai elementar dintr-un român polițist este, desigur, frica. Vorbim despre crimă sau alte mistere care ne dau fiori pe șira spinării! Și poate că asta ne atrage. La fel ca cei cărora le plac filmele de groază, cititorilor atrași de romanele polițiste iubesc acel sentiment de frică și să se sperie. Fiorul pericolului și adrenalina sunt cuvintele cheie pe care se bazează întreaga economie a filmelor polițiste, thrillere și așa mai departe. 

Suntem oameni echilibrați și ne place să ne “zguduim”, din când în când, echilibrul. Astfel de povești ne țin treji noaptea și ne dau uneori fiori. Cui i s-a întâmplat oare să citească un român polițist și să se trezească la trei dimineața, convins că e cineva în camera sa? Cei care, în ciuda acestor trăiri, citesc romane polițiste sunt acei oameni cărora le place să iasă din zona de confort, să se desprindă din bula de siguranță de zi cu zi și să se întoarcă la o stare mai “sălbatică” în care prădătorii se plimbă în jurul lor. Trebuie să stai în alertă pentru a scăpa de ei.

Pentru că nu ne dezamăgesc

Pentru mulți dintre noi, care nu lucrează în domeniul criminalisticii sau alte instituții ce se ocupă de cazuri de gen, există ceva fascinant în discursurile sau interogatoriile criminalistice lungi, pentru că nu este ceva cu care te întâlnești în viața de zi cu zi. De fapt, romanul polițist prezintă o realitate nu foarte diferită de a noastră, dacă luăm în calcul multiplele știri despre evenimente neplăcute de la TV. Doar că acolo vedem lucrurile pe viu, cu un jurnalist care să-ți spună faptele fără amănunte prea mari. 

Autorul unui român polițist însă face mult mai mult. El te duce în culise, în adâncuri și adesea descoperi odată cu el ceea ce s-a întâmplat... Și această imersiune are ceva fascinant pentru că este o față a umanității pe care nu avem ocazia să o vedem prea des. În final, romanele polițiste nu ne dezamăgesc pentru că suspansul există până la sfârșit. Deși poate deducem cine este făptașul, de multe ori descoperim că cel care a comis crima era, de fapt, menajera aceea drăguță cu ochi mari și inocenți.

Pentru că suntem fascinați de interzis

A comite faptele din romane este ceva rău și interzis. În general, acest lucru face parte din regulile elementare ale societăților civilizate. Totuși, a citi așa ceva într-un roman ne face să depășim o barieră și să asistăm la ceva interzis în viață reală. Dintr-o dată, a merge pe urmele cuiva care încalcă regulile are ceva și mai fascinant pentru că este într-adevăr ceva ce nu a-i face, cu siguranță. Așa cum science fiction ne permite să depășim legile științei, romanul polițist ne permite să vedem ceea ce nu se poate. Să nu mai spunem că există unele romane polițiste unde eroul este chiar criminalul sau hoțul, cum ar personajul Arsene Lupin al scriitorului Maurice Leblanc. 

Pentru că ne place rațiunea

Romanul polițist nu este doar o oportunitate de a te scufunda în adâncurile sufletului  omului pentru a întâlni ceea ce este mai rău și monstruos. Este și un exercițiu intelectual care îți permite să rezolvi un mister. Și această parte este poate chiar mai importantă decât crimele în cauză. Mai mult, nu trebuie decât să vezi fascinația pe care o exercită asupra noastră cele mai cunoscute personaje principale. Sherlock Holmes rămâne geniul absolut, și de aici a apărut modelul detectivului ultra inteligent! Inteligența umană ne fascinează: poate elabora cele mai complexe crime și poate fi folosită și pentru a le elucida. Datorită inteligenței, niciun criminal nu mai este în siguranță. Este și un element foarte liniștitor pentru noi: inteligența umană poate depăși toate misterele. Cu toate acestea, există atât de multe lucruri în viață al căror sens ne scapă. Romanul polițist aduce ordine în acest haos pe care îl numim viață.

În concluzie, romanul polițist ne trezește adrenalină și ne face inima să bată puternic. Romanele polițiste ne aduc speranța pentru că, la final, rațiunea și dreptatea au câștig de cauză.