Articol de GSP - Publicat vineri, 30 ianuarie 2026 14:15 / Actualizat vineri, 30 ianuarie 2026 14:15
Nutriția plantelor este un echilibru fin între macroelemente și microelemente, iar lipsa oricăruia dintre ele poate genera dereglări vizibile și pierderi importante de producție. Deși zincul este necesar în cantități mici, rolul său este esențial pentru dezvoltarea armonioasă a plantelor. Dereglările de nutriție cauzate de carența de zinc sunt frecvent întâlnite, mai ales în solurile intens exploatate sau fertilizate necorespunzător. Tocmai de aceea, alegerea și aplicarea corectă a îngrășămintelor joacă un rol cheie în prevenirea acestor probleme.
Rolul zincului în dezvoltarea plantelor
Zincul (Zn) este un microelement indispensabil pentru numeroase procese fiziologice din plante. El participă activ la sinteza proteinelor, la formarea hormonilor de creștere și la buna funcționare a sistemelor enzimatice. Practic, fără zinc, planta nu își poate coordona corect creșterea și dezvoltarea.
Un aspect mai puțin cunoscut, dar extrem de important, este faptul că plantele bine aprovizionate cu zinc sunt mai rezistente la boli, în special la făinare. Zincul are un efect inhibitor asupra dezvoltării unor ciuperci patogene, contribuind astfel la întărirea mecanismelor naturale de apărare ale plantei. În plus, aplicarea de ingrasaminte pe bază de zinc, mai ales sub formă de chelați, poate reduce intensitatea unor viroze sau chiar preveni apariția acestora.
De ce apare carența de zinc?
Carența de zinc nu apare întâmplător. De cele mai multe ori, ea este rezultatul unor dezechilibre din sol sau al unor practici de fertilizare greșite. Solurile cu pH ridicat, solurile calcaroase sau cele cu conținut scăzut de materie organică favorizează blocarea zincului, chiar dacă acesta există în sol.
De asemenea, aplicarea excesivă de fosfor poate reduce absorbția zincului de către plante. Aici intervine importanța unei fertilizări echilibrate, bazate pe ingrasaminte adaptate tipului de sol și culturii. Nu în ultimul rând, regimul aerohidric deficitar, compactarea solului sau drenajul slab pot accentua apariția carențelor.
Cum se manifestă carența de zinc la plante
Un aspect specific zincului este mobilitatea sa redusă în plantă. Din acest motiv, simptomele de carență apar mai întâi în partea superioară, la vârful de creștere, și avansează treptat spre bază.
Printre cele mai frecvente simptome se numără stagnarea creșterii și scurtarea internodurilor. Plantele afectate au un aspect „îndesat”, cu tulpini și lăstari scurți, slab dezvoltați. Frunzele prezintă pete clorotice, care apar inițial între nervuri, în timp ce nervurile rămân verzi. Ulterior, aceste pete pot evolua rapid în necroze de diferite dimensiuni.
În cazul culturilor horticole, carența de zinc afectează serios procesele de înflorire și legare a fructelor. Florile sunt puține, iar fructificarea este slabă sau neuniformă. La plantele dicotiledonate apare frecvent dispunerea frunzelor în formă de rozetă, iar frunzele din vârful tulpinii rămân mici și deformate.
La pomii fructiferi, simptomul de rozetă este foarte ușor de recunoscut: frunzele sunt mici, înghesuite, clorozate și dau coroanei un aspect neuniform. În cazul speciilor floricole, carența de zinc se traduce prin flori puține, de dimensiuni reduse și cu valoare ornamentală scăzută.
Importanța îngrășămintelor în prevenirea carenței de zinc
Prevenția este întotdeauna mai eficientă decât corectarea unei carențe deja instalate. Din acest motiv, fertilizarea corectă cu ingrasaminte joacă un rol esențial în menținerea unui nivel optim de zinc în sol și în plantă.
Fertilizările periodice cu ingrasaminte naturale contribuie la creșterea conținutului de materie organică și la îmbunătățirea disponibilității microelementelor. De asemenea, aplicarea fosforului trebuie făcută în doze echilibrate, pentru a evita antagonismul dintre P și Zn.
Un alt aspect important este optimizarea regimului aerohidric al solului. Un sol bine structurat, aerat și cu un drenaj corespunzător favorizează absorbția zincului și a celorlalte elemente nutritive.
O dată la 4-5 ani, este recomandată aplicarea de ingrasaminte cu zinc direct în sol, în doze de aproximativ 4-8 kg Zn/ha, în funcție de cultură și de analiza solului. Această fertilizare de bază ajută la prevenirea apariției carenței pe termen lung.
Corectarea carenței de zinc prin fertilizare foliară
Atunci când simptomele de carență sunt deja vizibile, intervenția trebuie să fie rapidă. În astfel de situații, fertilizarea foliară este cea mai eficientă soluție. Stropirile repetate cu ingrasaminte care conțin zinc permit absorbția rapidă a elementului și reducerea stresului nutrițional.
Îngrășămintele foliare pe bază de zinc chelat sunt preferate deoarece au o eficiență ridicată și un risc redus de fitotoxicitate. Aplicările se fac în mai multe etape, la intervale regulate, pentru a susține refacerea creșterii și a proceselor fiziologice afectate.
Toxicitatea zincului - când prea mult devine o problemă
Deși mai rar întâlnită, toxicitatea zincului poate apărea, în special în culturile din sere sau solarii, unde fertilizarea este intensă și controlul dozelor este esențial. Excesul de zinc se manifestă prin reducerea creșterii foliare și radiculare, urmată de clorozarea frunzelor.
În unele cazuri, frunzele pot căpăta o pigmentare brun-roșiatică, iar plantele își pierd vigoarea. În astfel de situații, se recomandă amendarea solului și ajustarea schemei de fertilizare pentru a restabili echilibrul nutritiv.
Zincul este un microelement esențial, cu un impact major asupra sănătății și productivității plantelor. Dereglările de nutriție cauzate de carența de zinc pot afecta grav creșterea, înflorirea și producția, indiferent că vorbim despre culturi agricole, pomi fructiferi sau plante ornamentale.
Utilizarea corectă de ingrasaminte, adaptată tipului de sol și necesităților culturii, este cea mai sigură cale pentru prevenirea acestor probleme. Prin fertilizări echilibrate, monitorizarea atentă a simptomelor și intervenții rapide atunci când este necesar, plantele pot beneficia de un aport optim de zinc și pot atinge potențialul maxim de dezvoltare.
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
