GSP SPECIAL  »  PUBLICITATE  »  ADVERTORIAL

FOTO 600 de spartani la Triathlon Mamaia 2012

Articol de GSP - Publicat luni, 24 septembrie 2012 00:00 / Actualizat luni, 24 septembrie 2012 11:01

Aproape 600 de participanţi s-au întrecut sâmbătă, la Mamaia, în cadrul Triathlon Challenge 2012, pe o vreme care i-ar fi ţinut în casă chiar şi pe cei 300 de spartani. Pasiunea pentru sport a învins totuşi orice obstacol.

Cele 10 grade din termometre şi un vînt înţepător i-au forţat pe organizatori să anuleze proba de înot, care ar fi putut pune în pericol viaţa concurenţilor, dar le-au oferit un avantaj printr-o probă specială de alergare. La eveniment s-au înscris copii, tineri, veterani, manageri, sportivi, dar şi bloggeri.

VEZI MAI SUS GALERIA FOTO!

Startul a fost dat de fosta vicecampioană mondială, doamna de fier a sportului constănţean, Elena Frîncu, invitat special la cel mai mare eveniment de acest gen din Europa de Est. În cadrul Triathlon, sportivii au trebuit să treacă peste probele de alergare şi ciclism pentru a ajunge la linia de finiş. Vedeţi AICI rezultatele finale!

Trafic restrictionat

Sîmbătă, traficul a fost restricţionat în Mamaia, astfel încît şoferii au putut să circule doar pe două benzi (una dus - una întors) de la intrarea dinspre Constanţa pînă la ieşirea spre Năvodari, pe distanţa pe care a fost organizat Triathlonul. 

Copiii intră în joc duminică, în Bucureşti

Duminică, 30 septembrie, Gazeta Sporturilor si smartatletic vă aşteaptă la evenimentul TriKids 2012, în parcul Herăstrău (la Roata Mare), cu începere de la ora 10.00. Micuţii vor concura în probele de cross, duatlon şi în cursa specială Strider.

Citește și:
FCSB - FC Argeș: „șeptarul” Tavi Popescu, MVP în Ghencea
Superliga

Reacția lui Gică Hagi la revederea cu Dan Petrescu » Imaginile serii, la pauză, în Ghencea

Ghencea superbă: reprezentanta României la „Miss Universe” și-a susținut cumnatul din tribune, la FCSB - FC Argeș

Prima victimă a lui Gigi Becali în acest sezon? Schimbat la pauză, la 2-0, chiar dacă banca arăta groaznic!

Wizz Air anunță în România că schimbă strategia
Profit.ro
Wizz Air anunță în România că schimbă strategia

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Duce scandalul din Anglia - Argentina la următorul nivel! I-a cerut OFICIAL lui Infantino suspendarea a ȘASE jucători

FCSB și-a prezentat noile echipamente » Multe surprize: tricouri portocalii și fontul „Dracula”

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează