GSP SPECIAL  »  PUBLICITATE  »  MARATONUL BUCUREȘTI

Geoffrey Kipsang Pyego, pacemaker în două curse de record mondial, alesese Bucureștiul pentru prima sa participare individuală: „Mi-ar plăcea să revin aici și să câștig”

Geoffrey Kipsang Pyego și Daniel Limo alături de Brigid Kosgei în cursa de record de la Chicago
Geoffrey Kipsang Pyego și Daniel Limo alături de Brigid Kosgei în cursa de record de la Chicago

Articol de GSP - Publicat vineri, 16 octombrie 2020 17:25 / Actualizat vineri, 16 octombrie 2020 17:25

Kenyanul Geoffrey Kypsang Pyego, 22 de ani, este pacemakerul personal al lui Brigid Kosgei, recentă învingătoare în maratonul de la Londra. El a contribuit, din acest rol, la stabilirea recordului mondial la maraton al compatrioatei sale în 2019, la Chicago. Kosgei a spulberat atunci, în urmă cu exact un an, performanța de vârf deținută de Paula Radcliffe de 16 sezoane. 2h 14:04 în loc de 2h 15:25, cât alergase britanica la Londra în 2003.

Să mențină ritm bun

În mare parte a timpului, a alergat singură. Alături de ea s-au aflat doar cei doi pacemakers, a căror selectare a fost în sine o provocare. Era nevoie ca ei să poată menține un ritm susținut pe o bună parte din cursă. Atât Geoffrey Kipsang Pyego, cât și Daniel Limo au fost alături de Brigid aproape 38 de kilometri din totalul de 42,195.

Kosgei a alergat anul acesta, în februarie, la semimaratonul Ras Al Khaimah din Emiratele Arabe Unite, unde Kipsang i-a fost din nou pacemaker. El a dus ritmul cursei pe primii 5 kilometri, atunci când Brigid s-a aflat în frunte. La 10 kilometri, doar etiopianca Ababel Yeshaneh a mai ținut pasul cu ea, chiar a depășit-o la 15 km și a stabilit un nou record al lumii. Kipsang a încheiat cursa al 17-lea.

Geoffrey a ales București pentru prima sa cursă individuală, având drept obiectiv să obțină un rezultat de palmares personal de sub 2 ore și 9 minute, ceea ce ar fi putut ajuta eventualii săi urmăritori să realizeze recorduri personale semnificative și chiar și baremuri de calificare la Jocurile Olimpice.

"Peste 200 de kilometri pe săptămână"

Într-un an dificil din cauza pandemiei cu noul coronavirus, Pyego a fost nevoit să se adapteze situației și să-și găsească motivația. "O vreme, cât am fost obligați să respectăm lockdown-ul, a fost foarte complicat pentru că ne-am putut antrena doar individual și doar în proximitatea locuințelor. Apoi, situația infectărilor în Kenya s-a îmbunătățit și am putut să ne pregătim în grupuri mai mici, dar fără să avem un obiectiv clar. Toate competițiile pentru care ne programaserăm pregătirea la început de an s-au anulat", a explicat el.

Nu a calculat exact câți kilometri a parcurs în acest an, dar are un reper clar. "Peste 200 în fiecare săptămână. Dacă facem un calcul, media unui an cred că e pe la 10.000", a detaliat Geoffrey. Pentru el, într-o cursă de maraton, "lucrurile funcționează cumva până la kilometrul 30, adevăratul maraton însă abia atunci începe, când deși te simți epuizat, trebuie să găsești cele mai multe resurse".

Șansa unei vieți mai bune

Venind din Kenya, alergarea a fost ceva firesc pentru el întrucât ea face parte din cultura națională. Și este, de asemenea, una dintre puținele șanse de a avea o viață mai bună, de aceea toți își doresc să aibă talent și putere ca să poată alerga.

Într-un 2020 atipic, să poți avea o cursă în care să ieri startul este "precum oxigenul. De aceea, dezamăgirea de a nu putea alerga la București a fost uriașă. Când am aflat, am simțit că mă sufoc", a mărturisit Pyego. Se va întoarce în capitala României dacă va fi invitat și dacă maratonul de aici se va potrivi în calendarul anului viitor. "Mi-ar plăcea să revin cândva aici, să câștig și să stabilesc recordul traseului", a promis atletul african. 

Între dulce și amar

Cea mai mare realizare a lui Geoffrey e legată de cursele în care s-au stabilit recorduri mondiale. "Am ajutat, cred, destul de mult la realizarea a două performanțe extraordinare pentru istoria atletismului. E mare lucru să fii implicat în realizarea unor recorduri mondiale, iar eu știu că atunci când s-au alergat cel mai rapid maraton și cel mai rapid semimaraton feminin, eu am fost acolo și am ajutat", a subliniat el. În ce privește cea mai mare dezamăgire, aceea a fost că nu a putut concura la București. "Eram foarte bine pregătit și gata să fac un rezultat mare și pentru mine, nu doar ca pacemaker pentru alți sportivi", a declarat Pyego.

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (1)
briceag
briceag  •  17 Octombrie 2020, 00:37

Problema-i alta! Ca nu mai avem noi atleti de mare nivel, si inainte aveam. Chiar si la barbati erau bunicei, la femei bune.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează