GSP SPECIAL  »  PUBLICITATE  »  ADVERTORIAL

Întărirea încrederii în colegi, cel mai important beneficiu al unui teambuilding!

Articol de GSP - Publicat miercuri, 10 august 2022 13:43 / Actualizat vineri, 12 august 2022 10:16

În cei 2 ani în care socializarea a fost puternic afectată de pandemie și de restricțiile pe care aceasta le-a generat, colegialitatea și spiritul de echipă au avut de suferit în numeroase domenii economice. Îndeosebi lucrul de acasă a făcut ca fiecare angajat să fie preocupat în principal de sarcinile proprii, lăsând pe al doilea plan interacțiunea cu colegii.

Cea mai bună metodă de "rezolvare" a acestui tip de probleme constă în participarea la un teambuilding care să aibă drept scop principal întărirea încrederii între membrii echipei. Compania Brightway® organizează cu succes astfel de evenimente de mai bine de un deceniu. Iată cum decurg două dintre cele mai apreciate programe de acest tip!

Teambuilding de improvizație și gândire creativă

Activitățile desfășurate pornesc de la constatarea faptului că siguranța și predictibilitatea pe termen lung se regăsesc tot mai puțin în lumea actuală. În aceste condiții, creativitatea și capacitatea de adaptare rapidă la situații noi devin abilități cheie pentru obținerea performanței atât individual, cât și în echipă.

Evenimentul se desfășoară sub forma unui atelier-antrenament cu jocuri de improvizație și exerciții de stimulare a intuiției, a spontaneității și creativității în exprimarea interpersonală. Accentul se pune pe exerciții non-verbale de oglindire, de „luare în stăpânire a spațiului“ pentru eliminarea tracului și blocajelor, pe vânzare într-o limbă inventată sau pe așa-numita „legalizare“ a accidentului.

Adresat tuturor celor care au nevoie de o nouă perspectivă asupra obiectivelor stabilite și de descoperirea de căi noi prin care le pot atinge cu succes, acest teambuilding pune accent pe antrenarea spontaneității și a conectării în timp real, pe îmbunătățirea timpului personal de reacție și pe depășirea prin joc a blocajelor existente în comunicare.

Unul dintre punctele cheie ale training-ului constă în dezvoltarea capacității de a elabora modalități noi și creative pentru construirea unui proiect în echipă, cu resurse limitate. De asemenea, sunt utilizate tehnici eficiente de schimbare a perspectivei asupra unei situații și a rolurilor strategice din fiecare echipă.

DOGZ – un teambuilding unic în România!

Întărirea încrederii în colegi, cel mai important beneficiu al unui teambuilding!

Participanții la acest workshop beneficiază de o experiență inedită: se antrenează să lucreze mai bine făcând echipă cu un instructor canin și cu un business trainer. Întâlnirea cu câinii salvatori le permite să afle lucruri noi despre propria persoană, despre psihologia încrederii și construirea unor relații armonioase.

Structura atelierului permite învățarea de la traineri a numeroase elemente utile despre psihologia câinilor, cu aplicații inclusiv în relațiile interumane. Cursanții se antrenează împreună să folosească gesturile, intonația și postura în mod corespunzător și, în plus, învață despre tipare de comportament, factori de stres și misiunile unui câine salvator.

Procente din valoarea acestui teambuilding sunt redirecționate către o asociație non-profit, pentru susținerea "eroilor" în acțiune, care ajută autoritățile în situații de criză precum cutremure ori dispariția unor persoane.

Colegii au ocazia să se cunoască mai bine, departe de rutina vieții de la birou, și să conștientizeze importanța lucrului în echipă. Sunt depășite barierele personale, independent de diferențele existente, și se realizează cu o eficiență sporită strategii și planuri de acțiune în echipă.

Un teambuilding poate să facă minuni pentru întărirea încrederii în colegi. Fiecare echipă are de câștigat de pe urma unei asemenea experiențe, pe care apoi o dorește repetată cât mai frecvent!

Citește și:
Iată unde locuiește Zlatan Ibrahimovic în Milano: penthouse de 5 milioane de euro la etajul 34, piscină interioară, mobilier de la designeri faimoși + Ce cartier de lux a ales Cristi Chivu
Special
Iată unde locuiește Zlatan Ibrahimovic în Milano: penthouse de 5 milioane de euro la etajul 34, piscină interioară, mobilier de la designeri faimoși + Ce cartier de lux a ales Cristi Chivu
Gino Iorgulescu și-a ales succesorul la LPF: „Dacă stau să mă gândesc, el ar trebui să fie!”
Superliga
Gino Iorgulescu și-a ales succesorul la LPF: „Dacă stau să mă gândesc, el ar trebui să fie!”
Andrei Nicolescu l-a pus la punct pe Mazilu, după UTA - Dinamo: „Nu ne-a spus. Erau semne”
Superliga
Andrei Nicolescu l-a pus la punct pe Mazilu, după UTA - Dinamo: „Nu ne-a spus. Erau semne”
„Made in Oltenia” » Cu Baiaram și Cicâldău în frunte, jucătorii au petrecut cu manele, la o zi după drama de la Atena: „Pentru Cristina, soția mea”
Superliga
„Made in Oltenia” » Cu Baiaram și Cicâldău în frunte, jucătorii au petrecut cu manele, la o zi după drama de la Atena: „Pentru Cristina, soția mea”
ULTIMA ORĂ Facturi mai mari la energia electrică de la 1 ianuarie
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Facturi mai mari la energia electrică de la 1 ianuarie

„Fotbalistul Anului”, Andrei Rațiu, interviu de gală la Madrid: „Nu sunt arogant. Sunt doar timid” + „Vini jr. cel mai incomod? Nu! El e mult mai electrizant!”

„Trebuie obsesie, dar și liniște” » David Popovici e „Sportivul Anului” și vorbește într-un interviu-eveniment despre o mare provocare: „N-am trecut niciodată prin așa ceva”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează