GSP SPECIAL  »  PUBLICITATE  »  ADVERTORIAL

Laurențiu Zidaru (Coatpustmain - CPM) este câștigătorul finalei Red Bull Solo Q

Articol de GSP - Publicat marti, 01 octombrie 2024 12:29 / Actualizat marti, 01 octombrie 2024 12:31

 Peste 900 de gameri din țară s-au înscris în această toamnă la calificările celei mai tari competiții de League of Legends 1 vs. 1 din lume, Red Bull Solo Q. Cei mai buni 16 au luptat în weekend, la Circul Metropolitan din București, pentru titlul de campion național și șansa de a merge la Finala League of Legends World Championship din Londra, Marea Britanie.

După 8 ore intense, în care concurenții au jucat 1 vs. 1 și au dat tot ce au avut mai bun, duelul final a fost strâns și plin de emoții, între Cosmin Purcaru (Kha Idee) și Laurențiu Zidaru (Coatpustmain - CPM). Cel din urmă a reușit să câștige detașat, deși adversarul i-a dat multe bătăi de cap pe parcursul jocului.

Laurențiu Zidaru (Coatpustmain - CPM) este câștigătorul finalei Red Bull Solo Q

"M-am simțit absolut incredibil să câștig competiția, mai ales că după fiecare rundă jucătorii favoriți sau cunoscuți au pierdut, până când am rămas doar eu, iar cei din public au început să-mi strige numele, să mă susțină, ceea ce a făcut sentimentul să fie incredibil de plăcut", a declarat Laurențiu imediat după ce a câștigat.

Campionul național Red Bull Solo Q joacă League of Legends de 12 ani și de 7 ani participă în competiții. Este campion național la competițiile de 5 vs. 5 în Romania, Ungaria, Norvegia și Portugalia, însa cea mai mare realizare a lui de până acum este reprezentată de faptul că a ajuns în sferturi de finală (ultimele 8 echipe) în "EMEA Masters", în 2023.

"Finala a fost neașteptată din mai multe puncte de vedere. Primele două runde au fost puțin mai dificile pentru mine, pentru că nu îmi cunoșteam oponenții atât de bine, iar meciurile erau best of 1, ceea ce înseamnă că orice greșeală înainte de meci și în timpul meciului putea să decidă rezultatul, dar în semifinală și în finală a fost puțin mai confortabil, puteam să devin mai creativ și aveam posibilitatea să-mi asum o greșeală. Înainte de fiecare oponent am căutat meciurile celorlalți jucători din calificări, să știu la ce să mă aștept de la ei. Mi-am notat toate informațiile disponibile despre ei, dar și ceea ce intenționam eu să joc într-o agendă pe care am ținut-o alături de mine pe tot parcursul competiției", a spus Laurențiu despre strategia lui de joc.

Despre planurile de viitor, după câștigarea finalei Red Bull Solo Q, campionul național a spus: "Următorul pas pentru mine este să mă întorc în competițiile de 5 vs. 5, ca să-mi continui scopul final ca jucător profesionist de League of Legends, de a câștiga competiția EMEA Masters, unde se întâlnesc cele mai bune echipe din Europa, Turcia, Orientul Mijlociu, Africa de Nord și Comunitatea statelor independente".

Despre Red Bull Solo Q 

Formatul 1v1 Red Bull Solo Q îi provoacă pe toți jucătorii de League of Legends la o bătălie strategică în care aptitudinile individuale fac diferența. Pentru a câștiga un meci, jucătorii trebuie să realizeze First Blood, adică să distrugă turnul adversarului, sau să elimine 100 de creepi. Modul de joc este 1vs.1, Blind Pick, harta este Summoner’s Rift, iar meciurile se joacă exclusiv în partea de sus a acesteia (Top Lane).

Red Bull Solo Q le permite jucătorilor din întreaga lume să își demonstreze abilitățile în cadrul unui turneu internațional pentru a determina cel mai bun solo-laner. Turneul a luat naștere în urmă cu mai bine de șapte ani, în Brazilia, iar de atunci competiția a luat amploare la nivel global printr-o serie de evenimente organizate, cu peste 14.000 de înscrieri în 2023 în 18 țări.

Citește și:
S-a despărțit de fostul internațional și acum participă în noul sezon de la Insula Iubirii
Campionate
S-a despărțit de fostul internațional și acum participă în noul sezon de la Insula Iubirii
Gigi Becali s-a resemnat cu privire la jucătorul adus ca o vedetă la FCSB: „Am fost păcălit”
Superliga
Gigi Becali s-a resemnat cu privire la jucătorul adus ca o vedetă la FCSB: „Am fost păcălit”
Femeia cu peste 1 milion de urmăritori l-a filmat pe Tavi Popescu: „Cine-i frumusețea asta de bărbat?”
Superliga
Femeia cu peste 1 milion de urmăritori l-a filmat pe Tavi Popescu: „Cine-i frumusețea asta de bărbat?”
Nu mai vrea să audă de antrenorul român: „Nu te-aș mai angaja niciodată!”
Superliga
Nu mai vrea să audă de antrenorul român: „Nu te-aș mai angaja niciodată!”
ULTIMA ORA Crește prețul benzinei, care a ajuns cu 19 bani mai scumpă decât motorina în unele stații
Profit.ro
ULTIMA ORA Crește prețul benzinei, care a ajuns cu 19 bani mai scumpă decât motorina în unele stații

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Copleșit de emoții în sala Rapid, Van der Vaart i-a atribuit lui Chivu un cuvânt imens: „Știam că așa va fi!”

Concertul lui Max Korzh a adus scene ca-n marile peluze europene! Imagini incredibile pe gazonul Arenei Naționale


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează