GSP SPECIAL  »  PUBLICITATE  »  EVENIMENT BBC SCIENCE WORLD

Liceeni, doar ochi şi urechi la evenimentul BBC Science World în Colegiul Sf.Sava, din Bucureşti

Articol de GSP - Publicat joi, 22 noiembrie 2012 00:00 / Actualizat joi, 22 noiembrie 2012 17:46

Astăzi, la Colegiul Naţional “Sf. Sava”, din Bucureşti, peste 150 de elevi au participat la un important eveniment ştiinţific organizat de revista BBC Science World.

Liceenii au fost fascinati de poveştile Mariei Uca Marinescu, invitatul special care a abordat o temă ce-i este familiară: “Antarctica. Cea mai rece călătorie”. Maria Uca Marinescu, acum în vârstă de 72 de ani, a fost prima sexagenară din lume care a atins, pe schiuri, într-un singur an (2001), cei doi poli ai Pământului.

Alături de Vasile Decu, redactorul-şef la revistei BBC Science World, Maria Uca Marinescu le-a vorbit elevilor despre expediţiile sale şi despre efectele încălzirii globale pe care le-a întâlnit la Polul Sud.

Cele mai bune întrebări au fost premiate, iar elevii şi profesorii au primit diplome din partea BBC Science World.

Evenimentul este al doilea dintr-o serie inaugurată de prestigioasa revista BBC Science World. Următoarea întâlnire cu elevii va avea loc pe 6 decembrie, la liceul Mihai Viteazul, din Bucureşti.

Citește și:
40.000 de oameni la antrenament, înaintea meciului de titlu din weekend!
Campionate
40.000 de oameni la antrenament, înaintea meciului de titlu din weekend!
Dacia, salvată de la dispariție de un fost om de fotbal din România: „I se datorează salvarea brand-ului”
Superliga
Dacia, salvată de la dispariție de un fost om de fotbal din România: „I se datorează salvarea brand-ului”
Transformarea incredibilă a Larissei, modelul care a „înnebunit” lumea fotbalului la CM 2010 » Cum arată la 41 de ani
Stiri extrasport
Transformarea incredibilă a Larissei, modelul care a „înnebunit” lumea fotbalului la CM 2010 » Cum arată la 41 de ani
Daniel Bîrligea și-a scos mașina la vânzare: cât cere în schimbul ei
Superliga
Daniel Bîrligea și-a scos mașina la vânzare: cât cere în schimbul ei
ULTIMA ORĂ Furnizor major de componente auto transferă în România producția de la alte fabrici
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Furnizor major de componente auto transferă în România producția de la alte fabrici

Ai o informație care poate deveni subiectul unui articol? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Diana Munteanu are un fotbalist favorit la CM: „Dacă m-ar da o tură cu trotineta nu mi-ar părea rău”

Ion Țiriac s-a întors din China și dezvăluie cadoul exorbitant pe care i-l face Nadiei, la 50 de ani de la Montreal: „Pe 18 iulie îi dau cheile”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează