Articol de GSP - Publicat vineri, 15 octombrie 2021 09:54 / Actualizat vineri, 15 octombrie 2021 09:54
Respectul în sport poate avea forma unui maraton, cu sportivi care își ghidează întreaga carieră după această deviză, sau a unui sprint, cu decizii de moment, blitz, luate din instinct. Ambele variante sunt la fel de valoroase.
Dacă vorbim de un maraton al respectului, Ivan Fernandez Anaya este exemplu potrivit, atât la propriu, cât și la figurat. Nu are o zestre însemnată de medalii, dar va fi amintit în cărțile de istorie drept un mare campion.
Maratonistul spaniol a participat o singură dată la Campionatele Mondiale, în 2017, fără a reuși să ducă la bun sfârșit încercarea. La acel moment era privit deja ca un erou, datorită unui gest superb de fair-play. Pe 2 decembrie 2011, Ivan alerga în propria țară, într-o cursă de tradiție în cross-country, la Burlada.
Se autodepășise. Nimeni nu îi mai putea lua locul secund. La aur nu tânjea, pentru că Abel Mutai avea un avans important la intrarea în ultimul kilometru. Doar că sportivul din Kenya a greșit traseul. A făcut un ocol, iar Fernandez Anaya era cu "poarta goală", cum ar spune fotbaliștii. Aici era cu linia de finiș trasă.
Spre uimirea tuturor, o audiență numeroasă și călduroasă, contrastantă cu vremea de afară, s-a oprit. Și-a așteptat colegul de competiție, pentru că în viziunea lui Ivan nu era un rival, și l-a lăsat să obțină medalia de aur. Un gest magnific de respect. O decizie luată după zeci de kilometri de alergare. Cu atât mai specială.
"Merita să câștige. Avea un avans pe care nu l-aș fi recuperat niciodată în mod cinstit. Am făcut doar ce trebuia să fac, nu sunt un erou. Chiar nu am ezitat nicio clipă", a explicat Fernandez Anaya gestul.
Pista olimpică a respectului
Există exemple înălțătoare și din probele de viteză. Cu adevărat ieșită din comun este o întâmplare de la Jocurile Olimpice din 1992, de la Barcelona.
Britanicul Derek Redmond venise cu gânduri îndrăznețe. Visa la o medalie, iar timpul din calificările probei de 400 de metri îi confirma așteptările. Terminase primul și avea culoarul 5, al favoritului. Pornise extraordinar și în semifinale, dar la jumătatea distanței a suferit o accidentare. S-a prăbușit, a izbucnit în lacrimi, de durere și de frustrare, dar apoi și-a amintit unde se află. Era în casa respectului, pe cea mai frumoasă scenă a sportului mondial. Nu se putea opri! S-a ridicat și a pornit într-un picior spre linia de sosire.
Grandioasa arenă olimpică a erupt. Întreaga audiență a fost în picioare, pavându-i drumul cu aplauze. Când emoțiile erau pe cale să îl doboare din nou, un om a fost surprins alergând pe lângă forțele de securitate. Era tatăl său. Cei doi au parcurs la braț ultimii metri și au devenit imaginea ediției din 1992. Pentru că în sport nu este important doar să câștigi și nu este suficient doar să participi. Contează și modul în care o faci.
Derek Redmond a înțeles asta după momentul Barcelona 1992 și a făcut o schimbare radicală în carieră. După ce medicii i-au interzis să mai concureze, a devenit speaker motivațional și încearcă să transmită mai departe mesajul respectului pentru sport. Este chemat frecvent în vestiarul echipelor și la competițiile de copii și juniori. Asta pentru că exemplul său valorează mai mult decât orice medalie.
"Oamenii au început să mă caute, să îmi spună că i-am inspirat. În fiecare zi primesc zeci de mesaje în care mi se vorbește despre momentul Barcelona. Chiar și acum, la zeci de ani distanță! Am realizat că încă pot avea o contribuție în sport, că oamenii nu m-au uitat, așa că încerc să îi ajut", concluzionează Derek Redmond, la aproape trei decenii distanță.
* Articolul face parte din demersul RoMâine, platforma României sănătoase. RoMâine înseamnă o idee, un proiect, un plan, o viziune, un efort comun de însănătoșire morală pentru noi toți. O școală națională de clădit în viitor în care Sistemul Medical MedLife, furnizorul național de sănătate al României, aduce împreună personalități și oameni de rând pentru a găsi soluții să facem România bine.
