GSP SPECIAL  »  PUBLICITATE  »  ADVERTORIAL

Raliul Harghitei și Brașovului 2020, locul 1 RC3/locul 2 2WFD – clasa automobilelor cu două roți motrice

Articol de - Publicat marti, 21 iulie 2020 13:03 / Actualizat marti, 21 iulie 2020 19:31

Raliul Brașovului 2020 a început cu emoții pentru Adi Teslovan.

O primă alegere neinspirată a pneurilor, plus vremea neprietenoasa, a creat solicitări în plus echipajului, care însă a reușit clasarea pe primul loc la clasa RC3 și un onorabil loc secund la clasa două roți motrice, poziții pe care le-a menținut până la finișul etapei

„A fost un weekend plin, Raliul Harghitei & Brașovului de data asta într-o nouă configurație – Brașov prima zi cu celebrele probe pe asfalt  Poiana Brașov, Râșnov și Pârâul Rece, iar a doua zi probele de lângă Odorheiu Secuiesc – Lueta, Mărtiniș și Crăciunel dar parcurse în sens invers. 

Raliul Harghitei și Brașovului 2020: „A fost o etapă grea, solicitantă”

O etapă foarte grea atât din punct de vedere logistic dar și al pilotajului. Vineri am avut un început de cursă cu o alegere mai puțin inspirată a pneurilor, mai mult, ne-a prins și ploaia pe Pârâul Rece la prima trecere. Am încheiat ziua pe poziția a doua în clasamentul automobilelor cu două roți motrice și pe primul loc la clasa RC3, poziții pe care le-am și menținut până la terminarea raliului. 

A fost o etapă grea, solicitantă, ploaia ne-a surprins pe două probe cu anvelope nu tocmai adecvate, dar, până la urmă, ne-am adaptat condițiilor și am conservat rezultatul. Chiar dacă am avut și puțină ploaie, apa minerală naturală Borsec a fost partenerul nostru de încredere, umiditatea ridicată ne-a creat probleme, iar hidratarea a fost extrem de importantă pentru a ne menține concentrarea pe probele speciale. 

Împreună cu partenerii noștri UniCredit Leasing, Borsec, Generali, Cipi, Hofigal, Defi, Mobil1 prin Star Lubricants, Interflon, Set-Prod Com și echipa tehnică Omega Motorsport am reușit să obținem din nou un rezultat onorabil. Vă mulțumim mult pentru susținere și ne vedem în august la Sibiu, din nou pe macadam după o lungă perioadă de timp” – a declarat pilotul Adi Teslovan.

Raliul Harghitei și Brașovului 2020, locul 1 RC3/locul 2 2WFD – clasa automobilelor cu două roți motrice
Citește și:
Zi neagră în fotbalul românesc! Mijlocașul cu 190 de meciuri în prima ligă, mistuit în incendiu: „Ce dramă, ce destin, ce nenorocire”
Superliga
Zi neagră în fotbalul românesc! Mijlocașul cu 190 de meciuri în prima ligă, mistuit în incendiu: „Ce dramă, ce destin, ce nenorocire”
Fotbalistul ofertat de Gigi Becali, omul zilei în Superliga! Mihai Stoica recunoaște: „Aș vrea să-l văd la altă echipă”
Superliga
Fotbalistul ofertat de Gigi Becali, omul zilei în Superliga! Mihai Stoica recunoaște: „Aș vrea să-l văd la altă echipă”
Situație bizară: fostul câștigător al Europa League s-a retras la 32 de ani, după ce clubul nu i-a mai putut plăti salariul!
Campionate
Situație bizară: fostul câștigător al Europa League s-a retras la 32 de ani, după ce clubul nu i-a mai putut plăti salariul!
Au plecat de la FCSB și au semnat cu Dinamo, pentru 300.000 de euro: „Profesionalism și calitate”
Superliga
Au plecat de la FCSB și au semnat cu Dinamo, pentru 300.000 de euro: „Profesionalism și calitate”
Wizz Air lansează noi curse din România
Profit.ro
Wizz Air lansează noi curse din România

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Asta e lipsă de curaj!” » Decizia luată de Mihai Rotaru în cazul lui Filipe Coelho și primul nume mare care „bântuie” banca Craiovei

De la 5 milioane la zero » Precedentul care dă fiori celor de la FCSB în afacerea Bîrligea


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează