GSP SPECIAL  »  PUBLICITATE  »  ADVERTORIAL

Rapid atacă promovarea! Giuleștenii încep un retur de foc de pe locul 3

Articol de GSP - Publicat luni, 24 februarie 2020 17:40

Liga a 2-a n-a fost niciodată mai puternică decât în acest sezon, 10 cluburi dorindu-și cu ardoare promovarea. Toți ochii vor fi ațintiți însă spre Rapid, echipa care este parcă mai hotărâtă decât celelalte să atingă acest obiectiv. Feroviarii sunt acum pe locul 3, loc de baraj, la șase puncte în spatele celor de la UTA Arad, dar Pancu și compania cred că pot câștiga seria. 

Superbet oferă o cotă de 4 pentru asta, dar și alte eroisme ale vișiniilor sunt răsplătite generos pe site sau în agenții.

Două puncte despart Rapidul de Liga 1

Rapid începe returul de pe ultimul loc al podiumului, dar o despart doar două puncte de CS Mioveni, ocupanta locului 2. În tur, băieții lui Daniel Pancu i-au învins însă pe argeșeni cu 5-1, cea mai concludentă victorie a sezonului pentru feroviari, fapt care constituie un mare avantaj în acest duel. Rapid țintește unul dintre primele două locuri, care duc direct în Liga 1, dar trebuie să ia în calcul și barajul, asigurat de locul pe care îl ocupă acum, dacă l-ar păstra până la finalul stagiunii. Ar duce la o luptă pe viață și pe moarte cu antepenultima echipă din primul eșalon, dar ar păstra speranțele la promovare vii. Și cu promovarea pe masă, spiritul Rapidului se poate reîncarna în materia finală în doar 3 ani, mai repede decât Pasărea Phoenix.

DESCARCĂ APLICAȚIA SUPERBET! PESTE 800.000 DE ROMÂNI AU FOLOSIT-O DEJA!

La Superbet ai 1,30 cotă că Rapid nu iese în afara podiumului după cele 18 etape care urmează în retur, fapt care dovedește încrederea tuturor în giuleșteni.

Valentin Alexandru, al treilea golgheter al Ligii a 2-a, este cel mai tare transfer

Rapid a marcat în tur 32 de goluri și e tot a treia și în acest clasament, dar multe dintre ele au fost înscrise în meciurile câștigate ușor, la diferență mare. Când meciul a fost strâns și era mai mare nevoie de cineva cu experiență și minte limpede pentru a debloca situația, Rapid a suferit și a pierdut puncte importante. Feroviarii s-au salvat cu golurile unor jucători din alte compartimente, teoretic cu alte responsabilități, pentru că altfel puteau fi și mai departe de primele două locuri. O dovadă certă este faptul că golgheterul echipei, Cătălin Hlistei, este abia al 10-lea în acest top cu cele doar 8 goluri ale sale. 

Un transfer de marcă s-a făcut însă spre rezolvare acestei probleme, Rapid reușind să-l “fure” de la Gloria Buzău pe Valentin Alexandru, al treilea golgheter al campionatului, 10 goluri marcate. Este și singurul jucător pe care s-au plătit bani în această iarnă, 35.000 de euro încasând Buzăul ca să-l lase pe Alexandru la Rapid. Așadar, primii doi marcatori ai giuleștenilor au acum o cifră frumoasă în dreptul lor, dar nu toată e în contul Rapidului.

VEZI AICI LISTA COMPLETĂ A PARIURILOR SPECIALE PE RAPID! SUPERBET ÎȚI OFERĂ CELE MAI AVANTAJOASE COTE

Cu un asemenea transfer puteți paria că Rapid va marca cel puțin la fel de bine ca în tur, Superbet oferind pentru un total minim de 60 de goluri o cotă de 2,10.  

Rapid trebuie să piardă mai puține meciuri

O altă problemă a vișiniilor în tur a fost faptul că n-au reușit să scoată punct sau puncte din meciurile mai slabe, așa cum o echipă mare și experimentată face. Meciuri pe muchie de cuțit, în care ar fi fost bun și egalul, cum au fost cele de la Snagov, Csikszereda sau Viitorul Pandurii, au fost pierdute la limită, în stilul agonizant al Rapidului. Fiecare punct poate costa promovarea, iar Daniel Pancu pare să fi învățat această lecție foarte importantă.

Iar acest aspect poate fi speculat și de către pariori, Superbet oferind o cotă de 1,85 că Rapid nu pierde în retur mai mult de 3 meciuri. Aceeași cotă există și pentru minimum 8 victorii în retur. 

Apărarea poate face diferența în returul Ligii a 2-a

Golul e mereu prețios și încântă tribunele, dar apărarea trebuie să securizeze succesul. În prima parte a campionatului, Rapid a primit 19 goluri și are abia a șaptea apărare din campionat. Goluri copilărești, multe ca în curtea școlii, au perforat poarta apărată când de Drăghia, când de Tătaru, iar asta este inacceptabil dacă se vrea promovarea. Aceste superficialități trebuie eliminate din jocul Rapidului, iar Daniel Pancu a încercat să-i omogenizeze pe băieții din apărare, cărora le-a mai adăugat un suflu nou, pe Paul Copaci, un fundaș stânga în vârstă de 21 de ani adus gratis de la Astra Giurgiu. 

În perspectiva faptului că apărarea Rapidului va arăta altfel, Superbet vă oferă un pariu special: 1,85 cotă pentru maximum 34 de goluri primite până la finalul sezonului.

Rapid începe returul Ligii a 2-a cu Turnu Măgurele

Startul pentru giuleșteni este marți, 25 februarie, când în vizită vine Turis Turnu Măgurele. Teleormănenii vor fi primiți pe stadionul din Voluntari, unul cu gazon perfect, spre deosebire de orezăria din Regie, care a creat multe probleme Rapidului în tur. Voicu și compania au o revanșă de luat în fața trupei lui Erik Lincar, care i-a învins cu 3-1 în primul meci al sezonului. Aveam de-a face atunci cu un start lansat al celor din Turnu Măgurele, care s-au sufocat puțin pe parcurs. Turis atacă meciul cu Rapid de pe locul 5, dar nici ea n-a renunțat la promovare. E la doar 3 puncte de giuleșteni și la 5 de Mioveni, ceea ce face din acest start unul foarte important pentru ambele echipe. 

VERIFICĂ OFERTA DE PARIERE LA RAPID – TURRIS ȘI ALEGE-ȚI COTA PE CARE DOREȘTI SĂ JOCI

Un egal pare destul de probabil în acest debut de retur, iar Superbet oferă o cotă de 3,50 pentru el, chiar dacă Rapid e favorită, la o cotă de 1,75. Pe egaluri multe, previzibile în atâtea meciuri echilibrate care urmează, se mai poate paria și special. 1,85 este cota la peste 8 remize înregistrate de Rapid până la finalul campionatului.

Cote foarte bune pe goluri în Rapid – Turnu Măgurele

În meciul tur dintre cele două echipe s-au marcat goluri în ambele porți. A fost 3-1 pentru teleormăneni într-o partidă foarte spectaculoasă și apreciată ca una dintre cele mai bune din prima parte a sezonului din Liga a 2-a. O desfășurare similară a ostilităților are cote foarte bune la Superbet. 

GG3+ (Ambele Marchează și Minimum 3 goluri în meci) este răsplătită cu o cotă de 2,25. 

4+ (Minimum 4 Goluri Marcate în Rapid - Măgurele) are o cotă de 3,50.

H1 (-1,5), adică o victorie a Rapidului la minimum două goluri diferență, are o cotă de 2,95.

G3+ (Gazdele Marchează Minimum 3 Goluri) are o cotă de 3,60. 

FC Argeș, Petrolul și Farul s-au apropiat deja

Și pentru cât de dură se anunță lupta la promovare în acest retur din Liga a 2-a vorbesc deja de la sine rezultatele primei etape din 2020. Petrolul a câștigat cu 2-0 în fața Dunării Călărași și FC Argeș a remizat la Cluj, scor 1-1 cu ”U”, ambele ajungând la 34 de puncte, unul singur în spatele Rapidului. Mai mult, și Farul lui Ianis Zicu pare să se fi aprins odată cu victoria, scor 3-1 în fața Chiajnei, iar Liga 1 nu mai pare o utopie nici pentru marinari.  Singura veste bună pentru Rapid este înfrângerea surprinzătoare a Mioveniului, 0-2 pe teren propriu în fața Viitorului Târgu Jiu. Acest lucru le permite giuleștenilor să urce de la primul joc pe loc promovabil, dacă vor câștiga partida cu Măgurele.

Fie că pariați pe site, fie că pariați în agenții, unde vă puteți întâlni cu prietenii, Superbet e cu ochii pe startul retului din Liga a 2-a. Mizăm pe o ligă secundă de poveste, cu Rapid printre vedete. Să înceapă show-ul!

Autor: Gigi Stancu, Superbet

De pe patul de spital, Cornel Dinu a vorbit cu GSP despre situația critică a lui Dinamo: „Doar asta mai pot să fac”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (3)
legioness
legioness  •  25 Februarie 2020, 17:28
Postat de terminator_2 pe 25 Februarie 2020, 16:23

Rapid s-a desfiintat defintiv si irevocabil. De ce creati confuzie in randul oamenilor? Acest club care presteaza in liga a 3-a este doar unul din cele 5 care au fost infiintate la distanta dupa disparitia primului club de fotbal comunist din Romania si nici unul nu indeplineste cea mai importanta conditie...continuitatea!!!

mizeria *** ista blatista din 47 pana in prezent se gaseste si aici

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

rapidist57
rapidist57  •  25 Februarie 2020, 16:57
Postat de terminator_2 pe 25 Februarie 2020, 16:23

Rapid s-a desfiintat defintiv si irevocabil. De ce creati confuzie in randul oamenilor? Acest club care presteaza in liga a 3-a este doar unul din cele 5 care au fost infiintate la distanta dupa disparitia primului club de fotbal comunist din Romania si nici unul nu indeplineste cea mai importanta conditie...continuitatea!!!

Ca orice tanar esti lipsit de cunoasterea istoriei, primul club comunist din Romania a fost Steaua iar ai doilea Dinamo, doua cluburi facute de comuniosti la veniorea lor la putere in tara. Primii sustinuti de armata comunista si al doilea club sustinuti de militie si securitate. Dar ce sa explici unora care nici sa citeasca nu stiu ca daca stiau NU spuneau asemenea ***.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

terminator_2
terminator_2  •  25 Februarie 2020, 16:23

Rapid s-a desfiintat defintiv si irevocabil. De ce creati confuzie in randul oamenilor? Acest club care presteaza in liga a 3-a este doar unul din cele 5 care au fost infiintate la distanta dupa disparitia primului club de fotbal comunist din Romania si nici unul nu indeplineste cea mai importanta conditie...continuitatea!!!

Vezi toate comentariile (3)
Comentează