GSP SPECIAL  »  PUBLICITATE  »  ADVERTORIAL

Siguranță în trafic: ce verificări auto trebuie să faci înainte de a porni la drum

Articol de GSP - Publicat luni, 29 noiembrie 2021 12:00 / Actualizat miercuri, 01 decembrie 2021 12:23

Înainte de a pleca într-o călătorie cu mașina, este important să faci câteva verificări simple, astfel încât să te asiguri că vei avea parte de un drum fără peripeții.

Pe lângă verificările periodice pe care ar fi bine să le facă un mecanic priceput, este recomandat să iei câteva măsuri suplimentare înaintea unui drum lung. Tendința generală este de a merge la un service auto în momentul în care este vizibil că mașina are probleme. De pildă, dacă simți trepidații în volan și auzi zgomote deranjante, te gândești să mergi să verifici starea tehnică a mașinii. Însă, sunt multe piese auto din componența unei mașini care, deși poate nu sunt foarte cunoscute de toți șoferii, au un rol esențial în buna funcționare a autovehiculului și pe care trebuie să le examinezi periodic. Un exemplu în acest sens este bieleta antiruliu, care este înglobată în suspensie și are rolul de a menține înclinarea mașinii în curbe la un nivel cât mai sigur pentru un rulaj normal. Astfel de componente trebuie verificate periodic de un mecanic profesionist și înlocuite atunci când este cazul.

În plus față de aceste verificări mai amănunțite, înainte de a pleca la drum, este important să iei câteva măsuri preventive, pentru a te asigura că nu vei întâmpina probleme în trafic.

Presiunea anvelopelor

Presiunea corectă în anvelope este esențială pentru ca mașina să funcționeze optim, respectiv să frâneze și să vireze în mod corespunzător. În acest sens, este nevoie să știi care e presiunea corectă a pneurilor, fiindcă aceasta poate fi diferită de la o mașină la alta. Când anvelopele sunt dezumflate, riscul producerii unui accident rutier este mai mare. În plus, când presiunea nu este corespunzătoare, anvelopele se uzează mai repede, au o tracțiune slabă și reduc eficiența combustibilului.

Verificarea presiunii o dată pe lună este recomandarea specialiștilor, însă, pentru o mai bună siguranță în trafic, este bine să faci această verificare înainte de a pleca la drum, mai ales dacă este vorba despre o călătorie lungă.

Lichidul de răcire

Lichidul de răcire se numără printre consumabilele de bază pentru buna funcționare a mașinii. Înainte de a pleca la drum, verifică nivelul antigelului. Această acțiune este extrem de importantă în timpul iernii, întrucât antigelul este folosit pentru răcirea motorului și funcționarea optimă a acestuia. Lichidul de răcire împiedică acumularea cristalelor de gheață pe radiatoare și astfel permite autoturismului să funcționeze în parametrii normali.

Antigelul diferă în funcție de sezon, în timpul iernii fiind recomandat un lichid de răcire care să aibă punctul de îngheț între minus 35 și minus 40 de grade Celsius.

Lichidul de parbriz

Vizibilitatea bună este vitală pentru a conduce în siguranță și pentru a nu-i pune pe ceilalți participanți la trafic în pericol. Astfel că, înainte de a te urca la volan, este indicat să te asiguri că parbrizul și luneta sunt curate, la fel și oglinzile retrovizoare. De asemenea, este bine să verifici lichidul de parbriz, înainte de a porni la drum, cu atât mai mult dacă temperaturile se schimbă. Lichidul de parbriz folosit în sezonul cald are proprietăți diferite față de cel necesar în timpul iernii. Pentru ca acesta să nu înghețe la contactul cu parbrizul, este recomandată înlocuirea lichidului de vară cu cel de iarnă, odată ce temperaturile încep să scadă.

Să previi este mai ușor decât să repari. Pentru a nu întâmpina dificultăți în trafic, asigură-te că mașina este într-o stare optimă de funcționare, înainte de a pleca la drum.

Sursă foto: Unsplash

Citește și:
A anunțat prima plecare de la FCSB: „E istorie!”
Superliga
A anunțat prima plecare de la FCSB: „E istorie!”
Fiul lui Michael Schumacher și-a făcut oficial apariția cu frumoasa Clara » Noua iubită este violonistă
Stiri extrasport
Fiul lui Michael Schumacher și-a făcut oficial apariția cu frumoasa Clara » Noua iubită este violonistă
Scene dramatice la Roland Garros! A câștigat meciul turneului, dar nu s-a mai putut ridica de pe zgură
Tenis
Scene dramatice la Roland Garros! A câștigat meciul turneului, dar nu s-a mai putut ridica de pe zgură
Ferrari, epic FAIL după lansarea primului supercar 100% electric: „Arată ca un telefon! Rămâneți la făcut pizza!” » Prăbușire brutală la Bursă
Noutati auto
Ferrari, epic FAIL după lansarea primului supercar 100% electric: „Arată ca un telefon! Rămâneți la făcut pizza!” » Prăbușire brutală la Bursă
ULTIMA ORĂ DECIZIE PSD și AUR s-au impus din nou în Parlament. Vânzarea de acțiuni la companiile de stat, interzisă până la finalul anului 2027. Puține excepții
Profit.ro
ULTIMA ORĂ DECIZIE PSD și AUR s-au impus din nou în Parlament. Vânzarea de acțiuni la companiile de stat, interzisă până la finalul anului 2027. Puține excepții

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Copleșit de emoții în sala Rapid, Van der Vaart i-a atribuit lui Chivu un cuvânt imens: „Știam că așa va fi!”

Concertul lui Max Korzh a adus scene ca-n marile peluze europene! Imagini incredibile pe gazonul Arenei Naționale


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează