Articol de GSP - Publicat sambata, 29 noiembrie 2025 09:00 / Actualizat sambata, 29 noiembrie 2025 12:56
De multe ori, poveștile despre putere au începuturi line. Asta nu este una dintre ele. În campania „Povestea spune că putem”, cu ocazia zilei de 1 decembrie, Banca Transilvania alege să arate și partea mai puțin luminoasă a revenirii: momentele în care omul ajunge atât de jos, încât singura direcție rămasă este în sus. Pentru unii, coborârea seamănă cu un eșec profesional, pentru alții, cu o prăbușire personală. Dar există și destine care, la un moment dat, s-au aflat la marginea dintre libertate și pierdere totală.
Puțini întruchipează mai puternic această transformare decât Tibi Ușeriu, fost infractor, evadat din două închisori, condamnat în Germania la regim de maximă siguranță, iar mai târziu cel mai dur alergător de anduranță pe care l-a dat România, singurul român care a câștigat ultramaratonul 6633 Arctic Ultra trei ani la rând. Povestea lui nu este doar despre alergare. Este despre o reconstrucție radicală.
„A fi infractor, adică a fura, e foarte simplu”
Tibi o spune direct, fără menajamente:
„În gaura aia ajungi foarte simplu, trebuie doar să nu fii atent. A fi infractor, adică a fura, e foarte simplu. Am fost prins de două ori, am reușit să evadez din două pușcării și, ca să se asigure că nu se mai întâmplă, m-au băgat într-o pușcărie de maximă siguranță în Germania.
Cu tot cu evadări, am avut undeva la 12 ani de executat până am scăpat de acolo. Eu cred că trebuie să dai rău cu capul de pământ, să ajungi foarte, foarte jos, ca apoi să te poți bucura de un copac, de o picătură de ploaie sau de soare”, spune Tibi Ușeriu.
„Vindecarea mea nu a început prin terapie, ci când am început să alerg”
„Eurile noastre oscilează și trebuie să am grijă de eul ăla care e infractor, să am grijă să-l stăpânesc cumva. Să-l ții în frâu înseamnă să faci lucruri bune, ca să-ți dai seama că au o valoare mult mai mare decât celelalte. E o balanță și încă mă lupt cu ea.
Vindecarea mea nu a început prin terapie, ci când am început să alerg. Prima dată am scos câinii la plimbare, ei s-au dus înainte și am încercat și eu să alerg 500 de metri. Am simțit durerea, o durere cu care eu mă hrăneam. Apoi, bonusul: puteam să alerg în fiecare zi puțin mai mult, să lungesc distanțele. Așa am ajuns alergător de anduranță.
În fiecare cursă pe care am făcut-o am avut momente în care am crezut că acolo se termină totul. Depinde de tine și de forța interioară pe care trebuie să o găsești ca să mergi mai departe, să te ridici și să continui”, se destăinuie Tibi Ușeriu.
Dincolo de podiumuri înghețate, zeci de maratoane extreme și mii de kilometri alergați în singurătate, povestea lui Tibi Ușeriu rămâne una singură: că uneori drumul înapoi spre tine începe exact acolo unde crezi că totul s-a sfârșit.
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
