Articol de Adrian Florea, Liviu Manolache - Publicat joi, 15 septembrie 2022 08:39 / Actualizat joi, 15 septembrie 2022 11:15
Pe 15 septembrie 1982, în turul 1 al Cupei Cupelor, FC Baia Mare obținea o remiză de prestigiu cu Real Madrid, 0-0. La ora acelei partide, gruparea maramureșeană ocupa un loc la mijlocul ligii a doua.
- „Fără elicopter, nu știu dacă aveați cu cine să mai vorbiți”
- Ioan Tătăran, impresionat de Stielike
- Povestea halucinantă a fotbalistului care a renunțat la gradele din Armată și la Cupa Campionilor pentru a juca în „B” și a fi angajat în mină!
- „Halagian? Mare antrenor! Dar ca om, o coardă penală!”
- Arestat pentru că a dezertat
- Blaturi cu nea Jean
Ziua de 15 septembrie 1982 a fost una cu adevărat fastă pentru fotbalul românesc. În primul tur al competițiilor europene, toate echipele noastre au obținut rezultate extraordinare.
Dinamo a învins-o cu 2-0 pe Dukla Praga, Craiova lui Balaci s-a distrat cu Fiorentina lui Antognoni, 3-1, în vreme ce Corvinul lui Gabor a ieșit neînvins de pe terenul austriecilor de la Grazer AK, 1-1.
Chiar dacă Dukla era campioana Cehoslovaciei, iar Fiorentina vicecampioana campioanei lumii, Italia, cel mai surprinzător scor al zilei s-a consemnat la Baia Mare. FC-ul din localitate obținea o remiză de prestigiu cu Real Madrid, 0-0, deși la acea oră maramureșenii erau o biată divizionară secundă, clasată pe locurile 9-10 în Seria B3!
Cum a fost posibil ca egala lui CIL Sighet din „B"”să fie egala colosului spaniol? Explică Ioan Tătăran, stoperul de atunci al băimărenilor și cel care a avut ingrata sarcină de a-l marca pe Santillana.
„Fără elicopter, nu știu dacă aveați cu cine să mai vorbiți”
- Bună ziua, domnule Tătăran! Ce mai faceți?
- Mulțumesc de întrebare, bine. Acum, da, sunt bine.
- Să înțelegem că ați vreo problemă de sănătate?
- Nimic deosebit, am trecut printr-un infarct cât casa! (se amuză copios)
- Cum, când?
- Pe 23 august anul trecut. Eram pe terenul de antrenament, cu niște copii la Sighet, când am simțit o durere puternică în piept. Mi se înfudase artera principală... Șansa mea e că s-a făcut rost repede de un elicopter care m-a transportat la Baia Mare, altfel nu cred că mai aveați cu cine vorbi acum!
- Vorbiți destul de relaxat despre o problemă gravă...
- E modul meu de a trece peste necazuri. Ce să fac, să mă plâng și acum, la un an distanță?! Niciodată nu mi-am plâns de milă, mereu am luat viața cu bune și cu rele, cum mi-a dat-o bunul Dumnezeu.
Ioan Tătăran, impresionat de Stielike
- Să revenim la momente mai frumoase. În urmă cu 40 de ani, într-un mijloc de septembrie, ce făceați?
- Mă pregăteam de meciul vieții, Baia Mare - Real Madrid!
- Nici nu împliniserăți 21 de ani pe atunci, dar ați făcut față cu brio în duelul direct cu imensul Santillana. Cum a fost posibil? Azi pare ireal ca o formație românească de "B" să facă 0-0 cu o echipă ce îi avea în componență, printre alții, pe Camacho, Gallego, Stielike, Juanito și Santillana.
- Iar pe bancă pe Di Stéfano! Așa este, erau niște zei pe lângă noi. Totuși, cu alergătură multă, determinare, disciplină tactică, iată că a fost posibil. Ba mai mult, puteam să-i și batem acasă. Prin minutul 80, Koller a tras în bară, iar mingea cred că depășit linia porții lor.
- Cum pe vremea aia nu existau VAR și tehnologia goal-line, nu vom ști niciodată dacă a fost gol sau nu!
- Dacă am fi avut VAR-ul de e acum pe la noi, mai bine lipsă! Să revenim însă la Real...
- Aveți dreptate. Nu v-a fost teamă că o să luați multe?
- Nu! Să știți că noi, după ce ne-am calificat în Cupa Cupelor, în calitate de finalistă a Cupei României, pierdută cu campioana Dinamo, ne rugam să ne dea sorții cel mai tare adversar posibil. Eram conștienți că drumul nostru continental n-o să fie prea lung și ne gândeam să cădem de pe un cal frumos, cum se zice de obicei.
7-10a fost raportul șuturilor la poartă în partida FC Baia Mare - Real Madrid. Șuturile cadrate, 3-6. Cornere, 5-7
"Di Stéfano ne-a felicitat"
- Iar sorții v-au scos în cale cel mai frumos "cal" posibil, Real Madrid!
- Da, probabil cel mai glorios club din lume. Vă dați seama?, noi jucam duminica pe la Cavnic și pe la Brad, iar miercurea în Europa ne băteam cu uriașii din Madrid!
- Cine v-a impresionat dintre uriași?
- Stielike. Cât a putut să alerge neamțul ăla, ce viziune a jocului avea!
- Vi s-au părut aroganți?
- Da' de unde?! Incredibili de profesioniști au fost! Chiar dacă au picat cu o echipă minusculă în comparație cu ei, au venit cu toate vedetele la Baia Mare, s-au antrenat și au jucat serios, nelăsând nicio clipă impresia că ne desconsideră. Măreția unui club se vede și din detaliile astea, poate minore.
- La retur nu v-au mai iertat, s-a terminat 5-2 pentru ei.
- Dar numai după ce i-am speriat puțin, după ce Koller deschisese scorul. Era imposibil să-i batem pe Santiago Bernabéu, diferența de valoare era totuși prea mare.
- Vreo amintire specială de la Madrid?
- La final, Di Stéfano a venit la noi și ne-a felicitat pentru modul în care ne-am prezentat în dubla manșă, nu se aștepta la o replică atât de dârză din partea noastră. E ceva să vină o legendă a fotbalului mondial să te felicite pe tine, care evoluai etapă de etapă prin cotloanele diviziei secunde din România, no?!
- Acea echipă formidabilă de la Baia Mare a fost creația lui Viorel Mateianu, însă la ora confruntărilor cu Madridul pe bancă stătea Paul Popescu. Puteți încerca o comparație între cei doi antrenori?
- Despre ce a creat inovatorul Mateianu cred că nu are rost să mai vorbesc, știe toată lumea ce gândire evoluată despre fotbal avea. Totuși, aș sublinia un lucru: cu nea Paul, Baia Mare a început să joace mai direct, să tragă mai mult la poartă. Cu nea Vio se pasa mult, se pasa bine, dar puține acțiuni erau finalizate. Deși puțini își mai amintesc de el, Paul Popescu a fost un tehnician foarte, foarte bun. Nu uitați că în acea vară, tot cu el pe bancă, învinsesem Fiorentina cu 3-1 într-un turneu disputat chiar în Italia.
FC Baia Mare - Real Madrid 0-0
FC Baia Mare: V. Moldovan - Szepi, Tătăran, Borz, Koller - P. Radu, M. Sabău, L. Bălan - Dragomirescu, Rozsnyai (69' Buzgău), Cr. Ene.
Antrenor: Paul Popescu
Real Madrid: Agustin - Metgod (76' Fraile), Bonet, Juan Jose, Camacho - Gallego, Angel, Stielike, Isidro - Juanito, Santillana
Antrenor: Alfredo Di Stéfano
Stadion: „23 August”.
Spectatori: 25.000 Arbitru: Franz Woeher (Austria)
Povestea halucinantă a fotbalistului care a renunțat la gradele din Armată și la Cupa Campionilor pentru a juca în „B” și a fi angajat în mină!
- Credeți că prestațiile excelente cu Real v-au ajutat să vă transferați la Steaua, după un an?
- Poate că și astea, însă steliștii mă știau de la Luceafărul, mă urmăreau de mult. Sigur că au contat și partidele cu Madridul, mai ales cea de acasă. Dacă nu te pierzi cu firea în fața lui Santillana, la 20-21 de ani, e clar că poți să joci la un nivel mai mare.
- Saltul a venit firesc, în vara lui 1983.
- Mă credeți că n-am vrut să plec în Ghencea?!
- V-a fost teamă de concurență? De viața în București?
- Teamă?! Mie?! Niciodată! Totuși, mi-era greu să mă rup de Baia Mare... Eu am fost întotdeauna un om atașat de plaiurile natale.
- V-au luat cu arcanul, cum se zice?
- Nu chiar, deși puteau s-o facă. Mă încorporau în armată și n-aveam ce să zic. Dar nu, m-au luat cu binișorul, prin învăluire. Nu știu câte drumuri a făcut Ion Alecsandrescu acasă la mine, să-i convingă pe ai mei că e spre binele meu un transfer la Steaua.
- Și n-a fost?
- În primul an, da, a fost. Am jucat aproape toate meciurile, mă impusesem în centrul defensivei, unde făceam cuplu fie cu Florin Marin, fie cu Belodedici, care era și el un copil.
„Halagian? Mare antrenor! Dar ca om, o coardă penală!”
- Apoi, în '84, Emeric Ienei a fost demis, iar în locul lui a fost instalat Florin Halagian.
- Iar pentru mine a început coșmarul!
- De ce spuneți asta?
- Hala a venit de la Scornicești cu Bumbescu, care juca exact pe postul meu, stoper. Pe mine m-a urcat la mijloc, m-a pus să joc la închidere, în locul lui Tudorel Stoica. Mi-a zis că vrea să scape de Tudorel și că trebuie să evoluez mijlocaș. Eu n-am avut ce face și i-am zis direct: "Nu e corect ce faci, eu nu-s mai bun decât Tudorel pe postul lui! Sunt mai bun decât «Bumbi» și vreau să fiu fundaș central!". Atât mi-a trebuit, mi-am dat foc la valiză!
- Totuși, în cel mai important meci pe care l-ați jucat pentru Steaua, 0-1 cu AS Roma, în deplasare, ați fost închizător.
- Și m-am descurcat foarte bine! De altfel, toți am jucat bine atunci, am pierdut nemeritat pe terenul Romei, care era finalista Cupei Campionilor din acel an.
- În schimb, la retur, n-ați mai fost pe teren.
- Puțină lume știe, însă în prima manșă am făcut o întindere urâtă după o alunecare la Pruzzo. Am strâns din dinți, am continuat să joc și m-am ales cu o ruptură musculară. De asta am lipsit la retur. Bine, eu aș fi vrut să risc și atunci...
- Halagian n-a stat decât câteva luni în Ghencea, ați scăpat relativ repede de coșmar.
- Dar câte am avut de tras în cele două-trei luni, Doamneee! Ce om dificil! Ca antrenor, nimic de zis, tot respectul! Însă ca om... O coardă penală! Ce mă enerva cel mai mult e că mă înjura de mamă. Non-stop și de multe ori fără un motiv serios, se apuca să înjure ca un birjar. Cum să fie acceptat de vestiar un asemenea antrenor? Mai ales că venea după Ienei, gentlemanul absolut al fotbalului românesc!
- Apropo de eterna dispută, cine a creat Steaua '86, Halagian sau Ienei?
- Cu toată antipatia dintre noi, eu sunt corect și spun: fără jucătorii aduși la insistențele Armeanului, în special Bumbescu, Bölöni și Pițurcă, Steaua n-ar fi câștigat niciodată Cupa Campionilor Europeni!
- Păi, mai devreme spuneați de "Bumbi" că...
- La momentul ăla, septembrie 1984, eu eram mai bun decât el! Simțeam, vedeam asta. Aaa, că el a progresat după aia incredibil de mult într-un timp scurt, asta e altă poveste. După '85, '86, "Bumbi" a fost un stoper de clasă mondială.
Cu Halagian am avut «meciuri» mari de tot. În timpul unui cantonament în Elveția, s-a supărat pe mine și a început să mă înjure în cel mai ordinar mod cu putință. Atunci m-am dat la el: «Dacă nu te calmezi, te calc în picioare, îți pun talpa pe gură!». S-a speriat, s-a potolit, însă nu m-a iertat.
- Ioan Tătăran
Arestat pentru că a dezertat
- După îndepărtarea lui Halagian, s-a întors Ienei, însă nici cu el n-ați mai jucat, așa cum o făcuserăți în primul sezon.
- Pentru simplul motiv că mie îmi intrase în cap că trebuie să mă întorc la Baia Mare, că nu mai am ce căuta la Steaua!
- Pare ireal, Steaua își creiona în acea vreme lotul care avea să triumfe în Europa, iar dumneavoastră voiați să reveniți la formația din orașul natal, care între timp picase din nou în "B"!
- Așa este, v-am spus că am fost, încă sunt un om altfel. Am și fost arestat pentru asta!
- Cum adică?
- Păi, am fugit de la Steaua și, cum aveam grad, am fost declarat dezertor și m-au arestat! A venit iar Alecsandrescu după mine, că e păcat să nu profit de șansă, că să mai încerc...
- Și ați cedat, v-ați întors printre "militari".
- Pentru puțin timp, doar ca să termin ediția '84-'85. Și pentru că nu aveam ce face, nu puteam risca pușcăria aiurea.
- Apoi, în vara lui '85 v-ați întors definitiv la Baia Mare.
- Da, după îndelungi rugăminți, inclusiv pe la oameni importanți din Ministerul Apărării. Eu am revenit acasă, iar drumul în sens invers l-au făcut Lucică Bălan și Weissenbacher.
- Și, după numai un an, ei au luat Cupa Campionilor, în vreme ce dumneavoastră vă luptați cu Mecanica Orăștie și Metalul Bocșa! Nu ați regretat?
- Ar fi ridicol să spun că nu m-am gândit "Cum ar fi fost dacă...?". Dar dacă așa a fost să fie, ce mai puteam schimba?! Și să vă mai zic una!
- Vă rugăm!
- Prin plecarea de la Steaua, am renunțat și la grad, cei de la Baia Mare angajându-mă în mină! Sigur, de formă, ca să am cartea de muncă undeva...
- Deci, în loc să fiți gradat în Armata română și campion european, în '86 ați fost miner și divizionar B!
- Cam așa ceva. Ați mai văzut un asemenea ciudat?!
Nea Ion Alecsandrescu a fost un bun președinte de club, dar un om dificil. Și cu el am avut clinciuri. De exemplu, într-o seară, deși Halagian ne anunțase că putem juca rummy până la 10:00 seara, el a venit pe la 9:00 și ne-a ordonat să ne culcăm. L-am dat afară din cameră!
- Ioan Tătăran
Blaturi cu nea Jean
- Rar de tot... Despre meciuri trucate acceptați să vorbim?
- De ce nu?!
- Ați jucat în multe blaturi?
- Destule, de ce să mint?! Înainte de '89 se știau echipele contra cui nu prea aveai voie să câștigi, că așa erau ordinele, după Revoluție se rezolva cu bani.
- Mulți?
- Păi, să vă dau un exemplu. Eram la Bistrița, prin '91-'92. Pentru că făceam parte din "greii" Gloriei, nea Jean Pădureanu ne-a chemat pe câțiva să ne spună că avem 2.000 de dolari ca să iasă bine treaba.
- Adică?
- Adică să pierdem!
- Și ce ați făcut?
- I-am zis că eu nu pot accepta să luăm bani doar unii dintre noi. Ori toți, ori niciunul.
- Vă gândeați că vă puteau strica planurile cei care nu știau de blat?
- Ei, nu asta era problema. Știți cum e vorba, nu puteau ei înscrie câte autogoluri ne puteam da noi! (râde cu poftă) Dar eu n-am fost niciodată pervers. Cum sunt mulți prin fotbalul nostru...
- Ca antrenor ați fost obligat să vă predați vreodată?
- V-am spus că nu-mi place minciuna. Da, au fost cazuri. Eu aveam o vorbă: au fost vremuri în care, din 34 de etape, jucai în 35 de blaturi!
- Apropo, de ce nu mai antrenați pe nimeni de ceva ani?
- Simplu, nu-mi place să fiu marioneta nimănui! Dacă în prima divizie se întâmplă ce se întâmplă cu antrenorii, vă dați seama ce e prin „B” și „C”?! La asta se adaugă marile lipsuri financiare, de infrastructură etc. E aproape imposibil să-ți faci decent meseria în ligile inferioare.
1 trofeua cucerit Tătăran, titlul de campion cu Steaua, în 1985
Din păcate, statul nu face aproape nimic pentru dezvoltarea sportului. Ne mai amăgim că apare câte un geniu ca David Popovici... Însă nu există niciun plan, nicio strategie. Iar unde se implică politicul, se implică prost. Nimeni nu mai are răbdare, peste tot se minte cum se respiră, am devenit cu toții mai răi! De ce oare?!
- Ioan Tătăran
În România sunt aduși mulți, prea mulți străini slabi. Cum să progresăm cu jucători din Liga a 4-a sau a 5-a franceză?!? De ce să nu creștem niște copii de-ai noștri?! Dar e mai bine să luăm comisioane din transferuri, nu?!
- Ioan Tătăran
CV Ioan Tătăran
- S-a născut pe 17 octombrie 1961, la Baia Mare
- A fost legitimat la: FC Baia Mare (1980-1983, 1985-1986), Steaua (1983-1985), Gloria Bistrița (1986-1988, 1990-1992), Farul Constanța (1988-1990), Unirea Dej (1992-1994), AS Sighet (1995)
- Ca antrenor, a pregătit formațiile: Olimpia Gherla, FC Baia Mare, Arieșul Turda, SESO Câmpia Turzii, Delta Tulcea, Unirea Dej, Astra Giurgiu
