Articol de Valentin David (video), George Nistor - Publicat luni, 04 august 2025 10:45 / Actualizat luni, 04 august 2025 11:05
Ciprian Marica avea doar 18 ani când l-a întâlnit pe Mircea Lucescu la Șahtior Donețk. Era tânăr, emana ambiție și încăpățânare, într-un fotbal estic ca o carte nescrisă. Pentru fostul atacant, anii din Donbass nu sunt doar amintiri de trofee, ci și runde de exigență și autocunoaștere.
Într-un interviu pentru Gazeta Sporturilor, Marica vorbește despre Lucescu ca despre o forță a naturii: una care nu te întreabă dacă ești pregătit, ci te obligă să fii. Își amintește cum era „băgat sub masă” în fața colegilor, apoi readus în prim-plan printr-o simplă vorbă.
Îi recunoaște duritatea, îi accepta tăcerile, dar mai ales îi înțelege astăzi pedagogia. Fostul vârf îl simte pe „Il Luce” ca pe o voce care nu doar cere, ci și reformează, transformă potențialul în identitate. „Dacă nu reușește el la echipa națională, nu va reuși nimeni”, este sigur Ciprian Marica.
Ciprian Marica recunoaște: „Mircea Lucescu a fost ca un tată pentru mine”
- Ciprian, cum l-ai cunoscut pe Mircea Lucescu? Îți aduci aminte prima întâlnire cu el?
- Da, eram la Șahtior și auzisem că va veni domnul Lucescu. Eram foarte încântat și plin de entuziasm să-l cunosc pe cel mai mare antrenor român al tuturor timpurilor. Îl așteptam cu mare deschidere. Știam că îi plac jucătorii tineri, știam că am atâtea lucruri de învățat de la dânsul. Eram foarte bucuros că va veni un român antrenor la echipă.
- Te-a impresionat ceva, atunci, la dumnealui? Ceva din afara fotbalului?
- Îmi place și astăzi ceea ce mi-a plăcut și atunci. Personalitatea cu care a abordat, seriozitatea cu care a tratat fiecare antrenament. Am avut un lucru foarte mare de învățat. Atitudinea dânsului e specială.
- Ești „copilul” lui Mircea Lucescu, te consideri?
- Da. Atâția ani la Șahtior împreună... la o vârstă fragedă. Da, a fost ca un tată pentru mine.
- Crezi că oamenii ca dumnealui se nasc cu o aură anume sau și-o construiesc în timp?
- Eu cred că domnul Lucescu s-a născut cu o aură. Și-a șlefuit-o în timp, dar cu aura asta s-a născut.
Reclădit cu o fărâmă de încredere
- A existat vreun moment între tine și el în care te-a făcut să te simți mic? Avea acest obicei?
- De multe ori. Și are un stil care astăzi surprinde. Vedem că dacă are ceva de spus, o spune cu nume și prenume. Așa s-a întâmplat și atunci. Așa era dânsul. Focusat sau format în felul acesta, încât dacă voia să te bage sub masă, te băga sub masă! În egală măsură, era nevoie doar de o firimitură ca să îți redea încrederea și să te repună imediat în prim-plan, cu un nivel ridicat de încredere.
- Și ce simțeai prima dată când făcea asta?
- Prima dată erai furios, nervos și deranjat. Dar, astăzi, îl înțeleg mult mai bine. Dânsul face asta doar dacă îi place de tine, dacă are încredere în tine. Dacă nu îi place de tine și nu are încredere, atunci te marginalizează sau nu te bagă în seamă. Așa că, indiferent cât de critic este sau cât de frumos vorbește, înseamnă că însemni ceva pentru dânsul și are încredere în tine.
- Pentru că tot vorbim despre aceste momente, te-a amenințat vreodată că renunță la tine?
- Nu m-a amenințat niciodată, nu. Ba, din contră, mi-a spus că ar fi bine să mai rămân cu dânsul.
- Ce știa Mircea Lucescu despre fotbal și nu puteai înțelege atunci?
- Foarte multe lucruri. În primul rând, de ordin tactic, cât și de ordin omenesc. Eram un puști teribil care voia să le facă pe toate, iar dânsul a fost acolo să mă calmeze, să-mi explice că lucrurile importante sunt și se întâmplă pe teren. Acolo trebuie să fiu cel mai bun, nu în afara terenului.
- Când ai realizat că nu lucrezi cu un simplu antrenor, ci cu un personaj care scrie istorie?
- Încă de la început. Prin atitudinea dânsului și când am văzut că reușește să se facă iubit de patron, de tot ceea ce înseamnă clubul și să controleze totul în cel mai mic detaliu, mi-am dat seama că nu e un simplu antrenor.
- L-ai văzut vreodată într-un moment foarte greu al dumnealui?
- Sincer, nu! N-am văzut slăbiciunea lui Lucescu. Întotdeauna a fost un antrenor foarte stăpân pe el. Asta a transmis și echipei.
- Este un maestru al disimulării, se poate spune asta?
- Asta numai dânsul poate să știe. Probabil că, la fel ca orice om, a avut și el situații mai dificile, dar nu a lăsat să se vadă. Sunt convins de lucrul acesta.
„Îi place să fie ascultat, nu vrea să repete”
- Ai o poveste, o întâmplare cu Mircea Lucescu care te-a marcat?
- Am multe întâmplări cu domnul Lucescu. Momentele în care am câștigat trofee, ne-am bucurat împreună, am dansat și am ciocnit un pahar. Au fost clipe foarte frumoase. În egală măsură, au fost și momente în care m-a băgat „sub masă”. Și anume atunci când am luat cartonaș roșu și mi-am lăsat echipa în finala Cupei cu Dinamo Kiev. Repet, un tip foarte serios. Când era de glumă, era de glumă și de distracție. Dar când era de seriozitate, de antrenament, de fotbal - se vedea cât putea fi de implicat.
- Cât de dur este cu colaboratorii?
- Culmea, domnul Lucescu închide ochii atunci când are de partea sa un antrenor sau un jucător în care are încredere și de la care știe că va avea beneficii. Îi acceptă greșelile și închide ochii. Așa a fost și cu secunzii. Știa că sunt buni, că își fac treaba. Mai puteau greși, dar îi accepta.
- Ce-l doare cel mai tare, o înfrângere sau o dezamăgire umană?
- La câte înfrângeri a avut, se întâmplă să pierzi, e omenește, dar dezamăgirea umană cred că e mai dureroasă pentru dânsul.
- Există ceva ce-l enervează foarte tare în afara terenului?
- Domnului Lucescu îi place să fie ascultat și, când spune un lucru, să nu fie nevoit să-l repete. Cu siguranță, l-ar supăra dacă ar trebui să-ți spună același lucru de 10 ori.
- Are cu adevărat o obsesie?
- Da, are o obsesie cu fotbalul! Dimineață, prânz și seară! Când se trezește, vorbește despre fotbal, trăiește doar pentru fotbal. În jurul fotbalului se petrece viața domnului Lucescu.
95% fotbal
- Altceva nu vorbeați? Discuțiile voastre se extindeau și în alte domenii?
- Prea puțin. Prea puțin. Nici 5% nu discutam despre alte lucruri. Marea majoritate a discuțiilor erau doar despre fotbal.
- Dincolo de fotbal, ce ar trebui să învețe tinerii din România de la domnul Lucescu?
- Sunt foarte multe lucruri pe care le-am putea învăța. În primul rând, pregătirea partidei - de la analiza adversarului până la analiza propriilor jucători. Este un om extrem de bine calculat. Calculează totul în cel mai mic detaliu. Știe cum să te abordeze, știe când și cum să apese accelerația. Are tot know-how-ul, ca să spun așa, încât să te facă mai bun decât crezi tu însuți că ești, de multe ori.
- Până la ce nivel se implică la antrenamente? Îți arăta un procedeu, îl exemplifica?
- Să știi că nu stă prea mult să-ți explice un procedeu sau să ți-l arate. Cert e că lucrează oricum la cel mai înalt nivel, iar tu, teoretic, vii deja cu un bagaj de cunoștințe.
- Să înțeleg că, la un nivel ridicat, nu ar mai trebui să te învețe...
- Exact. La acest nivel nu mai e vorba despre a te învăța lucruri tehnice.
- Există, în opinia ta, un aspect subestimat al carierei sale?
- Nu știu. Nu am ceva în minte acum.
„Dacă nu va reuși Mircea Lucescu, nu va reuși nimeni”
- Când se va scrie istoria fotbalului românesc, dacă se va scrie vreodată, sub o formă sau alta, ce frază ar trebui să fie prima pe pagina cu Mircea Lucescu?
- „Mircea Lucescu e un om special”. Și e un om special pentru că toată viața i-a fost dedicată fotbalului. În tot ceea ce a făcut, s-a ghidat după principii foarte sănătoase, iar faptul că a reușit să transmită atât de mult și să inspire atâtea generații îl face să fie unic. Vedem că suntem în tribună și ne uităm la jocuri. Cam toți, marea majoritate, am trecut prin mâna dânsului. Și sunt oameni de genul Andone, de 60 de ani, și actuali jucători de 18-20 de ani. Să reușești să inspiri o plajă atât de largă, trebuie să fii unic și să ai ceva special, iar dânsul este un motor care, pur și simplu, nu te lasă în spate. Scoate ce e mai bun din tine și te aduce la cel mai înalt nivel.
- Va reuși la echipa națională?
- Se dovedește încă o dată că ceea ce a făcut dânsul acum mulți ani este valabil și astăzi. Vedem că mulți dintre antrenorii actuali îl au ca mentor. Vorbesc cu domnul Lucescu, se inspiră din ideile lui și se sfătuiesc cu el. În egală măsură, vedem că echipa națională revine la origini. Ne întoarcem la jocul care ne-a consacrat, jocul pe contraatac. Sigur, nu e ușor să construiești o echipă. Ar avea și dânsul nevoie de timp. Suntem foarte nerăbdători cu rezultatele, vrem să mergem și noi la un Mondial. Asta pentru că n-am mai făcut-o de foarte mult timp. Și punem toată această presiune pe umerii antrenorului. Eu sunt convins de un lucru: că dacă nu va reuși Mircea Lucescu, nu va reuși nimeni în viitorul apropiat. Cunoștințele dânsului îmi dau mie speranțe că avem o șansă. Altfel, aș fi spus că nu avem niciuna.
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
