Articol de Costin Ștucan - Publicat luni, 02 octombrie 2023 10:00 / Actualizat vineri, 06 octombrie 2023 16:52
Gazeta a stat de vorbă cu Lucian Bute la Montreal. Fostul campion mondial a vorbit deschis despre panica și dezamăgirea simțite în perioada în care fusese depistat pozitiv, despre momentul în care a devenit campion mondial, dar și despre cum a fost afectat de prima înfrângere din carieră, suferită în fața lui Carl Froch.
- Ce a simțit când a fost depistat pozitiv și mesajul pentru Simona Halep
- Gala Bute, un subiect delicat: „Cu ce am greșit eu?”
- Efortul inuman din spatele fiecărui meci de box
- Ce a simțit când a devenit campion mondial
- „După meciul cu Froch am intrat în depresie”
- Motivul pentru care Bute merge anual la control
E 11 dimineața și Laval, cea mai mare suburbie a metropolei Montreal, e aproape pustie. În sudul orășeului, aproape de râul Prairies, are sediul Institutul Național de Cercetare Științifică. În incintă e laboratorul care a declarat-o pe Simona Halep pozitivă la roxadustat, o substanță interzisă, dar oficialii laboratorului refuză să discute cu presa.
La 10 minute de mers cu mașina spre nord se află Carrefour Multisports - cea mai mare din zonă - care la ora asta e aproape goală. În parcarea din față oprește un Audi Q7 gri din care coboară Lucian Bute. Îmbrăcat în trening roșu, fostul campion mondial e salutat cu respect și cu simpatie de angajați și de puținii clienți deopotrivă. „Bonjour, champ!”, se aude până la vestiare, în acea franceză anglificată vorbită în estul Canadei.
„Vin de patru ori pe săptămână aici. Fac cam două ore de mișcare, am un circuit al meu, apoi mă bag la o saună, la jacuzzi și plec ca nou acasă. Îmi văd după aia de zi”, spune Bute în timp ce intră în sală.
După două ore intense, e gata pentru interviu. Un amic italian, Mario, luptător de arte marțiale, îi amintește lui Bute că soția sa româncă îl bate la cap de trei ani să-i semneze un poster de la Gala Campion pentru România. E gala care a devenit în țară mai cunoscută sub numele de Gala Bute, un apelativ care îl deranjează pe fostul campion.
După o conversație pe videocall, posterul ajunge la sală, iar românul îl semnează. Apoi acceptă să vorbească despre Gala Bute, despre scandalul de dopaj în care a fost implicat, despre meciul de coșmar cu Carl Froch, dar - evident - și despre amintirile unei cariere speciale în care și-a apărat titlul de nu mai puțin de 9 ori.
Lucian Bute: „În ultimii 7 ani, am intrat de două ori în sala de box”
- Cum e viața la 43 de ani, retras din box?
- Sincer, profit la maximum de aceste momente frumoase cu familia, cu copiii. După ultimul meu meci în 2017, am pierdut și imediat la o săptămână s-a născut Emma, fetița mea. A început o altă viață. A fost cel mai frumos moment pentru mine să spun Stop.
- Ți-ar fi fost mai greu dacă nu se năștea ea?
- Probabil că da, cu siguranță. Așa am reușit să “tourner la page”, cum zicem noi în franceză, și să-mi văd de viața de familie, de copii. Ce a fost a fost. Sunt mândru de ce am realizat în box timp de 23 de ani, dar când a venit primul meu copil pe lume am zis gata. Este un sport foarte dur și am zis că există viață și după box.
Dacă băiatul meu va veni la mine să-mi spună că vrea la box o să-l las. Dacă asta e decizia lui, o să-l încurajez. Dacă aș întreaba-o însă pe Elena, soția mea, sigur n-ar fi de acord. Clar nu!
- Lucian Bute
- Nu-ți lipsește nimic? Să-ți pui mănușile, să dai la sac, ceva?
- Credeți-mă că de 7 ani am intrat de două ori în sala de box și am stat foarte puțin înăuntru. Foarte scurt. Chiar am încercat să pun mănușile, să lovesc puțin la sac și am simțit că nu mai am același feeling. Atunci am zis că poate peste o anumită perioadă o să-mi vină iarăși aceeași pasiune și poate o să încep să antrenez. Cine știe?!
- La un moment dat spuneai că ți-ar plăcea să fii manager, promotor, antrenor…
- Da. Când eram activ ar fi fost o oportunitate. Am avut o mică perioadă, am început cu ceva sportivi să-i manageriez, dar nu mă regăseam și am zis să-mi iau timpul meu. Să-mi văd de familie, de copii, acum, când sunt mici. Pe viitor rămâne deschisă ușa dacă se va ivi vreo ocazie să ajut sportivi din România sau din alte părți. Sau poate o să-mi deschid un “gym” de box. Lucian Bute Gym.
- Ești om de afaceri, înteleg…
- Am businessul meu. Am investit banii câștigați în imobilare. Mi-am luat câteva apartamente pe care le închiriez. Le gestionăm împreună eu și Elena, soția. Suntem fericiți cu ce facem. În pandemie nu am fost afectați. Închirierile se fac aici pe un an. Din contră, am avut cereri mai mari, oamenii stăteau în casă. Ca business, nu am simțit. În rest, a fost greu, a trecut, sperăm să nu se mai întoarcă perioada aia.
- A fost o întâmplare nefericită în 2015. Trei persoane au căzut de la balconul unui apartament închiriat de tine. Doi au murit. Ce s-a întâmplat după?
- A fost un eveniment nefericit. Erau trei inuiți (n.r. - populația indiană din Canada), mai bine făcuți, era noiembrie și ei stăteau pe balcon la minus 15 grade. Ceva s-a întâmplat acolo. Ori s-au certat, ori s-au spriinit toți de balustradă. Cert e că au căzut toți, iar unu a scăpat pentru că a căzut peste ceilalți. A fost un moment nefericit, noi n-am avut probleme, dar asigurările ne-au obligat să schimbăm balustradele la toate apartamentele dacă voiam să mai asigurăm casele. Și în țară a fost o reacție neplăcută, mama citise că persoanele au căzut de la balconul meu, a intrat în panică.
Bute: „Când am fost depistat pozitiv, am simțit panică și dezamăgire”
- În 2016, ai fost testat pozitiv pentru ostarină. Ai fost suspendat provizoriu șase luni, dar în tribunal ai reușit să demonstrezi că substanța interzisă provenea de la un supliment alimentar contaminat. Cum vezi cazul Simonei Halep?
- Am citit și eu despre caz în presă. Îmi pare foarte rău pentru Simona. Ne-am întâlnit aici la Montreal când a jucat la Cupa Rogers. Am fost la arenă, am susținut-o, ne-am văzut după. Atât cât o cunosc, cred că a fost un accident. Cred că a fost contaminat acel supliment. Nu vreau să cred că a făcut ea cu bună știință. Nu cred că a făcut asta. În cazul meu s-a dovedit, dar au fost timp pierdut, avocați, bani și stres… Am demonstrat că a fost un accident și au ridicat suspendarea după 6 luni. În cazul ei, vorbim despre 4 luni.
- Tribunalul a susținut că a existat și o altă sursă pentru roxadustat…
- Asta nu cunosc. Eu sper să facă recurs și să aducă dovezile necesare pentru a-i reduce suspendarea cel puțin la jumătate.
- Tu ai dat în judecată firma care a produs suplimentul contaminat?
- Nu, pentru că imediat după acel incident firma din America a intrat în faliment și nu a mai fost de găsit. Atunci m-aș fi luptat cu morile de vânt. Am avut intenția cu casa de avocatură din America, era în California compania. Când am dat de ei, intraseră în faliment.
- În cazul tău, cine ți-a recomandat acele suplimente?
- Preparatorul fizic. El ținea legătura cu un distribuitor. Făcând parte din echipa ta e clar că ai încredere sută la sută. Dacă ești îndoit față de echipa ta înseamnă că e o problemă. Nu poți să lucrezi pe un fond de îndoială. Eu lucrasem cu preparatorul respectiv, avusesem multe cantonament cu el. Pentru un sportiv de performanță e nevoie de o recuperare foarte bună, trebuie să iei suplimente. Dar Dumnezeu știa că acel supliment era contaminat. Eu l-am luat cu bună știință și probabil că preparatorul l-a dat tot cu bună știință. S-a dovedit ulterior din analize că practic a fost un gramaj minim. Nu m-ar fi ajutat cu nimic.
- Ce ai simțit când ai fost sunat și anunțat că ai fost descoperit dopat?
- Panică și dezamăgire, ținând cont că fusesem campion mondial timp de cinci ani. Publicul larg pune la îndoială, oamenii nu sunt în interior să știe câtă muncă e în spate, câte antrenamente, cât chin. Ajungi să creezi un dubiu. “Dar dacă?”. Așa suntem noi, oamenii, toți fac. Ok, s-a dovedit că suplimentul a fost contaminat, dar imaginea rămâne șifonată.
- Crezi că un sportiv are ce să facă pentru a evita să ia ceva contaminat?
- Nu. El nu e chimist. Tu îți alegi echipa. Preparatorul, nutriționistul. Lucram cu nutriționist, iar el trebuia să știe foarte bine ce consumam, începând de la alimentație până la suplimente. Dar uite că se întâmplă. Ce poți să faci? Eu, Simona, ceilalți, toți aveam o viață cu sală, odihnă, recuperare, nutriție. Nu stau să testez suplimentele. Nu am timp de așa ceva. Dacă m-aș concentra pe asta, mi-aș pierde concentrarea pentru pregătirea înaintea meciurilor. Fiecare din echipă are jobul lui. E un sport individual, eu urc în ring, Simona pe teren, dar în spate e un sport de echipă.
- Ai vreun mesaj pentru Simona Halep?
- Să fie puternică, să fie încrezătoare și, cu ajutorul lui Dumnezeu, să dovedească faptul că a fost un accident. Sper să aducă probe concrete și să i se reducă pedeapsa. Să intre mai repede pe teren pentru că altfel îi va fi foarte greu. După doi ani de așteptare e aproape imposibil să mai revii la un nivel înalt.
Bute: „Cu ce am greșit eu să fiu tăvălit în halul ăsta?”
- Te-ai gândit vreodată să te mai întorci în țară? Sau vrei să rămâi aici?
- Am avut discuții pe tema asta cu soția înainte de a mă retrage. Ne-am așezat la masă. “Ce facem? Ne întoarcem, nu ne întoarcem?”. Eram îndoiți. Dar a venit primul copil pe lume, apoi la un an și ceva după a apărut și Eric, iar atunci am stat cu Elena și ne-am gândit. “Ce ne dorim? Noi avem 40 de ani, viața e făcută, dar pentru copilașii ăștia…?!”. Punem interesul lor pe primul plan. Canada ne oferă mai multe pentru viitorul lor.
- În spatele tău e un poster de la Gala care s-a numit…Chiar, cum s-a numit?
- (Mustăcește) Campion pentru România.
- Dar în conștiința publică a devenit Gala Bute din cauza dosarului de corupție născut în urma organizării acelei gale.
- Nu, i-au dat nume ca să facă rezonanță. Mie îmi pare foarte rău pentru ceea ce s-a întâmplat cu acest eveniment. Am venit cu mare drag să boxez în România, mi-am dorit foarte mult. Dacă aș fi știut cum vor decurge lucrurile, nu aș fi venit niciodată. Nu aveam nevoie. Cu ce am greșit eu să fiu tăvălit în halul ăsta?! S-a scris doar Gala Bute. Eu mi-am făcut datoria, am venit, am boxat, am plecat. Mi-am plătit taxele, au venit și au controlat asta. Hai să închidem subiectul pentru că nu-mi face plăcere să vorbesc despre acest lucru!
- Spuneai mai demult că Rudel Obreja a fost lângă tine și în țară, și apoi în Canada. Apoi, ai declarat că te-ai răcit de el din alte motive decât Gala Bute. Când a murit în ce relații mai erați?
- Da, am vorbit. Nu mai eram atât de apropiați. Îmi pare rău pentru ce i s-a întâmplat, e un subiect foarte sensibil. Nu vreau să intrăm în amănunte. El e acolo unde e, fie-i țărâna ușoară!
Bute: „Înainte de cântar nu mai ai nici salivă în gură”
- Care a fost cea mai grea zi a ta din cariera de boxer amator?
- Au fost foarte multe momente când mi-a fost foarte greu. Boxul e un sport foarte dur, foarte greu. Pe lângă că te urci în ring și primești lovituri, este un sport la care trebuie să-ți faci categoria. Trebuie să slăbești. Dacă îi povestești cuiva care n-a trăit asta, va înțelege cam greu. Să fii în saună la 120 de grade și să nu mai poți să transpiri. Să nu mai ai lichid în tine.
- Și să mai ai cât de slăbit?
- Un kilogram, 600 de grame. Și nu mai ai ce să transpiri. Să nu ai salivă în gură, să nu ai scuipat și a doua zi să fie cântarul. Te culci seara și nu poți să bei apă. Nici măcar o gură de apă. Te duci, umezești buzele și aia e tot. Cântarul nu-ți permite nici măcar câteva zeci de grame. Pentru mine, asta a fost cel mai greu lucru din box. Nu meciul în sine. După cântar, viața e frumoasă. Mănânci, bei.
- Atât de rău e?
- Nu poți nici măcar să dormi. Te pui și nu ai cum să dormi. Din oră în oră, mergi să-ți umezești buzele și nu poți să te odihnești. Ai crampe musculare, n-ai lichid în corp. Dar nu mă plâng, nu e scuză, eu am ales să fac asta. Am îndurat, mi-a fost greu, dar sunt fericit că am făcut lucrul ăsta. Mai ales că am și realizat ceva.
Sincer, când eram mic am avut o oarecare înclinație către fotbal. Am jucat la nivel de copii, cu echipa din comună. mi-a plăcut. Vă spun sincer că am plâns în 1994, la Mondialul din America. Am plâns pentru națională, am plâns pentru Hagi. Toată ziua eram în curtea școlii, toți eram Hagi, eram jucătorii din generația aia. Eu am făcut armata la Dinamo, am fost subofițer. Când am semnat cu Interbox în 2003 eram angajatul lui Dinamo. Evident că aveam o simpatie pentru Dinamo.
- Lucian Bute
Bute: „Când urci în ring se pot întâmpla multe. Doamne ferește!”
- Suntem în Canada, într-o sală, ai fost campion mondial, lumea te cunoaște. Vreau să te rog să-mi povestești prima ta zi în Canada, când erai un tânăr din România venit aici în căutarea gloriei.
- Era noiembrie 2003. Vorbeam un pic de engleză atunci, rupeam un pic după ieșirile cu loturile naționale. Am ajuns în aeroport la Montreal, Cristi Gănescu era omul de legătură, m-a așteptat la aeroport. Erau minus 15 grade. Nu vorbeam franceză. Aveam două bagaje în mână. Am ieșit din aeroport, m-am uitat stânga, dreapta, și mi-am zis: “Lucian, tu ți-ai ales asta! Ia-o de coadă!”.
- Și?
- Am stat câteva zile la Cristi, la părinții lui, apoi mi-am închiriat un apartament lângă sala. Făceam cinci minute pe jos. Am stat un an și un pic, apoi mi-am luat prima mașină. Până atunci, mergeam doar pe jos. Mă trezeam în fiecare în dimineață la 6, la 7 era primul antrenament. Mă duceam cu bagajul la sală, făceam antrenamentul, veneam acasă, mic dejun, somn, iar după-amiază mă duceam iar la antrenament. Apoi, acasă, somn, odihnă. Asta a fost rutina mea de zi cu zi. Sâmbăta, duminica mai ieșeam cu români. Dar asta am făcut zi de zi foarte mult timp.
- Îți găteai?
- Am învățat. Eram singur. Nevoia te învață. Dar îmi place cel mai mult să fac steakurile. Mi-am luat un grătar pe balcon și m-am specializat. Toți care vin spun să fac eu steakul. Trebuie să fie temperatura foarte bună și contează marinarea. Acum pot să spun că am devenit maestru.
- În istoria boxului au fost sute de mii de sportivi. World Boxing News te-a pus pe locul 436 în topul celor mai buni boxeuri din toate timpurile. E mult, e puțin?
- Dacă stai bine și analizezi, să fii clasat în primii 500 din atâția sportivi e o realizare. Înseamnă că n-am trecut ca gâsca prin apă. E o mândrie. Dar la un momentul dat, am fost primul boxer din lume la supermijlocie. Numărul 1, potrivit BoxRec.
- Sportivii mari caută perfecțiunea. E vreun meci din carieră în care poți să spui că te-ai apropiat de perfecțiune.
- Am avut meciuri când am terminat meciul repede. În a treia, în a patra repriză. Cel puțin primele 15 meciuri au fost toate prin knock-out. Satisfacția e pe măsură, dublă. Eu n-am ieșit șifonat, dar pentru spectatori era rău. Veneau și se termina în prima repriză.
- Puteai să mai stai un pic, să mai iei niște pumni…
- (Foarte serios) Nu, nu. E plăcut când termini repede. Au fost și situații când am ieșit obosit, șifonat, ochii umflați, sparți, mâna fracturată. Dar e riscul meseriei, ți-l asumi. Când urci în ring se pot întâmplat foarte multe lucruri, Doamne ferește! Au mai fost situații.
Ca amator nu se câștigau foarte mulți bani, dar eu eram singur și câștigat bine pentru vremea aia. Ieșeam la turnee internaționale. Se plăteau bani și acolo. Boxam finala și luam premii de la FRB, de la minister. Am câștigat, dar pentru o viață normală. Nu să faci avere, dar eu eram fericit. De la 14 ani, de când am plecat de acasă, nu le-am mai cerut părinților bani.
- Lucian Bute
Bute: „Aveam centură, mă uitam în oglindă și nu mai simțeam bucuria”
- Pe fața ta înțeleg că e o cicatrice din copilărie, nu din cariera de boxer.
- (Arată spre obrazul drept) Da. Asta. De la școală, eram în clasa a opta. Am avut o dispută cu un coleg de clasă și a venit cu frati-su mai mare. M-a bătut. Culmea e că sunt prieteni cu ei și acum. Cu amândoi.
- Poate nu-ți face plăcere să te întreb, dar care e lovitura pe care ai simțit-o cel mai tare? Au boxerii memoria loviturilor încasate?
- Am început în 1995, am avut 400 de meciuri la amatori plus 15 ani în Canada. Când te urci în ring e normal să iei pumni. E ca și cum mergi prin ploaie și vrei să nu te uzi. Te urci în ring pregătit psihologic să primești pumni. Nu mai simți. M-a întrebat lumea dacă nu mă doare când mă lovește, dacă nu simt. Nu mai simți! E adrenalina atât de ridicată încât nu mai simți lovitura în sine. Mai rău le simțeam a doua zi, când mă trezeam. Seara, era încă adrenalină, chiar dacă eram umflat. Dar dimineața, aoleu!, tot corpul durea. Abia te ridici din pat.
I-am adus pe ai la meciul cu Miranda. Erau 12.000 de oameni în sală, mama nu voia să vină. Am rugat-o să vină, să vadă cum mă respectă lumea, cum mă iubește lumea. I-am zis să se întoarcă c spatele. A venit, au stat aproape de ring. Când a început meciul s-a întors cu spatele și se ruga. Spre norocul ei n-a durat mult meciul. Nu a văzut lovituri, dar a auzit reacția sălii și atunci s-a întors și ea.
- Lucian Bute
- Se termina un meci, îți păstrai centura, lumea închidea televizoarele și tu ajungeai acasă. Ce se întâmpla acasă, ce îți spuneai?
- Hai să-ți spun o amintire pe care am trăit-o. E ceva fantastic. S-a întâmplat când am devenit campion mondial, în 2007. Pe 19 octombrie. Cu Alejandro Berrio. Lumea s-a bucurat, a fost frumos, am mers la restaurant. Am ajuns acasă la 4 dimineața, m-a lăsat Gănescu în fața casei. Eram singur, am intrat cu centura după mine. Aveam ochiul tumefiat. M-am pus în fața oglinzii, am pus centura pe masă și mă uitam în oglindă. Și mă gândeam așa: “Sunt campion mondial!”. (mimează indiferența) Era o chestie extraordinară. Câtă muncă, sacrificii, cât îmi doream să devin campion mondial și când am ajuns acasă bucuria aia parcă dispăruse.
- Practic drumul până acolo te-a bucurat mai mult.
- Exact. A fost mult mai plăcut, mai plin de suspans. După ce s-a concretizat, eram așa… Eram singur, în oglindă. “Uite, Bute, ai făcut-o și pe asta! Next!”. Am simțit că fericirea pe care o avusesem cu două ore înainte parcă nu mai era acolo, scăzuse adrenalina, tot. Apoi, mi-am apărat centura de 9 ori.
Îmi dau lacrimile și acum. Îmi aduc aminte și acum când am devenit campion mondial și am zis imediat pe ring: “Mama, te iubesc!” Momentul ăla rămâne unic
80 la sută din box e muncă, sudoare, disciplină, odihnă, recuperare. Doar așa poți să ajungi sus. Altfel, uitați. Nu o să reușești. Mayweather muncește de cinci ori mai mult decât un boxer normal. Stă 4 ore în sală.
- Lucian Bute
Bute: „După meciul cu Froch am intrat în depresie”
- Mergem la meciul cu Froch, cel despre care ai spus că ți-a schimbat cariera. Că nu ai mai fost același după aia. Ai disecat acel meci încet. Ai povestit puțin imediat după meci, apoi ai vorbit mai mult. Ai povestit că ți s-a făcut injecție în mână, că nu mai simțeai, că ai intrat psihologic nepregătit. Nu puteai să spui că nu poți boxa în seara aia?
- Ba da. Ar fi fost cea mai bună decizie să amân.
- Puteai? Nu cumva era o presiune pe tine din partea organizatorilor, din partea staffului…?
- Deloc. Trebuia să iau eu această decizie. Eu sunt un tip ambițios, orgolios. Cu toate problemele, am zis: “Eu pot, eu știu, boxez!”. Foarte încăpățânat. Poate e mult ce spun, dar cei din echipa mea, antrenorul Stephane Larouche care văzuse probleme din cantonamentul din Florida.…(sare la accidentări) Fractura la mână, puneam trei bandaje. Infecția la degetul mare la picior. Am plecat la Nottingham cu două săptămâni înaintea meciului, nu puteam băga gheata în picior. Mi-am luat adidași cu două numere mai mari. Am avut toate, toate argumentele să zis “pas”, dar n-am făcut-o din cauza orgolioului. “Mamă, ce o să zică lumea!”.
- Era o chestiune de rușine pe undeva…
- Da. Cei din echipa mea trebuiau să-mi spună.
- Ai fi acceptat să nu urci în ring?
- Daaa, da! Antrenorul era cel mai în măsură pentru că văzuse cum eram. Trebuia să se ducă la promotor și să-i zică: “Lucian nu e cum trebuie!”. Aveam toate documentele, pozele la doctor. Puteam să amânăm peste trei luni. Ăsta e regretul carierei mele. De la meciul ăla a luat o întorsătură mare cariera mea.
- De ce? Ce s-a petrecut cu tine?
- Mental, o chestie psihologică. Au fost foarte multe lovituri primite în meciul ăla, dar mai dure au fost în repriza a patra și la sfârșit când s-a oprit meciul. Am fost foarte afectat emoțional și psihologic. Am intrat într-o mică depresie imediat după meci. Dormeam foarte mult.
- Nu voiai să vezi pe nimeni?
- Pe nimeni! Mă credeți că n-am văzut meciul cap coadă nici până în ziua de astăzi. Sunt 11 ani de atunci. Am văzut doar secvențe. Da…(cade pe gânduri) E cea mai greșită decizie pe care am luat-o în carieră. Froch era un boxer extraordinar de bun, puternic, agresiv, nu aveai voie să-l subestimezi. Ei, eu am făcut asta. L-am subestimat un pic.
- Care fusese planul pentru meci?
- Nici nu mai știu. Eu eram cu mâna înghețată de injecție, capul meu nu era acolo. Am intrat în ring, dar eram absent. Dacă te uiți la meci o să vezi că mă uitam în gol. Nu eram acolo. Astea nu sunt scuze, doar mi-am amintit.
- Și pentru public a fost un șoc emoțional meciul ăla.
- Da. Cel puțin 500 de persoane au venit doar de la Galați la Nottingham. A fost, a trecut. Face parte din joc și din cariera mea. Dacă ne uităm în lumea boxului sunt foarte puțini care s-au retras neînvinși. Îi numeri pe degete.
Bute: „M-am gândit la efectul loviturilor încasate. Fac anual teste”
- Mayweather e unul. Ce are el special? Ai zis că ai fost în sală la antrenamentele lui.
- L-am văzut în sala lui, la Vegas. E foarte talentat, dar pe lângă asta e un om foarte serios. A muncit foarte mult. O spun pentru toți tinerii care se apucă de un sport. Talentul e 20 la sută, să spunem. Restul e muncă, seriozitate. Cu talent nu faci nimic. Îți merge două, trei reprize, dar nu ești pregătit. Eschivezi un pic, dar cu cât avansează meciului cedezi dacă nu ești pregătit fizic și psihic. Ajungi la knock-out, invariabil. La fotbal e la fel. Fără pregătire, reziști 30 de minute. La atletism, ok, te oprești dacă nu mai poți, dar la box e pe pumni. Dacă nu mai poți…(dă pumni în palmă) iei pumni . Nu poți să te joci.
- Te-ai gândit vreodată când stai tu cu tine dacă miile de lovituri încasate în carieră s-ar putea să te afecteze când o să ai 60 de ani?
- Bineînțeles că m-am gândit. E normal. Fac anual teste, controale.
- Iei ceva preventiv?
- Nu ai ce să iei. Mulțumită lui Dumnezeu nu am primit atât de multe lovituri. Nu am fost un boxer care a stat cap în cap cu adversarul și care a dat 100 și a luat 99. Am avut stilul ăsta mai defensiv, mai la distanță. Nu prea am încasat. Asta îmi dă încredere că va fi bine. Vorbesc coerent, nu mai am nicio problemă. Cunosc boxeri de-o seamă cu mine care deja vorbesc foarte greu din cauza loviturilor. Sunt comoții, începi să-ți pierzi dicția, limbajul. Deocamdată, eu sunt bine, dar mai târziu Dumnezeu știe ce o să fie.
- În final, conform regulii, povestește un moment amuzant din cariera ta!
- Să mă gândesc…ahhh, da. Nu știu cât de haios e. Pe mine m-a speriat mai mult. După un meci, nu mai știu care, am câștigat și am plecat la restaurant cu un grup mai mare. 15-20 de persoane. Aveam centura după mine, cu acel geamantan. Și unii dintre prieteni, știu exact cine, mi-au furat-o. Mi-au ascuns-o. A trecut seara, distracție și hai să mergem acasă. Când mă uit, unde e centura!???? Ahhh. Știam cu cine stau la masă, dar primul instinct a fost să mă treacă apele, am avut un fior. Acum am acasă toate centurile. Pe astea nu ți se ia nimeni, rămân ale tale pe veci! Și, evident, rămân multe amintiri frumoase pentru că nu luăm nimic cu noi dincolo.
Am stat 3 ani la Sighetu Marmației, am fost legitimat acolo. Eram la lotul național, era Feri Vaștag antrenor. Am făcut multe cantonamente la Ocna Șugatag, o comună cu băi termale. Am plecat într-o sâmbătă seara la discotecă și ne-a prins Feri. Era 1 noaptea, ne aștepta în ușa hotelului. Aoleooo, la 7 dimineață eram la antrenament. Ne-a pedepsit un pic.
- Lucian Bute
Citește și alte articole:
){kind=small}
