Articol de Sebastian Culea - Publicat sambata, 14 martie 2026, 14:10 / Actualizat sambata, 14 martie 2026 14:17
Gazeta continuă seria „Artă și Sport”: a fost jucător profesionist de fotbal american, dar accidentările l-au obligat să lase terenul pentru atelier. Ernie Barnes (1938-2009) a captat emoția sportului și a dus stadionul pe pereții muzeelor.
Ernie Barnes s-a născut la Durham, Carolina de Nord, în 1938, într-un cartier segregat: copil timid, Ernie se refugia încă de la o vârstă fragedă în desen, umplând caiete cu schițe, nefiind interesant neapărat nici de joacă, dar nici de școală.
Ernie Barnes: „Dacă n-aș fi practicat sport, nici nu știu cum ar fi arătat lucrările mele”
Totul avea să ia o întorsătură bizară la liceu când, acesta măsurând aproape 2 metri, le-a atras atenția antrenorilor prin statura impunătoare. Deși nu știa regulile și nu înțelegea neapărat dinamica jocului, Barnes a fost selecționat în echipa școlii, reușind să obțină chiar și o bursă la colegiu, pentru ca ulterior să ajungă în NFL.
Chiar dacă profesionist din 1960, imediat ce și-a terminat studiile, Barnes nu a renunțat niciodată la prima iubire. Uneori, pe bancă, tânărul din Durham obișnuia să schițeze un placaj, o accidentare sau un coechipier obosit, motiv pentru care a căpătat porecla de „Picasso”.
A trecut de la Baltimore Colts în AFL, la San Diego Chargers, mai apoi la Denver Broncos, însă accidentările i-au scurtat cariera: a evoluat la profesioniști doar 6 ani, suferind mai multe lovituri la genunchi și umeri.
Era 1966 când încă tânărul Ernie Barnes decidea să-și încheie drumul în fotbalul american la doar 28 de ani, cu dureri cronice, riscurile de a-și compromite complet sănătatea devenind tot mai meri.
Dintr-un sportiv respectat, Barnes se trezea fără perspective în carieră: vestiarul rămâne în urmă, colegii merg mai departe, iar tu îți cauți un nou drum. Alibiul său a fost arta: dacă foarte mulți jucători se pierd în urma accidentărilor, el și-a reconstruit identitatea în jurul desenului. El, dintre toți, avea unde să se întoarcă. Iar celebritatea reală a cunoscut-o tot prin artă.
Din vestiar, în atelier
Ernie nu mai era copilul timid din Durham, ci bărbatul trecut prin contactul dur din NFL - disciplina învățată la fotbal american, trezitul devreme, munca până la epuizare, aveau să-i servească și-n următorul capitol. De la genunchi umflați, la mâini pline de culoare.
Opera lui s-a recunoscut imediat prin stil: corpuri alungite, pline de energie, surprinse în mișcare. Nu-l interesa portretul clasic, ci forța momentului.
„The Sugar Shack”, inspirat dintr-o amintire a copilăriei, cu oameni dansând, a devenit un tablou iconic. Marvin Gaye l-a ales pe coperta albumului „I Want You”, iar lucrarea a apărut și în genericul serialului „Good Times”. Deodată, fostul sportiv era propulsat în cultura pop americană.
The Sugar Shack este o reamintire a unei experiențe din copilărie. A fost prima dată când inocența mea s-a întâlnit cu păcatul dansului
Ernie Barnes - pictor
Chiar dacă a cunoscut succesul cu „The Sugar Shack”, sportul a rămas figura centrală a operei sale. A picat de la fotbal, la box, atletism sau baschet, dar nu ca un simplu artist, ci și cu înțelegerea sportivului vizavi de travaliu, încordarea mușchilor, epuizarea post efort, dinamica momentului.
La Jocurile Olimpice de la Los Angeles, Ernie Barnes a fost ales „Sports artist of the year”, acesta pictând scene oficiale pentru Comitetul Olimpic.
Sportul nu era doar un subiect, ci materia primă a creației lui Barnes, care spunea că ce a învățat despre ritm, corp și emoție se datorează mai multe terenului de fotbal decât atelierului de artă.
Principiul „fără față”: „Corpul în mișcare este cea mai sinceră emoție”
Recurent în arta lui Barnes apare conceptul de a nu picta fețele oamenilor, asta pentru că artistul credea că fețele fură atenția privitorului, încercând să caute o identitate, un nume: „Corpul în mișcare este cea mai sinceră emoție”.
Criticii l-au numit „cel mai expresiv pictor al sportului după George Bellows”, a cărui poveste a fost prezentată în seria „Artă și Sport”
Barnes trece la cele veșnice în 2009, la 70 de ani, în urma unei leucemii: artistul a fost incinerat, iar cenușa a fost împrăștiată în două locuri: Durham, aproape de casa familiei sale, și plaja din Carmel, unul dintre locurile sale favorite. Ernie Barnes lasă în urmă un pod ridicat între două lumi, muzeul și terenul de sport, pe pânză.
Verdict înainte de play-off: „La ce calitate avem, nu avem voie să pierdem vreun meci!”
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
