GSP SPECIAL  »  STIRI EXTRASPORT  »  DECIZIE

Ionuț Negoiță a închis Rin Grand Hotel pentru turiști » Toate camerele vor fi transformate

Rin Grand Hotel
Rin Grand Hotel

Articol de GSP - Publicat luni, 17 ianuarie 2022 13:47 / Actualizat luni, 17 ianuarie 2022 14:36

Frații Robert (49 de ani) și Ionuț Negoiță (47) au decis să transforme în apartamente ultimele camere din Rin Grand Hotel care erau închiriate în regim hotelier. 

Hotelul din sud-estul Capitalei, ridicat în 2007, cu 1.459 de spații de cazare la lansare, va fi complet transformat într-o clădire de apartamente, potrivit ZF.

  • Ionuț Negoiță nu mai este implicat în fotbal din 2020, când a vândut pachetul majoritar de acțiuni de la Dinamo către Pablo Cortacero; 
  • Până în vara lui 2021, clubul Dinamo a avut sediul oficial la Rin Grand Hotel.

Ionuț Negoiță transformă Rin Grand Hotel definitiv: „Veniturile au scăzut cu 80%”

Proprietarul hotelului, Ionuț Negoiță, care a fost acționarul majoritar al clubului Dinamo București până în 2020, și-a justificat alegerea în felul următor:

„Pandemia ne-a afectat foarte mult, gradul de ocupare şi veniturile s-au prăbuşit dramatic la Rin Grand Hotel, veniturile au scăzut cu 80%, am adus chiar bani de acasă. L-am închis şi transformăm ultimele camere ce funcţionau în regim hotelier în apartamente. Până în vara anului viitor vom finaliza această conversie”.

În 2021, doar 480 dintre camerele hotelului mai funcționau în regim hotelier. 

Ionuț Negoiță: „Vom continua investițiile pe rezidențial”

Fostul finanțator al lui Dinamo anunță că va mai investi doar în proiecte rezidențiale, în condițiile în care pandemia de COVID-19 a afectat serios zona de turism:

„În turism aşteptăm vremuri mai bune. Vom continua investiţiile pe rezidenţial”.

Ionuț Negoiță a închis Rin Grand Hotel pentru turiști » Toate camerele vor fi transformate
Ionuț Negoiță

Ionuț Negoiță a vândut pachetul majoritar de acțiuni de la Dinamo în 2020

Ionuț Negoiță a preluat pachetul majoritar de acțiuni la Dinamo în 2013. La început, el deținea 94% dintre acțiunile clubului, dar ulterior a cedat 20% dintre acțiuni către DDB, programul socios al suporterilor dinamoviști. 

El a cedat pachetul majoritar de acțiuni în vara lui 2020 către ibericul Pablo Cortacero, care a prezentat la început un proiect ambițios, dar între timp s-a făcut nevăzut fără a investi banii promiși. 

Negoiță a explicat la emisiunea „Prietenii lui Ovidiu”, de pe GSP.ro, cum a fost convins să vândă clubul: 

„Cortacero a venit cu Țălnar și cu Șerdean, dar și cu un domn Melero. Am vorbit pe video cu ei pentru că era pandemia. Melero un domn extrem de respectat în Spania, apoi a intrat și Contra în ecuație. Se știa cu Melero, premisele erau bune. Au adus 550.000 de euro fără să vină în țară, mai pe nevăzute. Toată povestea, toată ecuația suna promițător”.

De altfel, clubul Dinamo a avut sediul la hotelul Rin până în a doua parte a anului 2021, când a avut loc mutarea în clădirea în care își desfășoară activitatea și RTZ & Partners, administratorul judiciar care se ocupă de insolvența clubului.

Citește și: 

Răzvan Lucescu a vorbit în premieră despre accidentul soldat cu decesul unei tinere de 23 de ani: „Ne va urmări toată viața”

Survivor 2022 a început în forță! „Războinicii” au câștigat prima recompensă + 3,3 milioane de oameni s-au uitat în minutul de aur

Citește și:
Marius Marin merge la vizita medicală! Mundo Deportivo anunță transferul carierei pentru român
Campionate
Marius Marin merge la vizita medicală! Mundo Deportivo anunță transferul carierei pentru român
Mircea Rednic știe următorul antrenor al Rapidului: „Acestea sunt informațiile mele”
Superliga
Mircea Rednic știe următorul antrenor al Rapidului: „Acestea sunt informațiile mele”
„El Peque” s-a căsătorit cu „cea mai frumoasă femeie de pe planetă”
Tenis
„El Peque” s-a căsătorit cu „cea mai frumoasă femeie de pe planetă”
Ce s-a întâmplat imediat după Dinamo - CFR » Inamicul fanilor dinamoviști + Scandări rasiste la adresa lui Pancu
Superliga
Ce s-a întâmplat imediat după Dinamo - CFR » Inamicul fanilor dinamoviști + Scandări rasiste la adresa lui Pancu
Castelul Bran, dat americanilor. Plan dezvăluit acum în premieră
Profit.ro
Castelul Bran, dat americanilor. Plan dezvăluit acum în premieră
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„I-am dat un picior în gură lui Bumbescu de nu și-a dat seama cu ce l-am lovit!” » Dezvăluire despre un conflict incredibil în vestiarul Stelei '86

Mașina comunistă va avea un nou model după o pauză de 50 de ani » Au copiat Dacia: imagini în premieră


Comentarii (2)
utilizator șters
utilizator șters  •  17 Ianuarie 2022, 18:15

E Destept .....daca vinde la varf are banii sa faca ce doreste pe urma !!!......construieste 2-3 Rinuri !!!

iulihenry14
iulihenry14  •  17 Ianuarie 2022, 16:58

Asta inseamna sa fi "om de afaceri"

Vezi toate comentariile (2)
Comentează