Articol de Alexandru Tomuțiu - Publicat luni, 11 august 2025 17:48 / Actualizat luni, 11 august 2025 18:05
Togg, compania turcă de automobile, va lansa un nou model. Este vorba despre vehiculul electric T10F, care urmează să fie disponibil pentru prima dată în Germania.
Va fi al doilea vehicul electric lansat de producătorul din Turcia. Lansarea va avea loc înainte de sfârșitul celui de-al treilea trimestru al anului, iar turcii vor să se bată cu giganții BMW și Mercedes.
GALERIE FOTO. Togg atacă piața europeană, chiar în Germania
Primul model T10X s-a bucurat de un succes foarte mare, ducându-i pe cei de la Togg pe primul loc la capitolul vehiculelor electrice din Turcia. Acum, producătorul vrea să își consolideze poziția cu noua mașină.
Cei de la Togg doresc să vândă un număr mare de mașini pe întreg globul, însă în primă fază se vor axa pe piața europeană.
Modelul T10F va avea o formă fastback și va fi o alternativă mai sportivă a celui T10X. Varianta cu tracțiune pe spate va avea o autonomie de până la 600 de kilometri, cu 80 de kilometri peste omologul său.
Va avea sisteme avansate de asistență a șoferului prin inteligența artificială integrată vehicului, conform cleantehnica.com.
Va avea un singur motor, tracțiune spate, care va produce 160 kW și un cuplu de 350 Nm. T10F va putea atinge suta de kilometri în 7,2 secunde.
Compania Togg s-a înființat în anul 2018, iar până în acest moment a vândut mașini doar în Turcia. Producătorii vor forța acum și pe piața externă. În 2021, turcii au deschis o filială în Germania, la Stuttgart. Noua mașină va debuta pe piața din Germania.
Expansiunea celor de la Togg este evidențiată și de faptul că în 2024 s-au clasat pe locul 37 în lista „Top 500 de întreprinderi industriale din Turcia”.
Prețul modelului standard va fi de aproximativ 50.000 de euro.