Articol de Cristi Preda (foto), Maria Olteanu - Publicat miercuri, 06 august 2025 11:43 / Actualizat joi, 07 august 2025 05:20
Fostul internațional român Florin Prunea (56 de ani) a fost dezgustat de anumite reacții din spațiul public, după ce unele persoane s-au bucurat de dispariția fostului președinte al României, Ion Iliescu, care a murit marți, 5 august, la vârsta de 95 de ani.
Iliescu, fost șef al statului între 1990 și 1996, apoi între 2000 și 2004, este inculpat în două dosare pentru crime împotriva umanității. Tocmai de aceea, reacțiile au fost împărțite după decesul acestuia, nu puține fiind persoanele care s-au bucurat la aflarea veștii.
În această dimineață, la Palatul Cotroceni, numeroși lideri politici și oficiali de rang înalt au venit la funeraliile lui Ion Iliescu, decedat marți. Sicriul cu trupul neînsuflețit este depus pe catafalc în Sala Unirii, iar ceremonia este deschisă în prima parte demnitarilor și familiei.
Printre primii care au venit să îi aducă un ultim omagiu s-au numărat fostul președinte Emil Constantinescu și fostul președinte Traian Băsescu. De asemenea, lideri ai Partidului Social Democrat, precum Sorin Grindeanu, Marcel Ciolacu, Paul Stănescu și Marian Neacșu, au fost și ei prezenți încă de la primele ore ale dimineții (FOTO).
Florin Prunea, în această dimineață, în timpul funeraliilor lui Ion Iliescu la Cotroceni: „Bă frate, lăsați-l să plece și dup-aia faceți-l praf!”
Florin Prunea a reacționat dur în direct, în această dimineață, neînțelegând valul de ură din jurul lui Ion Iliescu, în ciuda trecutului controversat al acestuia.
Fostul portar al naționalei consideră că acum trebuie păstrate câteva zile de doliu, pentru a fi îndeplinite toate formalitățile de la funeralii și abia mai apoi judecat fostul șef al statului pentru ce a făcut.
„Lasă, mă, omul în pace! E mort. Am văzut niște cretini și niște dobitoci, mergeau pe stradă și ziceau: «Nu mai moare odată!». Suntem jos de tot. Lucrurile s-au spus. Măcar lăsați-l două-trei zile, să plece! Omul își dă ultima suflare, chiar așa jos suntem?
Mă și enervez. Tânăra generație să învețe să se comporte mai întâi. Știe toată lumea adevărul. Știm tot ce s-a întâmplat. Lăsați-l să plece!
Eu vorbesc strict ca om. Bă frate, lăsați-l să plece și dup-aia faceți-l praf. Deocamdată nu a plecat. E acolo, așteaptă să-l înmormânteze”, a spus Florin Prunea, conform iamsport.ro
Ion Iliescu, inculpat pentru crime împotriva umanității în Dosarul Mineriadei și Dosarul Revoluției
Ion Iliescu a fost inculpat în Dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990, respectiv în Dosarul Revoluției.
În primul dosar, trimis de curând spre judecată, Ion Iliescu, Petre Roman și alți 6 inculpați sunt acuzați de crime împotriva umanității. Concret, că „au lansat o politică de represiune împotriva populației civile din Capitală, în urma căreia au fost ucise 4 persoane, 2 persoane au fost violate, s-a vătămat integritatea fizică și/sau psihică a peste 1.300 de persoane și au fost persecutate prin lipsirea nelegală de libertate peste 1.200 de persoane”.
Dosarul Revoluției, cu Ion Iliescu printre inculpați, a fost trimis de ÎCCJ înapoi la Parchetul Militar în septembrie 2024, la 35 de ani după desfășurarea faptelor. Și în acel dosar lui Iliescu îi este adusă acuzația de infracțiuni împotriva umanității.