Articol de Tudor Belivacă - Publicat marti, 30 septembrie 2025 19:08 / Actualizat marti, 30 septembrie 2025 19:08
Valentin Ceaușescu (77 de ani), fiul soților Ceaușescu, ar fi fost diagnosticat cu o boală gravă , care i-ar fi recidivat după aproape 15 ani. Acum, protectorul Stelei din anii 80' a cerut ajutorul statului român.
Conform celor de la mediafax.ro, fiul lui Nicolae Ceaușescu s-ar fi adresat Ministerului Sănătății, Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și Agenției Naționale a Medicamentului.
Lui Valentin Ceaușescu i-a recidivat o boală veche de 15 ani și a cerut ajutorul statului român: „O singură injecție costă puțin peste 7.500 de lei”
„Domnul Valentin Ceaușescu are probleme medicale al căror tratament nu poate fi amânat. Numai că o singură injecție costă puțin peste 7.500 lei și e foarte scump un asemenea tratament pentru posibilitățile lui materiale”, a menționat o sursă.
Problemele de sănătate ale lui Valentin Ceaușescu au fost constatate la finalul anului precedent. C.N.A.S a refuzat să suporte tratamentul deoarece medicamentul nu este prevăzut în cadrul sistemului de asigurări. Ministerul Sănătății a invocat lipsa unui cadru legal pentru a constanta că problemele medicale îi pun viața în pericol și nu poate compensa medicamentul.
Valentin Ceaușescu s-ar fi adresat și Cancelariei premierului și nu ar fi primit un răspuns favorabil și a atacat în instanță. Acolo, judecătorii au fixat un termen de judecată, iar până atunci a decis ca Valentin Ceaușescu să primească medicamentul gratuit.
Conform sursei citate, medicamentul nu s-ar afla pe lista medicamentelor compensate, iar acesta s-ar afla în faza studiilor clinice și este nesigur pentru pacient.
Valentin Ceaușescu, un om important în istoria Stelei
Între '85 și '89, roș-albaștrii au câștigat Cupa Campionilor Europeni și Supercupa Europei, plus 8 dintre cele 9 trofee interne puse în joc! Este exact perioada în care Valentin Ceaușescu a fost numărul 1 în Ghencea.
Eu nu eram un prieten al lui, aşa cum erau cei mai în vârstă din lot, ca Piţurcă, Tudorel Stoica, Boloni, însă modul lui de a fi m-a motivat incredibil. De multe ori îl găseam la stadion la 8:30 dimineaţa. Se ocupa de tot ce aveam nevoie, de tot ce însemna problemă personală. Să ai sprijin de la băiatul preşedintelui era un stimulent fantastic! Ne suplimenta primele cu 1.000-2.000 de lei, aveam încredere în el, era un garant financiar.
Venea la noi şi ne vorbea ca un frate mai mare. El ne repeta aproape obsesiv: «Trebuie să câştigaţi toate meciurile pentru că numai aşa o să aveţi respectul adversarilor şi al oamenilor din tribună!»
-Miordrag Belodedici despre Valentin Ceaușescu