Articol de Cătălin Oprişan - Publicat joi, 05 mai 2011 00:00 / Actualizat joi, 05 mai 2011 15:16
Astăzi se împlinesc 19 ani de la cea mai mare dramă din fotbalul francez: 18 morţi şi 2.357 răniţi la semifinala de Cupă Bastia - OM
E 22 aprilie 1992. Bastia elimină pe AS Nancy din "sferturile" Cupei Franţei. Bucuria e uriaşă printre corsicani. Cu cîteva zile înainte, preşedintele grupării decisese să adauge nişte tribune metalice peste cele de beton deja existente, pentru a mări cu 2.500 de locuri capacitatea stadionului. Ştia că interesul va fi enorm şi nu se înşelase, cu 8.737 oameni prezenţi la meci. A doua zi, pe 23, celebrul prezentator tv Patrick Poivre d'Arvor, bagă mîna în urnă şi scoate bilele roşii. Monaco merge la Cannes, Bastia primeşte vizita celor de la Marseille. Gata! Boşii ştiu ce e de făcut. Trebuie mărită capacitatea bătrînei arene! O să fie spectacol mareeee!
24, 25, 26, 27...Se merge pe burtă, fără multe autorizaţii. Pe 24 aprilie, pe la 20.00, se începe demolarea tribunei "Claude Papi". E ridicată undeva prin 1948, şi-a trăit traiul, şi-a păpat mălaiul. Mai mult, nu poate găzdui decît 750 de spectatori. Păi ce înseamnă asta cînd în Corsica vor veni, printre alţii, Olmeta, Deschamps, Di Meco, Papin ori Waddle? La 4.30 de dimineaţă, totul e la pămînt. O licitaţie făcută de gura lumii, două-trei contracte semnate pe genunchi, hai, gata, că nu mai e vreme! Luni, 27 aprilie se face şedinţa operativă, marţi, pe 28, se dă drumul la treabă. Concret, două societăţi sunt desemnate să "ridice" o tribună metalică, lungă de 100 de metri, înaltă de vreo 15, cu 10.000 de locuri. Cu cele 8.000 deja existente, se fac vreo 18.000! Altă viaţă!
În loc de şuruburi, sîrme, în loc de ciment, cărămidă
Se munceşte "heirupeşte", zi şi noapte. Unde e nevoie de îmbinări, nu se mai aşteaptă şuruburile, merge şi cu sîrmă. E trebuinţă de platforme de ciment, dar pînă ajung cifele, punem cărămizi. E deja 2 mai, meciul bate la uşă. Pe 4, lucrarea e gata! Asta înseamnă că stă în picioare. Autorităţile locale sunt mîndre, sunt gata de inaugurare, doar vine Bernard Tapie, marele Bernard Tapie!!! Numai un şef de la pompieri are curajul să spună că multe lucruri nu-s în regulă: nu există scări de evacuare, nu sunt semnalizate ieşirile, nu... I se astupă, rapid, gura...
"Vă rugăm să nu mai tropăiţi!"
5 mai 1992. Stadionul "Armand-Cesari, cunoscut drept "Furiani". Cu o oră şi jumătate înainte de meci, n-ai loc să arunci un ac printre gradene. La 20.00 se iese la încălzire. Tribunele explodează. Au trecut 10 ani de la ultimul mare succes, cucerirea Cupei Franţei, cu Roger Milla pe gazon, contra celor de la St. Etienne, cu Platini ori Battison printre adversari. "Vă rugăm să nu mai tropăiţi!", se aude la staţia de amplificare. E 20.10, aerul devine tot mai greu. "Ceva nu era în regulă, tribuna parcă trosnea. Era o gălăgie de nedescris, un vacarm uriaş, iar eu auzeam cum trosnesc fiarele", avea să spună un suporter al celor de la Bastia.
20:20
La opt şi douăzeci de minute, cerul se prăbuşeşte! O parte a tribunei metalice cade. Sub ea sunt prinşi 3.000 de oameni. Jucătorii încremenesc pe gazon. TF1 dă "live" meciul. Milioane de oameni încremenesc în faţa televizorului. Au mai văzut astfel de imagini, cu vreo şapte ani în urmă, pe "Heysel". Echipele de intervenţie sunt puţine, cei din partea de tribună rămasă în picioare se calcă pe capete, vor să scape. Primul elicopter ajunge pe gazon abia peste o oră şi 10 minute, deja sunt patru morţi şi sute de răniţi, întinşi pe jos, printre mingi, tricouri pline de sînge, cutii de carton cu lapte, tuburi de vasodilatatoare, sprayuri cu "vuvuzele"...Se face apel la calm. Hmmm, morbidă glumă!!! La şapte dimineaţa, la aproape 10 ore de la tragedie, ultimul rănit e internat la un spital de pe continent, adus cu avionul-ambulanţă. Vor fi 18 morţi şi 2.357 de răniţi, cea mai mare tragedie din fotbalul francez, şi una dintre marile drame ale sportului în general. Femei vor rămîne în cărucioare toată viaţa, copiii vor păstra imaginea părinţilor striviţi de schele, bărbaţilor de 25-30 de ani le vor fi amputate braţe...Toţi aceştia plătiseră bilet. Moartea venise pentru doar 300 de franci...
Responsabili? Să fim serioşi! 18 oameni intră în proces. Cinci sunt achitaţi, ceilalţi primesc pedepse "dure". Cea mai mare? Doi ani şi 30.000 de franci amendă...
Mari dezastre petrecute pe stadione:
5 aprilie 1902, "Ibrox Park", Scoţia: 25 morţi, 506 răniţi
9 martie 1946, "Burnden Park", Anglia: 33 de morţi, 408 răniţi
24 mai 1964, "Estadio Nacional", Lima: 318 morţi, 500 răniţi
23 iunie 1968, "Estadio Monumental", Argentina: 71 de morţi
17 septembrie 1968, "Kayseri", Turcia: 44 de morţi, 600 de răniţi
22 octombrie 1982, "Lujniki", URSS: 66 de morţi (340 conform UEFA)
29 mai 1985,"Heysel", Belgia: 39 de morţi
15 aprilie 1989, "Hillsborough", Anglia: 89 de morţi
16 octombrie 1996, "Mateo Flores", Guatemala: 83 de morţi, 766 răniţi
Steaua a jucat pe un stadion aflat mereu în reconstrucţie!
Ridicat în 1932, "Furian" a fost, dintotdeauna, un stadion problemă, în sensul că mereu s-a aflat în reconstrucţie. În 1980, avea 5.000 de locuri. În 1992 ajunsese la 18.000, dar cu schele metalice. Pe locul lor avea să se ridice o aşa-zisă tribună de beton, la meciul din noiembrie 1997, din turul doi al Cupei UEFA, contra elevilor lui Stoichiţă, asistînd 10.000 de oameni. Peste un an, arena intră, din nou, la cosmetizare. Benfica are meci aici, şi după antrenamentul oficial, lusitanii întrebă: "Am văzut terenul de pregătire, dar unde este cel de joc?" Află că e unul şi acelaşi şi ripostează: "Cum, UEFA vă dă voie să jucaţi, aşa, printre schele şi macarale?" Actualmente, capacitatea e undeva la 11.000 de locuri.
