Articol de GSP - Publicat duminica, 01 iunie 2008 00:00
Atacantul irakian al Buzăului, Salih Jaber, e căsătorit cu o olteancă şi vrea să se stabilească în România.
Gazeta continuă să reconstituie imaginea României prin ochii străinilor din campionat. Irakianul Salih Jaber (25 de ani), care a jucat şi la U Craiova, e acum sub contract cu Gloria Buzău, însă a evoluat un singur meci în ultimul sezon al Ligii 1, fiind apoi împrumutat în B, la FC Caracal.
– Salih, cît de diferit e fotbalul european faţă de cel jucat în Irak?
– Oho, e distanţă mare de tot. În Europa fotbalul e învăţat ca la o şcoală, în Irak nu sînt condiţii pentru performanţă.
– Ce îţi place aici?
– Siguranţa. În Irak este greu cu războiul, e un adevărat cocktail: militari, locuitori, terorişti. După ce a căzut Saddam totul a scăpat de sub control, fiindcă nu mai e un lider, iar ţară este condusă de popor.
– Ai prins războiul acolo?
– Da, oraşul meu e la cîţiva kilometri de locul unde bombardau americanii în timp ce-l căutau pe Saddam. Îmi tremurau pereţii casei! Oricum, noi ne-am obişnuit de atîţia ani cu războiul şi nu ne este frică de moarte, fiecare om are un destin pe care nu-l poate ocoli.
– Cam cît cîştigă un fotbalist în Irak?
- Nu ca aici, dar banii îţi ajung pentru o viaţă simplă, fără să îţi lipsească nimic. După război acolo au mai crescut şi contractele jucătorilor, la una dintre echipele mari se cîştigă minimum 5.000 de dolari pe an, plus un salariu de 500 de dolari pe lună. Păi, salariul ăla îţi ajunge 3-4 luni în Irak, dar în România îl dai gata şi într-o săptămînă.
– Cum ţi se par fotbaliştii români?
– Sînt tehnici, talentaţi. Aici înveţi de mic cum să loveşti mingea, înveţi tactică. În Irak e totul mai uşor: alergare şi apoi te joci cu mingea. Cînd am venit la Buzău şi am văzut cum se pregăteşte un meci... A trebuit să învăţ tactică!
“Nu-mi plac şmecheriile conducătorilor”
– Care sînt cei mai buni fotbalişti din Liga I?
– Claudiu Ionescu, cu care am jucat la Buzău, şi Andrei Ionescu, de la Craiova. Pentru Claudiu, şi Real Madrid e o echipă mică! Este puternic, tehnic şi mereu joacă pe poartă.
– Conducătorii cluburilor?
– Eu am avut cîteva probleme cu Mititelu, dar nu vreau să mă mai gîndesc. Nu îmi place cînd se fac şmecherii, cînd nu-şi respectă cuvîntul. Dar nu sînt la fel toţi patronii din România. Eu la Buzău am fost respectat şi ajutat.
– Dar antrenorii?
- Păi, aici dacă ai greşit cu ceva te dă afară imediat, în schimb, în Irak discuţi cu el şi rezolvi problema.
Jefuit de taximetrist
- Te-a păcălit cineva vreodată pentru că erai străin?
– Cînd am venit în România am luat un taxi pînă la Buzău. Cursa făcea 150 de lei, dar eu nu aveam lei la mine. I-am spus să oprească şi să mă aştepte cîteva minute, că-i aduc banii. Mi-am lăsat în maşină cele 3 telefoane, dar cînd m-am întors să-i plătesc, taxiul plecase! Altădată eram într-un magazin cu un coleg român. Vînzătoarea l-a întrebat de unde sînt şi cînd a auzit a început să ţipe: “Aoleu, din Irak?! Bombă, bombă!”.
– Cum ţi se par femeile de aici?
– Dacă s-ar face un campionat, România ar fi pe primul loc la numărul de femei frumoase. De altfel, eu sînt căsătorit cu o româncă. Am cunoscut-o pe cînd jucam la Craiova şi după 25 de zile ne-am căsătorit!
– Vei rămîne definitiv în România?
– Păi, 70 la sută sînt român! Chiar dacă nu scrie în paşaport, eu mă consider de-al vostru.
– Mîncarea de aici îţi place?
– Da, dar nu-mi place mămăliga! Ador sarmalele, dar cele cu carne de pui fiindcă noi nu avem voie să mîncăm porc. Cînd am venit în România, m-am fotografiat lîngă trei porci şi le-am trimis celor din familie poza.
“Ştiu multe despre România, chiar şi istorie. Ştiu că acum cîteva sute de ani armata voastră era foarte puternică şi îi bătea pe toţi”
Salih Jaber atacant
Soluția de urgență? Un fost mare internațional, pregătit să-i ia locul lui Arne Slot la Liverpool