Amintiri cu "fratele mai mare" » Liviu Doară, eroul din Herăstrău, n-a fost uitat de micuţii săi elevi

Liviu Doară nu este doar administrator şi antrenor la clubul de yachting Sportul Studenţesc. Nu este doar cel care, în ultimii 10-15 ani, s-a luptat cu sistemul şi a reuşit să redea patrimoniului Primăriei Capitalei cele 7 hectare din Parcul Herăstrău, ce păreau pierdute pentru totdeauna.

El este "fratele mai mare" al copiilor care deprind aici tainele yachtingului, omul alături de care puştii se simt în siguranţă. Un părinte povesteşte: "Le place să stea cu el, chiar dacă le mai ia tabletele sau telefoanele mobile cînd sînt în cantonament. Liviu îi învaţă nu doar să navigheze, ci şi să-şi repare singuri bărcile, să se descurce în situaţii mai dificile. E o lecţie, o şcoală a vieţii, iar piticii nu se plîng niciodată, abia aşteaptă să vină la antrenamente". De aceea s-au şi gîndit să-i facă o surpriză.

"O să le pun în ramă"

Liviu Dioară nu se aştepta la gestul micuţilor săi elevi. "Au strîns poze de pe facebook, le-au scos la imprimantă, au lucrat la surpriza asta în week-end, cînd eram la Constanţa, pentru Trofeul Tomis. Chiar m-au impresionat, nu ştiam nimic, mi-au zis că e cadoul lor către mine pentru că am salvat clubul şi vor putea să navigheze pe mai departe pe Lacul Herăstrău. Cîte amintiri sînt aici! De la campionate europene sau mondiale, din Irlanda, cînd le-am făcut cinste cu o pizza, de la diverse alte concursuri, fie cu echipa de club, fie cu loturile naţionale. O să le pun în ramă, pentru mine e cea mai mare mulţumire după toţi anii ăştia de stres. A meritat tot efortul!", spune emoţionat Liviu Doară.

A fost aproape de înec la "Naţionale"

În lumea mică a practicanţilor de yachting, poveştile se transmit de la o generaţie la alta. Chiar şi cei mai mici dintre sportivii de acum ştiu că Liviu Doară şi-a pus de multe ori viaţa în pericol ca să-şi salveze elevii. Furtunile fac parte din riscul acestui sport.

De una îşi aminteşte şi Doară: "Eram la «Naţionale», prin 2001, pe Siutghiol. Copiii erau pe apă cînd, din senin, s-a întunecat, a început furtuna. Bărcile se răsturnau, cei mici cădeau în valuri. Eram cu şalupta, am plecat spre ei, îi redresam, îi duceam la mal. Ultima barcă, cea mai depărtată, era de la mine de la club, cu două fetiţe în ea. După ce le-am pus pe linia de plutire, am vrut să mă întorc înot la şalupă. N-am ţinut cont că era furtună, că trecuseră anii şi peste mine. Luată de vînt, şalupa a trecut la un metru de mine. Eram în mijlocul lacului, singur, pe furtună. Am început să înot, dar nu cred că mai aveam resurse să ajung la capăt. Norocul meu a fost că purtam un tricou alb şi m-au văzut cei de pe mal. Au trimis o barcă după mine şi aşa am scăpat! Se mai întîmplă şi lucruri de genul ăsta, important e că am reuşit să evităm mereu să se întîmple vreo tragedie".  

"Acum, că am reuşit să salvăm baza, clubul, trebuie să ne apucăm de treabă, să refacem tot ce s-a pierdut în aceşti ani, vestiarele, duşurile, minicantonamentul de aici"
Liviu Doară, antrenor la clubul de yachting Sportul Studenţesc