GSP SPECIAL  »  SUPERREPORTAJE  »  SPECIAL GSP

Costică Ştefănescu, simbolul Craiovei, cinci ani la Steaua!

Prima imagine cu Ştefănescu (al treilea din dreapta, jos) în tricoul Stelei, cu a 10-a cupă cîştigată de militari. Sătmăreanu e primul din  stînga, jos, Iordănescu, al doilea din dreapta, în picioare +7   FOTO
Prima imagine cu Ştefănescu (al treilea din dreapta, jos) în tricoul Stelei, cu a 10-a cupă cîştigată de militari. Sătmăreanu e primul din stînga, jos, Iordănescu, al doilea din dreapta, în picioare

Articol de - Publicat vineri, 25 februarie 2011 00:00 / Actualizat sambata, 26 februarie 2011 18:00

În acea vreme a evoluat Costică Sţefănescu. Cel mai bun libero pe care l-a avut fotbalul nostru, simbolul Universităţii Craiova, omul care înainte de a lua calea Tîrgului Iovului a evoluat, cinci ani, la Steaua.

A existat o vreme în fotbalul românesc - deşi pare greu de crezut - cînd discursurile şefilor de la Craiova - extrem, extrem de puţine - nu începeau şi nu se terminau cu "Moarte Bucureştiului!". O vreme cînd jucătorii aduşi în Capitală din Bănie nu erau obligaţi de către fani să suduie şi să afurisească fostul loc de muncă, să amintească de mamele colegilor de care tocmai se despărţiseră şi să poarte inelul de logodnă pe degetul mijlociu spre a putea fi arătate asistenţei la orice oră.


Şase goluri într-un sezon, ca atacant!
Ştefănescu e bucureştean prin naştere. În 1965, la 14 ani, a fost legitimat la Steaua. A urcat, încet-încet, toate treptele şi, în prima zi a lui iunie 1969, înaintea unei partide cu Rapidul, antrenorul Pişti Covaci i-a spus: "Costică, azi joci. Din prima!". N-a avut teamă, depi, de o parte a terenului stăteau Hălmăgeanu, Vigu, Tătaru II ori "Ţiţi" Dumitriu, de celalată Necula Răducanu, Culae Lupescu sau Greavu.

A debutat "la mijloc", dar apoi a urcat atacant. Cinci sezoane a bifat la militari. În '69-'70 a adunat chiar 28 de partide, marcînd şase goluri.

Schimb cu Sameş
În 1973, bucureştenii îl doreau pe Sameş. La schimb l-au dat pe Ştefănescu. Nu i-a părut rău, pentru că pe "Central" avea să stea 13 ani, cei mai frumoşi din viaţa sa.

Costică Cernăianu, antrenorul juveţilor, mizează pe factorul psihologic şi-l aruncă în luptă, la primul său meci pentru Universitatea, chiar contra Stelei, în debut de decembrie 1973. Craiova pierde, greu, cu 1-0.

"Nu mi-a fost frică, am avut, însă, ceva emoţii. Unii dintre adversari îmi fuseseră colegi...o viaţă. Chiar un prieten mi-a zis, a doua zi după joc. Costică, te-am căutat, din obişnuinţă, în caseta meciului, în garnitura Stelei. După un minut mi-am dat seama că evoluasei la Craiova"!

Costică Ştefanescu

Primul său sezon în Bănie înseamnă şi primul titlu de campion.

"Ha, ha! Îmi aduc aminte perfect. Mai era o singură etapă, în penultima aveam meci cu...Steaua. Am dat piept cu Lajos Sătmăreanu, omul meu. Ne-am pupat, ne-am dat flori. Era ceva normal! Păi cu cîteva luni înainte pozam lîngă el la fotografia oficială a Stelei... I-am învins, cu Petrolul am terminat la egalitate şi...asta a fost! M-am bucurat, de acum eram oltean. A doua zi, însă, m-am întristat. Pe 20 iunie 1974, Sportul a dat poza cu Universitatea Craiova, campioana ţării la fotbal. Luaseră o imagine de la începutul sezonului, unde eu nu apăream!"

77 de prezenţe a avut Ştefănescu la Steaua, cu nouă goluri marcate

378 de meciuri a bifat la Craiova, 10 reuşite

490 de partide în Divizia A

66 de partide în echipa naţională

Interviu-eveniment cu Stanislas Wawrinka, omul care „a spart” BIG 4: „Am ZERO regrete pentru Wimbledon și am trăit cel mai frumos sentiment din tenis ”. Ce spune despre dispariția reverului cu o mână

Presimte o alegere-șoc la Rapid: „Sunt aproape sigur că el vine! Este înaintea lui Șumi ca variantă”


Comentarii (11)
bigbelly
bigbelly  •  26 Februarie 2011, 20:47

"Marea scoala de fotbal a Craiovei" e o poveste inventata de Adrian Paunescu, dezvoltata de Ioan Chirila si intretinuta de Ioanitoaia, ca discipol al celor doi. De fapt, scoala Craiovei n-a dat decat vreo 4 fotbalisti de mare anvergura: Balaci, Gica Popescu si Gica Craioveanu, adaugandu-l aici si pe Cartu, despre care eu sunt convins ca in alte circumstante ar fi devenit un nume foarte mare in fotbalul mondial. Spre comparatie, Bucurestiul se poate lauda cu mult mai multi, daca e sa numar asa, la repezeala, un Ozon, Gicu Constantin, Lucescu, Dumitrache, Iordanescu, Sames, Marcel Raducanu, Lita Dumitru, sau, mai incoace, un Dan Petrescu, Ilie Dumitrescu ori Raducioiu..

bigbelly
bigbelly  •  26 Februarie 2011, 20:15

Sames era jucatorul Stelei, a fost doar imprumutat doua sezoane la Craiova dupa ce a terminat junioratul in Ghencea. Stefanescu a plecat la Craiova la schimb cu Smarandache. Cat despre "cel mai bun libero din fotbalul romanesc", de acord, cu un amendament: pana la aparitia lui Belodedici... Si inca ceva: n-a fost singurul bucurestean din "Craiova Maxima", langa el mai era si Aurica Beldeanu, fosta vedeta a Progresului, o echipa destul de in voga la vremea aia. In sens invers, cu exceptia lui Ungureanu si Lung la Steaua, respectiv Camataru la Dinamo, celelalte transferuri dinspre Banie spre Bucuresti au fost mediocre, inclusiv cel al lui Gica Popescu.

stelistul51
stelistul51  •  26 Februarie 2011, 19:04

daca e simbol al Craiovei sa puna si el osul sau financiar ,ca de altfel si alte simboluri ,dar toti se uita ,critica,isi dau cu parerea dar banul il tine la pusculita .Campioana unei mari iubiri are nevoie de bani acum de simboluri s-au saturat toti.Contraziceti-ma juvetilor.

Vezi toate comentariile (11)
Comentează