Articol de Răzvan Luţac, Ştefan Constantin (foto) - Publicat vineri, 22 iunie 2012 00:00 / Actualizat vineri, 22 iunie 2012 16:49
Statutul i-a fost conferit chiar de Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, instituţia care patronează complexul. Stadionul adună doar cîteva zeci de oameni la turneele dedicate oinei. Arena păstrează încă aerul cochet de altădată, dar degradarea îşi arată semnele: geamuri sparte, rugină, vopsea decojită. Amintirea meciurilor de fotbal se pierde printre gradenele prăfuite.
"Trosc!", apoi rumoare. Mingea moale, umplută cu cîlţi, se înalţă în văzduh. "O să iasă! O să iasă! Avem două puncte!". 22 de perechi de ochi, aţintiţi către cer: jumătate plini de speranţă, jumătate aşteptînd o minune. Din albastrul văzduhului, sfera albă poposeşte între scaunele bleu. Urale dintr-o parte, cromatică sumbră pe feţele celorlalţi. Trosnitură? Minge cu cîlţi? Sigur nu e fotbal. În Cotroceni, la putere e oina.
În umbra lui Mateianu sau Olăroiu
Tot un obiect rotund e cel care-i animă pe tipii de pe teren. Nu e însă acela în jurul căruia aici s-a legat legenda unor Mateianu, Oaidă, Peniţă Moldoveanu, Dudu, Petre Marin, Dună, Olăroiu sau Zenga. Şi nici acela care a creat o stare de spirit aristocrată în jurul unui club cu ştaif special.
Fotbalului i s-a dat însă interzis în Parcul cu Platani din 2009. Progresul de-abia îşi mai duce zilele acum în liga a patra, pe terenuri mărginaşe din Capitală, cu o mînă de entuziaşti care refuză să lase să se prăpădească un brand. În acest timp, casa Progresului a devenit Stadionul Naţional de Oină, cum l-a denumit chiar Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, instituţie care deţine complexul.
Cotroceni, deschide-te!
Trecînd alene prin labirintul de vile din cartierul Cotroceni, firul variantei fotbalistice a Ariadnei îţi indică un punct clar de finiş: Parcul cu Platani. Îl priveşti ca o fortăreaţă şi treci, suspinînd, mai departe: de trei sezoane, simbolul zonei - stadionul Progresului - este închis publicului larg.
Dar, ca în poveştile cu zîne, orice poartă ferecată se deschide de cîteva ori pe an. În cazul arenei, cheia este reprezentată de competiţiile de oină.
Într-o astfel de zi, pe "Cotroceni" pătrunzi nestingherit: e Supercupa României. Altfel, cum te apropii de poartă, ţi se cere o autorizaţie de la Banca Naţională!
Praful de pe tobă
Dacă zgomotoasa galerie "Los Platanos" şi-ar fi lăsat instrumentele în tribune, expresia "praful de pe tobă" ar fi fost mai actuală ca niciodată. Un strat gros de colb s-a depus pe scaune şi masa presei, organizatorii preferînd să acopere locurile cu bureţi albaştri, nu să le şteargă!
Tunelul care duce spre vestiare e ruginit, geamurile lojelor de la tribuna a doua sînt sparte, iar cioburile stau împrăştiate peste tot.
Aspectul nu îl descurajează însă pe preşedintele Federaţiei Române de Oină, Nicolae Dobre: "Sportul nostru n-a avut niciodată un stadion atît de mare. De obicei, se juca pe maidane, merita ceva mai bun!".
Campioana satelor, jandarmii şi vameşii
Supercupa României se joacă între Straja Bucureşti, echipa jandarmilor, Frontiera Tomis, a vameşilor din Constanţa, dar şi Biruinţa Gherăeşti (Neamţ), campioana satelor. În tribune sînt adunaţi vreo 30 de oameni, majoritatea rude ale jucătorilor.
E frapant, nu?, cînd realizezi că pe aici au călcat nu demult, acum 10-15 ani, PSG, Partizan Belgrad, FC Bruges sau Bologna, într-o curajoasă plonjare în cupele europene a fostului FC Naţional!
Preşedintele Dobre ţine şi loc de crainic, comentînd fiecare fază şi explicînd în detaliu secretele acestui sport. E linişte, iar canicula îi schimonoseşte pe jucători, care se retrag la umbră după fiecare partidă. Totuşi, există şi un ultras, un spectator băut, în tribună. "Ăsta e băiatul meu, e de la mine din sat! Din Coruia, moroşan adevărat! Urrrrrraaaa!", icneşte maramureşeanul, ameţit bine. "Eu nu am băut azi-dimineaţă. Am băut toată noaptea!".
Fotbal mărginaş pe gazon
În pauzele partidelor, mai-marele Federaţiei explică modul în care s-a ajuns ca pe Cotroceni să se joace oină. "Domnul Mugur Isărescu este un mare împătimit al acestui sport. În tinereţe, la Vîlcea, l-a şi practicat. Vine mereu la competiţii, cîteodată stă toată ziua şi se uită la meciuri. Prin amabilitatea lui, am ajuns să practicăm acest sport aici".
Meciurile se succed cu greutate, lumea din tribune începe să se rărească. La una din porţi, cîţiva puşti joacă fotbal, un contrast puternic între trecut, prezent şi viitor. Cu un minim de efort, stadionul ar putea fi reabilitat. Geamurile se pot înlocui, praful se poate şterge. Dar fotbalul pare să nu mai aibă viitor pe Cotroceni. Stadionul respiră doar prin oină!
Tradiţie de 650 de ani!
Atestată documentar în 1364, în documentele lui Vlaicu Vodă, oina devine cunoscută la finele secolului al XIX-lea, cînd au loc şi primele partide în Bucureşti. În 1898, ministrul învăţămîntului, Spiru Haret, decide elaborarea unui regulament, iar un an mai tîrziu organizează un concurs anual. Federaţia Română de Oină a fost creată în 1932.
Casa Progresului pînă în 2009
Cocheta arenă din Cotroceni, casa Progresului pînă în 2009, e situată în apropiere de centrul Capitalei şi are 14.500 de locuri. În 1865, baza sportivă a fost donată de domnitorul Al. I. Cuza primei grupări cu caracter sportiv din ţară, "Societatea de Dare de Semn". Pînă la găzduirea meciurilor de oină, stadionul a fost casa celor de la Progresul Bucureşti. "Bancarii" au părăsit locaţia în urmă cu doi ani şi jumătate, cînd formaţia a fost evacuată pentru neplata unei datorii de 300.000 de euro către BNR, proprietara bazei.
"Oina este un sport mult mai complex decît fotbalul, la care îţi dai mingea în faţă şi alergi pe urmă după ea" (Nicolae Dobre, preşedinte FR Oină)
"Mulţi asociază imaginea de oină cu a unui cioban înarmat cu o bîtă şi încălţat în opinci. Ei bine, nu este chiar aşa, e un sport nobil, în care inteligenţa e obligatorie!" (Nicolae Dobre, preşedinte FR Oină)
27 de cluburi de oină sînt afiliate la FRO: cele mai multe provin din judeţul Constanţa, 4
CUM SE JOACĂ OINA
* Meciul se dispută între două echipe a cîte 11 jucători fiecare
* Pe durata a două reprize, ambele echipe se află "la bătaie" şi "la prindere"
* Terenul e dreptunghiular, avînd 11 puncte în care stau jucătorii aflaţi în apărare şi două culoare, de ducere şi de întoarcere
* Formaţia de la bătaie încearcă să trimită mingea cît mai departe în terenul advers, folosind un baston. Se acordă două puncte sau unul, în funcţie de lungimea loviturii, zero dacă este ratată
* După lovitură, jucătorii aflaţi la bătaie trebuie să parcurgă culoarele de ducere şi întoarcere fără să fie loviţi cu mingea în corp de cei aflaţi în apărare
* Echipa de la prindere face două puncte dacă un jucător al echipei adverse este atins cu mingea. Jucătorul lovit pe culoarul de întoarcere este scos din joc
* Repriza se încheie cînd toţi jucătorii echipei de la bătaie sînt scoşi din joc
