Articol de Cătălin Oprişan - Publicat luni, 23 mai 2011 00:00 / Actualizat luni, 23 mai 2011 16:23
L-au trezit pe la al doilea cîntat al cocoşilor. Se apropia de 70 de ani şi sperieturile astea nu-i plăceau. La telefon se auzea ca şi cum cineva ar vorbi de la capătul lumii. Şi chiar de la capătul lumii vorbea!!! "Hello, Mister Drewry, Carlos Dittborn sunt! În Chile a avut loc un cutremur de pămînt extrem de puternic. Nu cunosc date exacte, dar ţara e terminată, sunt mii de oameni morţi, tragedii peste tragedii. Nu ştiu ce să mai zic"...Lui Arthur Drewry, cel de-al cincilea preşedinte al FIFA, i s-au tăiat picioarele. Şeful comitetului de organizare al Campionatului Mondial din 1962, tocmai îl anunţa că ţara ce urma să găzduiască competiţia fusese lovită de cel mai mare cataclism înregistrat vreodată. De fapt, de cele mai mari cataclisme!
50.000 de victime
În '54, Chile îşi depusese candidatura, alături de Argentina şi Germania. Logic, plecase cu şansa a treia, dar dracul ăsta gol, Carlos Dittborn, şi mîna sa dreaptă, Juan Pinto Duran, prezentaseră un program extrem de clar şi, în plus, cu vorbe meşteşugite, muiaseră inimile celor cu putere de decizie. Doi ani mai tîrziu, la Lisabona, reprezentantul patriei tangoului, arogant, spusese că "Avînd totul, putem organiza chiar mîine un Mundial"...Dittborn, un tînăr neîtrecut de 40 de ani, contraatacase. "Chile nu are nimic, de aceea vrem să facem totul!" 32 de voturi merseseră către el, 11 către vecini.
De a doua zi se apucaseră de treabă, pe teren. Duran a plecat de la Santiago la Talca, de la Concepcion la Valdivia, pentru a inspecta arene, a vedea infrastructuri. Carlos a luat cap-compas Talcahuano, Rancagua ori Vina del Mar. Oamenii aceştia duceau organizarea în spate aşa cum Atlas ţinea cerul pe umeri. Apoi a căzut bomba! Duran şi-a pierdut viaţa, într-un accident automobilistic, chiar în timp ce colinda ţara-n lung şi-n lat...Rămas singur, Dittborn n-a disperat. S-a adîncit şi mai mult în zecile de probleme, vrînd parcă să uite de tragedie. Pînă cînd...
....Pe 21 mai 1960, într-o sîmbătă, pămîntul s-a cutremurat. Sudul ţării, 7,5 grade pe scara Richter. Poduri căzute, comunicaţii întrerupte. Datele veneau doar graţie unor radioamatori. Cînd Chile încerca să se organizeze şi să trimită ajutoare în zonele afectate, duminică, 22 mai, la ora 15.11, cel mai mare cutremur înregistrat vreodată - 9,5 grade, cu o durată aproximativă de 10 minute!!! - a ras de pe suprafaţa lumii tot ceea ce mai rămăsese în picioare! 400.000 km pătraţi devastaţi, tsunamiuri cu valuri de 10-12 metri (unele vase au fost găsite la 1,5 km distanţă faţă de port), blocarea rîului San Pedro, cu iminenta inundare a ceea ce mişca prin jur, explozia vulcanului activ Puyehue...50.000 de victime, 2.000.000 de oameni rămaşi fără adăpost...
După ce aplele s-au mai liniştit, Arthur Drewry i-a telefonat preşedintelui chilian Jorge Alessandri. "Ştiţi, n-aş vrea să fiu înţeles greşit, dar în situaţia dumneavoastră, ar fi mai bine să"...A auzit un urlet în aparat. "Nu cedăm! Nimeni nu va organiza în locul nostru! Avem orgoliul unei naţiuni. Nu ne-a mai rămas nimic, aşa că vom face totul!" Hmmm, parcă mai auzise undeva vorbele astea...
Cum se porneşte de la zero
Primăriile din Arica şi Vina del Mar au fost primele care au anunţat că vor ridica stadioane. Mesajul predintelui fusese clar: "Nu se alocă bani pentru aşa ceva, totul se bazează pe fonduri locale. Ţara e afectată de cutremur, fiecare de descurcă cum poate!" Patronii de la mina "El Teniente", cei de la Braden Copper Company, au fost de acord să cedeze, gratis, arena din Rancagua. Cu "Estadio Nacional de Chile", din Santiago, "ţintarul" a fost gata. 422 de milioane de dolari a constat reconstrucţia întregii ţări, cu fonduri alocate, printre alţii, şi de J.F. Kennedy. Pentru munca pe stadioane, nimeni n-a cerut niciun leu. S-au modificat traseele delegaţiilor, locurile de cazare, a fost o muncă faraonică. S-a lucrat non stop, astfel că pe 18 ianuarie 1962, la tragedea la sorţi de la hotelul "Carrera", Dittborn era cel mai bucuros om din lume: Totul era gata! Orgoliul unei naţiuni ieşise la iveală.
Din păcate, Carlos Dittborn, deceda, la doar 38 de ani, cu o lună înaintea startului Campionatului Mondial, victimă a unei pancreatite acute. În memoria sa, dar şi a lui Duran, Chile învingea Iugoslavia în finala mică...
