Articol de Daniel Nanu - Publicat luni, 08 februarie 2010 00:00
Antrenorul Stelei '86 povesteşte că după finală a avut o ofertă de 200.000 de dolari din Spania, spune că recent a refuzat să fie director tehnic la Mouscron (Belgia) şi explică de ce nu mai apar fotbalişti de calitate
- Domnule Ienei, e moda partidelor reluate pe DVD-uri de colecţie. Aveţi DVD-ul cu finala de la Sevilla?
- Îl am, sigur că da.
- Vă uitaţi des la meci?
- Cred că l-am văzut o dată... Sau de două ori? Nu, cred că o dată. Dar îl mai pot pune, nu? (Zîmbeşte în felul acela, propriu...)
- S-a schimbat fotbalul, aşa e?
- Faţă de ce juca Steaua atunci, nu s-a schimbat prea tare. Exista o viteză de joc deosebită. A, ce s-a schimbat, s-au schimbat multe. Salariile sînt uriaşe, te doare capul, sumele de transfer la fel, echipele au cîte unul sau doi jucători din ţara pe care o reprezintă. Eu am avut la Steaua un lot de 15-16 jucători. Azi sînt cîte 25 sau 30 în total. Pe atunci, fiecare jucător de la Steaua avea responsabilitatea numărului de pe tricou. Anunţam titularii cu 3 zile înaintea meciului. Dacă laşi jucătorii să se frămînte pînă în seara precedentă jocului, apar tot felul de probleme.
Cum s-au născut "viteziştii"
- Cum aţi ajuns la acea viteză de joc?
- La antrenamente jucam dintr-o singură atingere. Cînd nu mai suportau o singură atingere, de fapt cînd concentrarea scădea, că nu e deloc uşor, dădeam voie şi la două atingeri. Bine, am avut şi jucători de viteză, de explozie. Lăcătuş, Balint... Piţurcă nu avea viteză, dar avea fantezie. Vorbeai de DVD-uri. Ia uitaţi-vă voi să vedeţi cîte mingi treceau printre picioarele adversarilor, cîte pase cu călcîiul...
"Eu i-am propus lui Valentin ca, în caz de victorie la Sevilla, să ne dea fiecăruia un grad în plus, gîndind că asta înseamnă bani mai mulţi la salariu. Piţurcă a venit cu varianta maşinii şi aşa s-a ajuns la ARO"
- Ce le-aţi spus jucătorilor înaintea finalei?
- Eu nu obişnuiam să ţin şedinţe interminabile. Preferam să analizăm adversarul puţin cîte puţin. La fiecare şedinţă mai făceam un pas. Analizele lungi scad capacitatea de concentrare.
- Aveţi vreun regret din acea perioadă?
- Unul mic, legat de Sevilla. N-am mai apucat medalie de campion. Erau în număr fix, cred că 16, nu ştiu exact, cert e că am lăsat jucătorii să fie medaliaţi, iar la mine n-a mai rămas decît o copie din aceea mai mică a cupei.
- Aţi primit vreo ofertă după finală?
- Da, imediat m-a contactat Malaga, în prima ligă spaniolă pe atunci, printr-un prieten de-al meu fugit din ţară şi stabilit în Spania. Dacă îmi amintesc bine, salariul era de 200.000 de dolari pe an. Am refuzat. Soţia mea era cu mine în Spania, dar fiica mea din a doua căsătorie, Cristina, era la Bucureşti. Şi m-am temut pentru ea.
"După finala de la Sevilla, Pişti Kovacs mi-a spus: «Imi, am luat cu Ajax de două ori Cupa Campionilor, dar sînt invidios pe tine»"
De ce nu-l place pe Becali
- Nu mai antrenaţi de ceva timp. V-a mai căutat cineva?
- Înainte de Revelion am avut discuţii pentru a fi director tehnic în Belgia. La Mouscron. M-a căutat un român originar din Constanţa, care e acţionar acolo. Am ezitat. În martie fac 73 de ani. Eu sînt, aşa, mai sen... (caută termenul potrivit)
- Sentimental?
- Nu, nu sentimental. Mai sensibil, să zicem. Şi orgolios. Eu nu m-am «căciulit» nici la familia Ceauşescu. Din acest motiv, de-a lungul anilor am refuzat să mai antrenez. Astăzi, patronii se implică prea mult în probleme tehnice.
- Gigi Becali?
- Am avut discuţii cu el, la «palat» cum îi place să spună. Dar l-am văzut atît de autoritar chiar cu apropiaţii lui încît am preferat să dau înapoi.
- Sînteţi supervizor la campaniile organizate de Gillette, prin care se caută tineri fotbalişti. Mai putem spera?
- Talente am descoperit, problema e că am descoperit şi mari lacune de educaţie. Astăzi, părinţii îşi dau copiii la fotbal şi vor să ajungă un Hagi, un Gică Popescu, un Dan Petrescu, un Mutu, dar se gîndesc la banii pe care i-au cîştigat aceştia din fotbal. La vremea lor, Hagi sau Gică Popescu au mers la fotbal nu pentru bani, ci fiindcă visau la Dobrin sau la Balaci.
"La conferinţa de presă de după finala cu Barcelona, jurnaliştii străini m-au întrebat de primă. Ce să le zic, de diurna noastră de 3 dolari?"
AMINTIRILE LUI NEA IMI
Superstiţia > "Soţia mea a fost la Sevilla, dar a văzut meciul în camera de hotel din cauza unei superstiţii de-ale mele. Pe la mijlocul anilor '70 a fost în Ghencea cu fiica noastră, care avea atunci un an sau doi. Am pierdut, fanii au protestat, iar de atunci am evitat s-o mai iau la vreun joc pe viu"
A plîns de două ori > După finală, la vestiare au apărut suporterii veniţi din ţară, cei şapte, opt sute. Cîntau, erau fericiţi şi atunci am izbucnit în plîns. Am ajuns la hotel, mi-am revăzut soţia pe hol, ne-am îmbrăţişat şi am plîns a doua oară.
Şpriţurile cu Gheorghe Dinică > "La unul dintre chefuri s-a ridicat şi a spus: . Îi plăcea lui aşa. N-a prea vorbit nimeni toată seara. Altădată, după un chef straşnic, m-a sunat acasă a doua zi: ".
Mondenitatea pe vremuri
Prima soţie a lui Emeric Ienei a fost actriţa Vasilica Tastaman. Din acest motiv, antrenorul a fost prieten cu mulţi dintre marii actori ai vremii. "Mergeam des cu ei la «Athenee Palace», la «Cina». Ei cu şpriţul, eu mai mult cu vorba... Ieşeam cu Gigi Dinică, Mitică Furdui, Titi Rucăreanu... Plăteam eu de multe ori. Era şi o vorbă. Stăteam mereu în capul mesei, iar ei ziceau: «Cine stă în capul mesei plăteşte». Odată, cînd jucam în Turcia, am venit la Bucureşti şi îi invit la masă. În glumă, am vorbit cu ospătarii să ne pună o masă rotundă... Dar tot eu am făcut cinste".
"Ce frumos a fost cînd era urît"
Amintire legată de Bucureşti şi de Conţi Bărbulescu, cunoscut umorist al anilor '70, bun prieten cu nea Imi. "Prin 2000, vine la mine şi zice: «Imi, hai la cîrciuma noastră din Rahova!» Mergeam noi, pe vremuri, la un restaurant de-acolo, «Bumbeşti» se numea. Dar pe locul acela se ridicase între timp un bloc. La parter era un restaurant, dar nu ca «Bumbeştiul» nostru. Îi zic: «Măi, Conţi, nu mai e ca atunci». El, nimic. Mergem, ce să fac? Ajungem acolo şi el, convingîndu-se, îmi spune: «Măi, Imi, ce frumos a fost aici cînd era aşa urît totul la noi!»".
Palmaresul lui Ienei ca jucător
- 3 titluri de campion al României cu Steaua (1960; 1961; 1968)
- 3 Cupe ale României cu Steaua (1962, 1966, 1967)
Palmaresul lui Ienei ca tehnician
- Cupa Campionilor Europeni cu Steaua (1986)
- 5 titluri de campion al României cu Steaua (1976; 1978; 1985; 1986; 1994)
- 3 Cupe ale României cu Steaua (1976; 1985; 1999)
- a antrenat "naţionala" României la CM 1990 şi CE 2000
Antrenorul Stelei '86 povesteşte că după finală a avut o ofertă de 200.000 de dolari din Spania, spune că recent a refuzat să fie director tehnic la Mouscron (Belgia) şi explică de ce nu mai apar fotbalişti de calitate
- Domnule Ienei, e moda partidelor reluate pe DVD-uri de colecţie. Aveţi DVD-ul cu finala de la Sevilla?
- Îl am, sigur că da.
- Vă uitaţi des la meci?
- Cred că l-am văzut o dată... Sau de două ori? Nu, cred că o dată. Dar îl mai pot pune, nu? (Zîmbeşte în felul acela, propriu...)
- S-a schimbat fotbalul, aşa e?
- Faţă de ce juca Steaua atunci, nu s-a schimbat prea tare. Exista o viteză de joc deosebită. A, ce s-a schimbat, s-au schimbat multe. Salariile sînt uriaşe, te doare capul, sumele de transfer la fel, echipele au cîte unul sau doi jucători din ţara pe care o reprezintă. Eu am avut la Steaua un lot de 15-16 jucători. Azi sînt cîte 25 sau 30 în total. Pe atunci, fiecare jucător de la Steaua avea responsabilitatea numărului de pe tricou. Anunţam titularii cu 3 zile înaintea meciului. Dacă laşi jucătorii să se frămînte pînă în seara precedentă jocului, apar tot felul de probleme.
Cum s-au născut "viteziştii"
- Cum aţi ajuns la acea viteză de joc?
- La antrenamente jucam dintr-o singură atingere. Cînd nu mai suportau o singură atingere, de fapt cînd concentrarea scădea, că nu e deloc uşor, dădeam voie şi la două atingeri. Bine, am avut şi jucători de viteză, de explozie. Lăcătuş, Balint... Piţurcă nu avea viteză, dar avea fantezie. Vorbeai de DVD-uri. Ia uitaţi-vă voi să vedeţi cîte mingi treceau printre picioarele adversarilor, cîte pase cu călcîiul...
"Eu i-am propus lui Valentin ca, în caz de victorie la Sevilla, să ne dea fiecăruia un grad în plus, gîndind că asta înseamnă bani mai mulţi la salariu. Piţurcă a venit cu varianta maşinii şi aşa s-a ajuns la ARO"
- Ce le-aţi spus jucătorilor înaintea finalei?
- Eu nu obişnuiam să ţin şedinţe interminabile. Preferam să analizăm adversarul puţin cîte puţin. La fiecare şedinţă mai făceam un pas. Analizele lungi scad capacitatea de concentrare.
- Aveţi vreun regret din acea perioadă?
- Unul mic, legat de Sevilla. N-am mai apucat medalie de campion. Erau în număr fix, cred că 16, nu ştiu exact, cert e că am lăsat jucătorii să fie medaliaţi, iar la mine n-a mai rămas decît o copie din aceea mai mică a cupei.
- Aţi primit vreo ofertă după finală?
- Da, imediat m-a contactat Malaga, în prima ligă spaniolă pe atunci, printr-un prieten de-al meu fugit din ţară şi stabilit în Spania. Dacă îmi amintesc bine, salariul era de 200.000 de dolari pe an. Am refuzat. Soţia mea era cu mine în Spania, dar fiica mea din a doua căsătorie, Cristina, era la Bucureşti. Şi m-am temut pentru ea.
"După finala de la Sevilla, Pişti Kovacs mi-a spus: «Imi, am luat cu Ajax de două ori Cupa Campionilor, dar sînt invidios pe tine»"
De ce nu-l place pe Becali
- Nu mai antrenaţi de ceva timp. V-a mai căutat cineva?
- Înainte de Revelion am avut discuţii pentru a fi director tehnic în Belgia. La Mouscron. M-a căutat un român originar din Constanţa, care e acţionar acolo. Am ezitat. În martie fac 73 de ani. Eu sînt, aşa, mai sen... (caută termenul potrivit)
- Sentimental?
- Nu, nu sentimental. Mai sensibil, să zicem. Şi orgolios. Eu nu m-am «căciulit» nici la familia Ceauşescu. Din acest motiv, de-a lungul anilor am refuzat să mai antrenez. Astăzi, patronii se implică prea mult în probleme tehnice.
- Gigi Becali?
- Am avut discuţii cu el, la «palat» cum îi place să spună. Dar l-am văzut atît de autoritar chiar cu apropiaţii lui încît am preferat să dau înapoi.
- Sînteţi supervizor la campaniile organizate de Gillette, prin care se caută tineri fotbalişti. Mai putem spera?
- Talente am descoperit, problema e că am descoperit şi mari lacune de educaţie. Astăzi, părinţii îşi dau copiii la fotbal şi vor să ajungă un Hagi, un Gică Popescu, un Dan Petrescu, un Mutu, dar se gîndesc la banii pe care i-au cîştigat aceştia din fotbal. La vremea lor, Hagi sau Gică Popescu au mers la fotbal nu pentru bani, ci fiindcă visau la Dobrin sau la Balaci.
"La conferinţa de presă de după finala cu Barcelona, jurnaliştii străini m-au întrebat de primă. Ce să le zic, de diurna noastră de 3 dolari?"
AMINTIRILE LUI NEA IMI
Superstiţia > "Soţia mea a fost la Sevilla, dar a văzut meciul în camera de hotel din cauza unei superstiţii de-ale mele. Pe la mijlocul anilor '70 a fost în Ghencea cu fiica noastră, care avea atunci un an sau doi. Am pierdut, fanii au protestat, iar de atunci am evitat s-o mai iau la vreun joc pe viu"
A plîns de două ori > După finală, la vestiare au apărut suporterii veniţi din ţară, cei şapte, opt sute. Cîntau, erau fericiţi şi atunci am izbucnit în plîns. Am ajuns la hotel, mi-am revăzut soţia pe hol, ne-am îmbrăţişat şi am plîns a doua oară.
Şpriţurile cu Gheorghe Dinică > "La unul dintre chefuri s-a ridicat şi a spus: . Îi plăcea lui aşa. N-a prea vorbit nimeni toată seara. Altădată, după un chef straşnic, m-a sunat acasă a doua zi: ".
Mondenitatea pe vremuri
Prima soţie a lui Emeric Ienei a fost actriţa Vasilica Tastaman. Din acest motiv, antrenorul a fost prieten cu mulţi dintre marii actori ai vremii. "Mergeam des cu ei la «Athenee Palace», la «Cina». Ei cu şpriţul, eu mai mult cu vorba... Ieşeam cu Gigi Dinică, Mitică Furdui, Titi Rucăreanu... Plăteam eu de multe ori. Era şi o vorbă. Stăteam mereu în capul mesei, iar ei ziceau: «Cine stă în capul mesei plăteşte». Odată, cînd jucam în Turcia, am venit la Bucureşti şi îi invit la masă. În glumă, am vorbit cu ospătarii să ne pună o masă rotundă... Dar tot eu am făcut cinste".
"Ce frumos a fost cînd era urît"
Amintire legată de Bucureşti şi de Conţi Bărbulescu, cunoscut umorist al anilor '70, bun prieten cu nea Imi. "Prin 2000, vine la mine şi zice: «Imi, hai la cîrciuma noastră din Rahova!» Mergeam noi, pe vremuri, la un restaurant de-acolo, «Bumbeşti» se numea. Dar pe locul acela se ridicase între timp un bloc. La parter era un restaurant, dar nu ca «Bumbeştiul» nostru. Îi zic: «Măi, Conţi, nu mai e ca atunci». El, nimic. Mergem, ce să fac? Ajungem acolo şi el, convingîndu-se, îmi spune: «Măi, Imi, ce frumos a fost aici cînd era aşa urît totul la noi!»".
Palmaresul lui Ienei ca jucător
- 3 titluri de campion al României cu Steaua (1960; 1961; 1968)
- 3 Cupe ale României cu Steaua (1962, 1966, 1967)
Palmaresul lui Ienei ca tehnician
- Cupa Campionilor Europeni cu Steaua (1986)
- 5 titluri de campion al României cu Steaua (1976; 1978; 1985; 1986; 1994)
- 3 Cupe ale României cu Steaua (1976; 1985; 1999)
- a antrenat "naţionala" României la CM 1990 şi CE 2000
