Articol de GSP - Publicat luni, 07 ianuarie 2008 00:00
Se string micii candidati, unii coboara din masini elegante, de mina cu tati in costum. Altii, ca Nicolas, vin cu fratii cu mutra de rechini. Soseste si presedintele clubului. Pe scuter. E un domn jovial, de virsta mijlocie, tuns soldateste, cu fular regulamentar si geaca bej. Ride larg si stringe miini in dreapta si-n stinga.
- Nu stau mult, trebuie sa si muncesc azi, ne spune, rizind, monsieur Pierre Wansek.
Intram in baraca in care si-a amenajat biroul. O masa, scaune, rafturi cu hirtii, fanioane si postere pe peretii de placaj si o podea care se clatina ca o punte de vas.
- Lucrati de mult aici?
- De o luna, m-a ales Consiliul de Administratie. Ceea ce pare sa-l amuze peste masura, pentru ca ride din nou. Apoi trece la lucruri serioase.
“Bani pentru club? Vindem clatite!”
Bugetul? Clubul are un contract de obiectiv cu Primaria din Montrouge, care da o parte din bani, in functie de numarul de copii din cartier inscrisi. Vin bani si din cotizatiile de inscriere.
- De la Federatie vin bani?
Monsieur Wansek zimbeste cit poate el de larg.
- Foarte, foarte, foarte putini. Numai pentru echipa celor de 14 ani, care activeaza in campionatul federal. Dau bani si sponsorii din cartier: patiserii, benzinarii, magazine si restaurante, care si-au pus logo-urile marunte pe marginea terenului.
- Am vazut niste afise la intrare…
- A, da, ideile noastre, tot pentru bani… Organizam seri de loto, in sali inchiriate. Vin parintii copiilor, oamenii din cartier.
- Ati avut meci cu pompierii?
- (ride) Pai, da. De curind, a fost o seara cu meciuri amicale, intre echipele pompierilor, politistilor si sponsorilor, plus veteranii de la noi. Am amenajat linga tribune un fel de bufet, sa impartim sucuri si clatite. Incasarile de pe bilete au intrat la bugetul clubului. Vedeti? Ne descurcam.
“Mai bine la stadion decit pe strazi”
Nu exista cuvint mai drag francezilor decit “engage”. La Montrouge, deviza e “Engagement jeu”, sa fii angajat in joc. Pe linga cei 20 de antrenori, cel putin unul la fiecare echipa, clubul mai are 10-11 angajati. Dar sefii lucreaza ca voluntari. Dar sint “engagés”.
“Da, nu primesc salariu, v-am spus doar ca trebuie sa plec la munca”, spune domnul Wansek, tot rizind. In viata de toate zilele, e seful unei firme de consultanta. La club, e “engagé”. Din Consiliul de Administratie fac parte si parinti ai micilor fotbalisti. Parinti “engagés”, desigur.
- Le place sa se implice?
- Le place. si mie imi place. De ce fac asta? Cred ca fotbalul are o vocatie educativa foarte importanta. Ii invata pe copii sa tra- iasca in societate, le da un drum, ii ajuta sa-si construiasca o viata normala. Sa combati delincventa inseamna, printre altele, sa chemi pustii la comisia de disciplina pentru un ghiont de “rosu”.
- Sint copii cu probleme?
- O, da, multi, unii cu probleme foarte mari acasa. Incercam sa-i convingem ca e mai bine sa vina la stadion decit sa stea pe strazi.
Afara au inceput probele. Candidat ii au fost impartiti in echipe de cinci. Se joaca, se striga, mingile sar din toate partile. Nicolas e acolo, undeva, fratii-rechini au plecat, iar el s-a amestecat de tot printre ceilalti copii, un viitor Zidane printre viitorii “les bleus”, cine stie?
Îl recunoști? Fostul număr 1 ATP, nomad în Munții Atlas: „Casa noastră - mama natură”
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
