GSP SPECIAL  »  SUPERREPORTAJE  »  ROMÂNUL GEORGE LEGMANN E UNUL DINTRE PUŢINII OAMENI CARE S-AU NĂSCUT ÎNTR-UN LAGĂR NAZIST

Povestea unui supraveţuitor! » Destin de Hollywood

Articol de GSP - Publicat marti, 14 iunie 2011 00:00 / Actualizat marti, 14 iunie 2011 14:03

Legmann are azi o reputată companie de marketing cultural şi politic în Brazilia. Lucrează la nivel de preşedinţi de state şi se miră cum România ignoră dezvoltarea relaţiilor cu un stat în plin boom economic.

Comunitatea românească din Sao Paulo şi din Rio nu depăşeşte cîteva sute de suflete. Majoritatea sînt evrei plecaţi din ţară în timpul sau după Al Doilea Război Mondial, cînd prigoana nazistă sau operaţiunile de întregire a familiilor i-au purtat masiv dincolo de Ocean.

Familie deportată la Auschwitz

Dintre toţi însă, există un om a cărui poveste are legătură cu incredibilul şi cu miracolul. Familia lui George Legmann, 66 de ani, provine din zona Clujului, intrat sub stăpînire maghiară după Dictatul de la Viena, din august '40. A intrat în valul de deportări horthyste din iunie '44, cînd Elisabeta Legmann, gravidă, a ajuns la Auschwitz.

Mai departe sînt amintirile strînse peste decenii ale copilului aflat atunci în pîntece: "Mama şi bunica, bolnavă, au scăpat de prima împărţire de la sosire, nedezvăluind secretele lor. În schimb, bunicul şi un unchi au urcat în camioane şi au fost duşi chiar în acea zi la camera de gazare. Tata sărise din tren, l-au prins şi l-au transportat la o tabără de muncă forţată în Ungaria".

Comandantul de la Dachau a vrut să-l adopte

Istoria continuă cu un destin hollywoodian: "Mama şi-a ascuns permanent sarcina îmbrăcînd haine largi. La un moment dat, a urmat mutarea la Landsberg, lîngă Munchen un campus care ţinea de lagărul Dachau. Aici, comandantul a făcut o razie într-o seară, cînd a descoperit marele secret al mamei. În aceeaşi situaţie mai erau încă şase femei. A telegrafiat de urgenţă la Auschwitz, pentru a cere indicaţii cum să procedeze, iar de acolo i s-a transmis că e liber să ia orice decizie. A lăsat pe toată lumea în viaţă, calculînd că gestul ar putea fi un atu în salvarea lui, căci întîmplarea se petrecea într-un moment în care căderea Germaniei era iminentă. Mai mult, la trei zile după naşterea mea, în decembrie '44, comandantul a vrut să mă adopte, în amintirea fiului său, care decedase în timpul unui bombardament. Dar mama nici n-a vrut să audă, spunîndu-i că murim toţi, dacă va fi să murim".

La sfîrşitul lui aprilie '45, Eisenhower a intrat personal în Landsberg la eliberarea lagărului, iar din acea zi datează şi prima poză a copilului George Legmann, imagine realizată de un ofiţer american, expusă şi azi la Muzeul US Army. Iar comandantul care, printr-o minune, a acceptat ca în lagăr să fie născuţi cei 7 copii a ajuns în boxa acuzaţilor la procesul de la Nurnberg, fiind executat.

A urmat un spital de recuperare şi revederea miraculoasă cu Josef Legmann, tatăl, la Viena, operaţiune reuşită cu ajutorul comunităţilor evreieşti. Apoi, întoarcerea în Transilvania, iar în '60, cu ocazia reluării relaţiilor diplomatice România - Brazilia, Legmann s-a numărat între cele 50 de familii care au primit acceptul de emigrare din partea lui Gheorghiu Dej.

Agentul lui Clinton

Aşa a început destinul paulistan al lui George Legmann, ajuns azi un respectat profesor, proprietarul unui reputat birou de marketing cultural şi politic, un apropiat al fostului preşedinte al Braziliei, Fernando Henrique Cardozo. Şi, pentru a înţelege nivelul, omul care, cu trei zile înainte de sosirea "tricolorilor" peste Ocean, l-a adus, pe căi diplomatice, pe Bill Clinton la Sao Paulo, la o întîlnire cu comunitatea evreiască a metropolei, ocazionată de reuniunea primarilor din cele mai mari 40 de oraşe ale lumii.

Statutul de azi vine după ce, chimist de profesie, Legmann a beneficiat în tinereţe de o bursă în Elveţia şi a lucrat vreme de aproape trei ani în Hong Kong, ca responsabil de marketing al companiei farmaceutice Sandoz pentru zona Thailanda, Nepal, China, India.

Între Iliescu şi Llosa
Un curs de marketing cultural în Brazilia l-a orientat definitiv către acest teritoriu: deţine o companie de drepturi de proprietate intelectuală, derulează proiecte de artă, muzică sau film, iar soacra lui e proprietara celui mai faimos birou de drepturi de autor din Brazilia şi agent literar pentru mari nume din Europa, Canada, SUA. El e cel care, ca fapt divers, i-a editat peste Ocean pe Jiang Zemin, fostul preşedinte al Chinei, şi pe Ion Iliescu, iar în aceste zile definitivează un turneu brazilian pentru Mario Vargas Llosa.

Şi e uimit că nimeni din ţară nu-i solicită sprijinul pentru promovarea României: "E incredibil cum ne permitem să nu dezvoltăm relaţii ample cu o ţară care va avea 210 milioane de locuitori în 2020. Cum ţinem la Sao Paulo, un centru economic
uluitor, un singur ataşat comercial, care dacă pleacă zece minute din birou să-şi cumpere o pîine, n-are cine răspunde la telefon".

Ţine cu Palmeiras, amic cu Pele

Legmann se declară un mare fan Palmeiras, formaţie de care s-a îndrăgostit fiindcă l- a cucerit atmosfera de pe stadion la primul meci de fotbal pe care l-a văzut cînd s-a stabilit în Brazilia. Iar cu Pele e amic: "Un om excepţional, printre puţinele staruri mondiale care, după retragere, a rămas la vîrf prin atitudine şi pasiune faţă de fotbal. În Brazilia se spune că Pele e Bach, iar Maradona e Beethoven, căci aceasta e ordinea şi în muzică".

"În Brazilia, o ţară cu un potenţial economic senzaţional, nu ştim să arătăm cine sîntem ca ţară, ca popor, aşa cum fac aici cu aplomb maghiarii, polonezii, cehii, slovacii" (George Legmann, profesor Sao Paulo)

"În jurul meciului Brazilia - România s-a vorbit atît de mult încît publicitatea făcută ţării în cîteva zile n-are egal cu promovarea ţării aici în ultimii trei, patru ani la un loc" (George Legmann, profesor Sao Paulo)

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (3)
tagore
tagore  •  14 Iunie 2011, 10:59

Tataie, daca traiai acum in Romania lu`basescu erai deja un "pui de comunist",mai ales ca i-ai editat oprl lu`iliescu. Te facea el basescu de plecai tocmai in....Brazilia.

headhunterz
headhunterz  •  14 Iunie 2011, 10:39

roman sau jewish???

ppdr_romania
ppdr_romania  •  14 Iunie 2011, 03:55

Bravo, felicitari, un articol de milioane :) Cui trebuie sa strang mana pentru acest articol?

Vezi toate comentariile (3)
Comentează