Articol de Cristi Preda (foto) - Publicat marti, 17 ianuarie 2012 00:00 / Actualizat luni, 16 ianuarie 2012 22:57
La conferinţa de presă organizată la sediul lui FC Utrecht, Mihai a vorbit calm şi echilibrat despre viitorul său, optimist şi încîntat despre proiectele Fundaţiei. Înconjurat de foştii colegi de echipă, a glumit şi a părut un învingător blînd.
Un vînt năzuros scutură faţada de sticlă a stadionului lui FC Utrecht. Pe Herculesplein, esplanada unde se înalţă Gaalgenwaard Stadion, e pustiu: echipa s-a întors sîmbătă din cantonamentul portughez, returul începe pe 20, iar în magazinul clubului, închis, oamenii şterg de praf tricourile.
În parcare alunecă o dubă albă, un Mercedes care se opreşte în faţa intrării principale. În dreapta şoferului, Mihai, prietenul şi ajutorul tizului Mihai Neşu. Jurnaliştii sînt deja la etajul 5 al clubului, în sala de conferinţe, aşteptînd cu cafele şi nervozitate venirea fotbalistului.
Un puşti năzdrăvan cu fes nordic
Iar uşile din spate ale dubei se deschid larg şi apare un dispozitiv identic celor cu care se ridică maşinile prin Bucureşti. Doar că ceva mai mic. Privit din spate, în scaunul lui "mega fain", Neşu zici că-i un puştan pus pe şotii, cu un fes norvegian care îi acoperă urechile şi se ridică semeţ, cu vîrful, în vînt.
Îl simt nervos şi pe prietenul său, dar acesta mă linişteşte: "Am emoţii pentru că are el emoţii. Dar ştiu că va fi bine!". Scaunul cu Mihai e lăsat uşor la sol, iar privirea îi rîde cînd ne zăreşte. Apucă să facă hoţeşte cu ochiul şi imediat oamenii de la club îl înconjoară. Sus, la etajul 5, e o muzică şuierătoare de cabluri tv trase pe duşumea. "Poate cînd ne vom bate la titlu, va mai fi aşa", mărturiseşte urcînd scările un coleg olandez întîrziat.
Neşu, calm şi surîzînd printre blitzuri
La intrarea în sală, există un ghid vestimentar pentru jurnalişti. Nu ofensator, ci politicos. Iar înăuntru, jumătate din spaţiu e ocupat de un bar. Da, unul adevărat. Cincizeci de jurnalişti se opresc din forfotă, iar în faţa microfoanelor apar directorul tehnic al FC Utrecht, Foeke Booy, ofiţerul de presă Harry van Dam şi Elfreid Koepens, din conducerea Fundaţiei.
Intrarea lui Mihai provoacă mici busculade între fotoreporteri. Blitzurile nu-l sperie pe Neşu: îmbujorat, cu părul crescut mai aproape de buclele cu care sîntem obişnuiţi, îşi muşcă uşor buzele. Surîde larg, îmbrăcat într-o cămaşă albă şi un pulover închis, simplu.
"Perfect normal în Olanda, dar nu aşa obişnuit în România"
Oficialii clubului şi ai fundaţiei vorbesc în olandeză despre obiectivele iniţiativei lui Mihai: scaune cu rotile pentru românii care au nevoie de ele, dotarea centrelor de recuperare din România, unde cei în situaţia lui Neşu să aibă parte de un tratament adecvat, dar şi de activităţi sportive şi recreaţionale, zi de zi. "Perfectly normal in the Netherlands but not as common in Romania", după cum încheie Foeke Booy şi e scris şi în comunicatul de presă.
Cealaltă latură a Fundaţiei se întoarce spre fotbal: o academie pentru puştii talentaţi de la noi şi din Olanda, centre de antrenament şi cantonamente în ambele ţări, cu antrenori calificaţi. Veniturile academiei, înapoi la oamenii cu deficienţe locomotorii. Civilizaţie, compasiune tradusă prin proiecte.
FC Utrecht- Steaua, în august
Mihai ascultă emoţionat numele ambasadorilor fundaţiei sale: Ogăraru, Mertens, fost coleg cu Neşu la Utrecht şi jucătorul de azi al lui PSV, dar şi fostul mare fotbalist Willem van Hanegem, primul antrenor al lui Mihai în Olanda. Primii bani în bugetul fundaţiei se vor strînge din donaţiile suporterilor lui FC Utrecht, la meciul de acasă cu Alkmaar, din 19 februarie. Chiar ziua de naştere a lui Neşu. Iar pe 20, ziua următoare, are loc "Gala Mihai Neşu".
Apoi, în august, Steaua va juca un amical la Utrecht. Lui Mihai îi sclipesc ochii: nu ştia de asta, era surpriză! Se uită în pămînt, cumva ruşinat, şi duce repede braţul drept înspre faţă. Ce va fi pe Gaalgenwaard!
Acelaşi Mihai
Jurnaliştii olandezi întreabă primii. Fireşte, majoritatea se întorc spre starea de sănătate a lui Mihai, moralul fostului fotbalist, accidentarea. Dar ştia şi Neşu că va fi aşa. Le răspunde calm, echilibrat, puţin gîfîind de emoţie. De cînd deschide gura şi pînă se lasă tăcerea, turuie şi îi apar broboane limpezi de sudoare pe frunte.
După cîteva întrebări, ne întoarcem uimiţi: toată echipa lui FC Utrecht s-a strecurat în sală pe uşa din spate şi umple cuminte interiorul barului! Îl salută din ochi, zîmbind, pe Mihai. Se simte că băieţii ăştia îi fac bine românului. Aveau antrenament şi n-au putut rata conferinţa.
Neşu se destinde. "Mai urmăreşti meciurile lui FC Utrecht?", îndrăzneşte timid un gazetar local. "Cum să nu?, toate ale lui FC Utrecht şi chiar mult mai multe! Cum să nu mă uit, mai ales că acum am tot timpul din lume!". Rîde. Colegii de echipă îşi stăpînesc cu greu hohotele. Da, e Mihai pe care-l ştiau.
Încă un pas, pe un drum nou
Printre treningurile identice, un bărbat solid, cu părul dat pe spate, priveşte în gol. Se uită la Mihai, dar parcă prin ziduri, departe, pînă în spatele stadionului, la terenul de antrenament unde a avut loc nenorocirea: Alje Schut. Nu, nu forţez metaforele: muntele de om stă drept, dar acoperit de colegi, lîngă perete. Şi e singurul pe care plînsul nu îl iartă. Mă zăreşte şi rîde forţat, ne cunoaştem din vara trecută.
Mihai continuă în acelaşi stil relaxat să le răspundă şi jurnaliştilor români. E optimist, dar nu zburdă printre iluzii. Foarte concentrat, se măsoară parcă pe sine. Se vede că e obosit deja, după doar 30 de minute.
Conferinţa se încheie lin, jurnaliştii trec la interviuri cu oficialii lui FC Utrecht. Jucătorii de fotbal se strîng şi se îndreaptă spre şedinţa de antrenament. Iar Mihai, răsuflînd uşurat, spre duba albă din faţa vîntului şi a stadionului, cea care îl aşteaptă cu două becuri semnalizînd aidoma celor de pe drumurile în lucru.
"Trebuie să fiu mulţumit că lucrurile încă se schimbă în organismul meu. Poate peste cîţiva ani mă voi recupera. Oricum, asta va fi speranţa mea mereu" (Mihai Neşu)
"Încerc să ajut, în primul rînd, şi apoi să şi găsesc ceva să lucrez. Dorinţa mea e să lucrez în fotbal, pentru că asta am făcut şi asta ştiu cel mai bine. Nu ştiu însă ce pot să fac în fotbal acum, pentru că obosesc foarte repede" (Mihai Neşu)
"Sprijinul suporterilor olandezi a fost fantastic. Nu mă aşteptam ca un jucător din afara Olandei să primească atît respect. Românii au reacţionat la fel. Înseamnă că cei 11 ani petrecuţi ca jucător de fotbal au însemnat ceva" (Mihai Neşu)
"Am nevoie ca oamenii să mă sprijine şi în lunile şi anii care vor urma, să-mi menţină surîsul pe chip, să-mi uşureze şi să îmi umple viaţa" (Mihai Neşu)
"Scopul fundaţiei e să ajute oamenii cu handicap să se integreze, să aibă o viaţă cît mai aproape de cea a unui om normal. Să poată merge la cinema, la aceleaşi magazine şi şcoli. Acum sînt cîte 20 de trepte în faţa clădirilor. Şi e trist să stai toată ziua în casă" (Mihai Neşu)
"Fundaţia e şi un nou pas în recuperarea mea. Nu poţi avea o viaţă uşoară în România dacă ai problemele mele" (Mihai Neşu)
"Ideea fundaţiei nu a fost numai a mea, a fost şi a soţiei şi a prietenilor. Ne-am gîndit ca din acest accident stupid să facem şi ceva frumos. Cînd obiectivul fundaţiei se va împlini, se vor deschide alte obiective pentru mine" (Mihai Neşu)
"Nu m-am aşteptat la ajutor din partea cuiva. Am avut nevoie ca familia să-mi fie aproape. Cei de la FC Utrecht m-au ajutat foarte mult şi m-am bucurat. Cei de la Steaua poate ajută cumva tacit. Încerc să-mi văd de viaţa mea cît pot de independent" (Mihai Neşu)
"Cînd m-am trezit din operaţie, mi-am dat seama că nu voi mai juca fotbal niciodată. Cel mai greu mi-a fost că de fiecare dată cînd aveam nevoie de ceva, trebuia să le cer celor din jur. Medicii mi-au dat speranţe că peste cîteva luni voi putea mişca şi mîna stîngă, atunci voi putea schimba şi scaunul în care stau" (Mihai Neşu)
