GSP SPECIAL » SUPERREPORTAJE » INTERVIU

Singurul scriitor român publicat în America vorbeşte despre patimile microbiştilor » Filip Florian: "Ca suporter, înghiţi orice!" « Înapoi la articol

2010-01-28T00:00:00+02:00

Dacă Lobonţ sau Chivu au succes la echipele străine, Florian Filip are succes la editurile străine. Este unul dintre cei mai bine vînduţi şi cei mai traduşi scriitori români din noua generaţie. Şi singurul publicat în America, la prestigioasa editură Houghton Mifflin Harcourt. A lăsat presa pentru scris, acum mai bine de zece ani, a publicat trei romane şi a ajuns, alături de Ana Blandiana şi Mircea Cărtărescu, autorul român cu cel mai mare succes de public în străinătate. Şi nu-i exclus să fie cel mai priceput la fotbal dintre scriitori. Ţine cu Dinamo pentru că "o încasa" de la băieţii mai mari, fani Craiova. "De vreme ce mi s-a pus pecetea de dinamovist, am ajuns şi să cred în ea, chiar să fiu dinamovist fanatic, la cîte palme peste ceafă mi-am luat. Cînd am ajuns în Drumul Taberei, pe la şase ani jumate, eram dinamovist de-a gata" - "Îmi pare rău că mănînc prea puţine cireşe, că fumez prea multe ţigări şi că îmi dau seama, pe zi ce trece, că n-o să ajung fotbalist". Chiar aţi vrut să fiţi fotbalist?- Jucam fotbal pînă cădeam din picioare. Cred că optzeci la sută din timpul din afara somnului asta făceam, aşa încît n-aveam cum să nu visez asta. Dar dacă se poate să ajungi fotbalist direct, aşa, să te trezeşti direct pe teren şi să înceapă meciul, cam la modul ăsta era visul, fără partea asta nevăzută, alergătură, urletele antrenorului, cafteli. Am văzut cum e şi nu era de mine.- Cum vi se pare atmosfera pe stadioanele de la noi?- S-a schimbat mult, nu mai vine lumea ca pe vremuri. În sistemul ăla absurd din ultima perioadă a lui Ceauşescu, fotbalul aduna nu numai microbişti, aduna toate pasiunile, pînă şi rivalităţile politice se mutau între echipe. Cu televiziunea de două ore şi în lipsa filmelor, pur şi simplu fotbalul îţi oferea singura bucăţică de viaţă adevărată şi probabil singura formă de concurenţă adevărată. Şi atunci aduna, aşa, cantităţi enorme de pasiune. Schimbarea totală din anii '90, de la început, normal că a lăsat fotbalul undeva în planul cinci sau zece. Cred că în '90 sau '91 erau meciuri sinistre, adică la un Dinamo - Steaua veneau două-trei mii de oameni, de necrezut! - Acum vin 300. - Mă rog, dar nu la Dinamo - Steaua. S-a şi furat din calitatea fotbalului. Cred că nici un jucător nu mai joacă pentru plăcerea de a juca, pentru echipa lui, e o chestie extrem de mercantilă. Nici nu se compară cu Occidentul. Să zicem, de pildă, că eşti fotbalist la Liverpool şi auzi stadionul ăla cîntînd, ai da şi bani de-acasă ca să joci! E cu totul altceva. Se vede la noi clar din nesimţirea jucătorilor, orice ar face public, orice lucru ar spune, au o atitudine atît de dispreţuitoare, de indiferentă...- Dar despre valoarea lor ce ziceţi?- Mmm... unii ar mai avea cît de cît valoare, dar ajung pe la 18 ani să se creadă cel puţin Messi, toţi visează la tot felul de cai verzi pe pereţi, transferuri iluzorii, salarii dacă se poate ca la Real Madrid. Totul e pe bani şi pe o glorie din asta ieftină: să fiu în cît mai multe reviste glossy, să apar în nu ştiu cîte emisiuni de cancan, cred că ei şi în vestiar, între ei, aşa îşi măsoară valoarea şi notorietatea. Singurii care mai arată cît de cît ceva sînt puştii în primul an, mai apare cîte unul care încă mai are ceva curat în el, dar se pierde repede."Dan Petrescu pătimaşul"- Aţi fost coleg şi prieten în şcoala generală cu Dan Petrescu. Îi ţineţi pumnii? - Cum să nu! A fost, cîţiva ani, poate cel mai bun prieten al meu, la şcoala generală dintr-a cincea pînă-ntr-a opta. Dintre sute de puşti jucînd fotbal aproape nonstop, cred că el era cel mai pătimaş. La un meci din ăsta de doi bani, aşa, era disperat, urla, se înfuria că noi dăm mingea în bară, trăia orice moment, chiar ca un nebun pentru fotbal. Şi asta se vede din ce face el acum pe banca de rezerve.- E teatru sau nu?- Nu, nu e teatru. Ţin minte cînd am jucat o echipă de puşti de-a opta, cu echipa celor mai buni "oameni mari", să zicem. Se strîngeau foarte mulţi adulţi, mai ales duminicile, în curtea şcolii. Majoritatea - tot felul de fotbalişti rataţi, fiecare povestea că jucase în Onoare, în "C", în "D", la care noi sigur că ne uitam ca la nişte zei. La un moment dat au făcut ei o echipă şi noi o echipă şi am jucat un meci. Nu jucam prost, dar mingea refuza să intre în poartă. Mi-l amintesc pe Dan Petrescu, ce urlete, "Nu vrea să intre-n poartăăăă!", se arunca în genunchi, se dădea cu capul de asfalt, pînă am dat primul gol. Apoi am înscris pe bandă rulantă şi am cîştigat. Dar nu, pasiunea asta a lui, o spun cu mîna pe inimă şi sînt gata s-o spun şi pe şina de tramvai, e absolut sută la sută curată şi reală."Răzvan îşi duce bine crucea"- Ce oameni din fotbal vă plac?- Oameni sau jucători? Că şi aici e o mare diferenţă.- Oameni. - O trag şi eu pe turta mea de dinamovist, îmi plăcea Dănciulescu, şi ca jucător, şi ca om. Marile mele pasiuni ca puşti, da' repet, ca jucători, erau Cîrţu, nu-mi dau seama de ce, n-a avut nici o legătură cu Dinamo, Ilie Dumitrescu, mi-a plăcut la nebunie. Oameni e mai complicat. Îmi place mult Lucescu.- Care dintre ei?- Îmi plac amîndoi, dar mai ales tatăl. Ştiu că e ironizat pentru tot felul de chestii, că prea îi descoperă pe toţi. Dar astea, zic eu, sînt nimicuri, are efectiv şi el dreptul să gafeze, să aibă şi mici erori. Dar, una peste alta, e un tip! Mai rar găseşti ca el.- Dar fiul? - E clar că numele tatălui apasă pe Răzvan. Va apăsa mereu, inevitabil. E dificilă poziţia asta în orice domeniu, şi în literatură, nu numai în fotbal. E o cruce pe care Răzvan trebuie s-o poarte tot timpul, şi cu părţile ei bune, şi cu părţile ei rele. Dar nu ştiu, eu îl admir, el o ia foarte frumos şi o duce bine. Îl admir. Şi se simte că acolo e o relaţie de mare iubire, adică se vede clar, nu trebuie să ştii amănunte ale vieţii lor de familie. Este evident, din nişte zîmbete, din nişte atitudini de fiu copleşit în sensul bun de iubirea pe care i-o poartă tatălui lui, nu copleşit de personalitatea tatălui lui. - Dar "naţionala" cum vă place?- Mi se pare lipsită total de personalitate.- Cu sau fără Mutu?- A, nu, aici, chiar dacă îl admir mult pe Mutu, care e un jucător foarte bun, sînt de partea lui Răzvan Lucescu total! Spuneam mai devreme că Unirea Urziceni este singura echipă arătînd ca o echipă. La noi lipseşte de mulţi ani lucrul ăsta şi cred eu că e foarte bine cînd cineva are poate chiar duritatea de a renunţa la vedete, tocmai pentru a face o echipă. "Adrian Cristea să meargă la circ!"- Dinamo are sau nu echipă?- E aceeaşi poveste ca la "naţională". De ani de zile nu înţeleg ce mai caută la Dinamo Adrian Cristea. Nu înţeleg, pur şi simplu! Fără omul ăsta, Dinamo joacă evident mult mai bine şi arată mai a echipă. El, cel mult, poate să meargă la circ, cu asta sînt de acord, să-şi facă o carieră de mingicar, poate să dribleze urşi polari, ăsta sigur e talentul lui, nu i-l ia nimeni. Dar nu are ce căuta într-o echipă. Cam aşa stau lucrurile şi cu Mutu, la "naţională". - Ce le lipseşte "cîinilor"? - Eu cred că le lipseşte Andone. Sînt mare fan al lui, unul chiar fanatic, îmi place mult ca tip, ca dinamovist, aşa. E singurul om sub antrenoratul căruia te bucură jocul lui Dinamo, chiar şi la înfrîngeri. Joacă, atacă, vrea ceva de la viaţă. Faţă de campionatul ăla cîştigat de Rednic, cînd în afară de meciul splendid din Ghencea, după mine Dinamo a jucat penibil tot timpul. Un joc anost, o apărare dusă dincolo de limite, un fel de eroism tradiţional românesc, cu otrăvit fîntîni şi pîrjolit cîmpii. - Ar avea cu cine construi o echipă, dacă s-ar întoarce?- Aşa, oricărei echipe îi mai trebuie jucători. Problema e să fie vorba de jucători, nu de rotirea asta a cadrelor care e de ani de zile la Dinamo. În loc de ăştia, trecuţi de pragul de pensie, mai bine aduci un puşti de 17-18 ani, care va gafa, dar măcar va muri pe teren un an, doi, va avea pasiune şi poate va ieşi ceva din el. - Grupul de acţionari?- Sinistru, dar n-ai ce să faci. Eu niciodată nu voi avea bani să cumpăr Dinamo. Ăştia sînt, asta e, evident că-i jale! Am trecut de momentul cînd mi-era ruşine, am intrat în faza postruşinii. Singurul lucru care te încălzeşte, aşa, e că peste tot e la fel. Adică, te uiţi, la Steaua, la Timişoara, la Craiova, e acelaşi lucru. Şi-atunci te mai calmezi. - Mai precis, ce anume vă nemulţumeşte la ei?- E suficient să vezi un om ca Turcu declarînd că el va lupta ca să rămînă Ţălnar. Efectiv, cred că Ţălnar e un etalon al minţii lui Turcu. Mintea lui Turcu nu poate să conceapă un antrenor mai potrivit, sînt pur şi simplu de-o seamă aşa, ca măiestrie de antrenor şi măiestrie de conducător. În fond, te iei cu mîinile de cap, asta e. "Şi totuşi mă uit, şi totuşi sufăr"- V-a bătut gîndul să renunţaţi la fotbal? - Ca microbist şi ca suporter, ajungi să înghiţi incredibil de multe lucruri. Dacă mi-ar fi spus cineva acum 20 de ani că aşa va fi Dinamo, că ăştia vor fi acţionarii, aş fi răspuns "A, în cazul ăsta eu n-o să mă mai uit la fotbal nici bătut, nici ars cu ţigara pe mînă sau cu fierul roşu!". Şi totuşi mă uit, şi totuşi sufăr, şi totuşi urlu prin casă de bucurie la un gol, iată că se poate! Un microbist înghite incredibil de multe lucruri rele, căruţa merge mai departe.- Fanii de la Steaua... - Sînt în aceeaşi situaţie, prietenii mei stelişti ziceau, de cînd cu Becali, "A, a nu ne mai ducem, nu ne mai interesează. Au rezistat o lună. Vrînd-nevrînd, au reînceput să se uite, l-au înghiţit şi pe Becali o vreme. Este foarte trist. În mod evident, de la tipii ăştia pleacă tot răul din fotbal, de la mintea lor, care e cam micuţă.- De unde-au apărut tipii ăştia?- Din mîzga asta care este cam peste tot în România. Te uiţi la Parlament şi spui: "Da' de unde-au apărut tipii ăştia?"! Nu ştiu de unde, dar pînă la urmă ăştia sînt, pe ăştia îi alegem noi, nu ni i-a băgat nimeni pe gît. Nu ştiu de ce reuşim să producem aşa ceva. Nu numai că nu producem elite sau performanţe, dar producem aşa un soi de contraelite. Te întrebi ce caută tipul ăsta la ministerul cutare, e incompetent, n-are nici o legătură cu domeniul, sigur există o mie de tipi mai buni decît el. Cum a ajuns acolo? E aşa, ca o fatalitate! - E un românism?- Da, cred că e un românism, dar nu de ultimă oră, e un românism aşa, de secole. Avem capacitatea de a digera tot felul de lucruri rele, nesfîrşite, adică lumea nu protestează la chestiile astea. - Cum ar putea fi îndreptat răul din fotbal?- Din păcate, e foarte dificil să schimbi şefii de cluburi prin ordinul vreunui ministru, al unui şef de federaţie, al unui şef de ţară, nu sînt aleşi prin vot popular. De pildă, să se anunţe la sediul unui club: "Duminică, de la orele zece, sînt aşteptaţi toţi suporterii, ca să aleagă prin vot din următoarea listă de zeci de oameni pe cel pe care şi l-ar dori ca acţionar". Poate s-ar mai schimba ceva! Dar nu-i întreabă nimeni pe suporteri dacă-l vor pe Turcu sau nu. - Ar funcţiona la noi modelul din Spania, cu "socios"?- Sigur, dar la noi nu-l vor face niciodată fiindcă nu le convine. Nimeni nu doreşte asta, ştiind că vor zbura imediat de acolo, absolut toţi, n-am nici o îndoială. Cred că nici măcar un patron de club din toată România n-ar rămîne în funcţie dacă brusc s-ar vinde acţiuni, să zicem, la 60 de mii de suporteri şi ăia ar vota. "Cred că Răzvan Lucescu e fericit să fie fiul cui este. Însă în ochii celorlalţi va conta mereu, se folosesc mulţi de lucrul ăsta ca de-o bîtă cu care încearcă să-i dea în cap" "N'Doye, dacă tot a intrat 90 de minute pe teren, pare interesat să cîştige. Ceea ce la Dinamo e o raritate. Restul aşteaptă doar ziua salariului".Filip Florian Data naşterii 16 mai 1968- reporter special la "Cuvîntul" (1990-1992)- redactor la "Europa liberă" (1992-1995)- corespondent Deutsche Welle (1995-1999)Romane: "Degete mici" (2005 - premiul pentru debut "România literară", premiul Uniunii Scriitorilor), "Băiuţeii" (2006), "Zilele regelui" (2008).

Comentarii (22)

• 28 Ianuarie 2010, 08:14

Îmi place

Respect

Raportează

Răspunde

m-a speriat titlul ,bine ca la final am inteles ca este vorba de o anumita editura.Mircea Eliade oare nu a fost publicat in SUA?Pe continentul american (America este un continent,cel putin in Cuba au mai fost si alti publicati)s-au mai publicat si alti scriitori romani.

• 28 Ianuarie 2010, 01:38

Îmi place

Respect

Raportează

Răspunde

nu este singurul scriitor care a publicat in SUA, va inselati amarnic, va sugerez inainte sa scrieti un articol sa va documentati. ISBN 1882251008 asa ca sa va dau mura in gura p.s. Cine va angajeaza acolo frate si pe ce criterii?