GSP SPECIAL  »  TRAGEDIE  »  DECES

A decedat omul de care se leagă cele mai mari performanțe din istoria CS Rapid

Articol de - Publicat joi, 05 iulie 2018 11:58

Mihai Zaharia, fostul președinte al Clubului Sportiv Rapid, a murit astăzi, la vârsta de 75 de ani. 

Fost atlet de performanță, acesta a condus CS Rapid timp de 21 de ani, între 1990 și 2011, perioadă în care giuleștenii au avut cele mai importante rezultate din istorie, cucerind 10 titluri la volei feminin, titlul, Cupa și competiția internațională City Cup la handbal feminin, dar și 4 titluri naționale la polo. 

Mihai Zaharia a fost cel care a adus sub tutela clubului vișiniu două nume importante din sportul românesc, mai exact atleții Gabriela Szabo și Marian Oprea.

Zaharia a fost cel care le-a legitimat la CS Rapid pe Violeta Beclea, Rodica Mateescu și Anuța Cătună, fiind totodată antrenorul lui Vali Ionescu Caciureac, vicecampioană olimpică la săritură în lungime la Olimpiada de la Los Angeles din 1984. 

Acesta a fost demis în 2011 din fruntea clublui giuleștean, fiind înlăturat fără nicio explicație de Anca Boagiu, ministrul transporturilor de la acea vreme, iar Gazeta Sporturilor a tratat pe larg subiectul: "M-au dat afară ca pe un gunoi", declara Mihai Zaharia la acea vreme.

"Este persoana care m-a format ca om, o să-i port tot timpul respectul cuvenit. Dumnezeu să-l odihnească în pace", a spus Vali Ionescu Caciureac. 

"În 1995, el a fost cel care m-a adus la Rapid, a fost omul care s-a zbătut pentru toate problemele Rapidului. Rapidul i-a fost casă și familie", a fost și omagiul antrenorului de handbal Vasile Mărgulescu.

CV Mihai Zaharia

Născut pe 28 noiembrie 1943, la Bucureşti
Înălţimea: 1.71 m
Greutatea: 62 kg.
A practicat atletismul la nivel de performanţă, la clubul Rapid Bucureşti (1962 -
1974).
Recordurile personale : săritura în lungime (8.01/1969) ; triplu salt (15.54/1968).
16 selecţii în echipa naţională (1 la Campionatele Europene în aer liber, 1 la Campionatele europene de sală, 1 la Cupa Europei în aer liber, 5 la Jocurile Balcanice în aer liber, 8 la meciuri interţări în aer liber).
J.B. (aer liber) : 1 medalie de argint, la săritura în lungime (7.61/1970) ; 1 medalie de bronz, la săritura în lungime (7.59/1971).
1 titlu de campion naţional, în aer liber, la săritura în lungime (7.79/1971).
1 record naţional, în aer liber, la săritura în lungime (8.01/1969). A fost primul atlet din România care a obţinut o performanţă de peste 8.00 m la săritura în lungime (8.01 m. ; Kosice, 9 septembrie 1969).

Dumnezeuă să-l odihnească în pace!

Citește și:
Ce finală avem la Transylvania Open! Sorana Cîrstea, victorie CATEGORICĂ, în ultimul an ca jucătoare de tenis! O înfruntă pe Emma Răducanu
Tenis
Ce finală avem la Transylvania Open! Sorana Cîrstea, victorie CATEGORICĂ, în ultimul an ca jucătoare de tenis! O înfruntă pe Emma Răducanu
Alexandru Băluță a fost prezentat oficial la noua echipă: „A semnat!”
Superliga
Alexandru Băluță a fost prezentat oficial la noua echipă: „A semnat!”
Incredibil! Ioan Varga și-a „amanetat” jucătorii pentru a plăti salariile
Superliga
Incredibil! Ioan Varga și-a „amanetat” jucătorii pentru a plăti salariile
Francezii au prezentat noul model Dacia și au anunțat: „Semnătură unică! E o premieră”
Noutati auto
Francezii au prezentat noul model Dacia și au anunțat: „Semnătură unică! E o premieră”
EXCLUSIV SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, vând și ies de pe o piață
Profit.ro
EXCLUSIV SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, vând și ies de pe o piață
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Thierry Henry, apariție rară alături de misterioasa lui iubită!

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”


Comentarii (3)
485809194904413
Costel Tudor  •  05 Iulie 2018, 16:28

Dumnezeu sa- l odihneasca in pace !!! A fost un mare sportiv și un mare conducator de club , dar cred ca involuntar s-a strecurat o eroare ! Cele mai mari succese , Rapid le-a obținut sub conducerea lui PETRE CAPRA ! Succesele la volei masculin ( inclusiv CCE ) și feminin , baschet feminin , handbal feminin , fotbal seniori și juniori ( primul titlu din istorie la seniori ) , atletism , polo și altele , au făcut ca acest club sa fie așa de iubit !

badeadorian
badeadorian  •  05 Iulie 2018, 15:30

R.I.P. Mihai Zaharia

sexilian
sexilian  •  05 Iulie 2018, 13:35

sa-i fie tarana usoara

Vezi toate comentariile (3)
Comentează