Articol de Octavian Pescaru - Publicat joi, 29 martie 2012 00:00 / Actualizat joi, 29 martie 2012 11:46
Octombrie 2008. Căutam un prezentator pentru un serial TV de 10 episoade despre tradiţiile de Crăciun ale românilor, intitulat "Poveşti la gura sobei". Sfătos, păr alb, care să aducă a Moş Crăciun. L-am găsit în persoana lui Ştefan Radof, Mark Twain al copilăriei noastre.
Aveam de-a face cu el personal pentru prima oară. Emoţionat, cu voce tremurîndă, i-am prezentat ideea şi, spre uimirea mea, a acceptat imediat. Filmările le-am făcut într-o singura zi. În aşteptarea sa, eu şi colegul meu Adi Robe eram teribil de emoţionaţi. Cum să-l abordam, poate e ciufut, poate textele noastre nu-i sînt pe plac, poate, poate, poate... Punctual ca un ceas elveţian a sosit la studio: "Salut, băieţi ! Sînteţi gata?" În 30 de minute a repetat textele şi a înţeles perfect ce vrem de la el. După două ore de lucru treaba era gata. "Dacă credeţi că e ceva în neregulă mă chemaţi şi repetăm!"
Octombrie 2008. Căutam un prezentator pentru un serial TV de 10 episoade despre tradiţiile de Crăciun ale românilor, intitulat "Poveşti la gura sobei". Sfătos, păr alb, care să aducă a Moş Crăciun. L-am găsit în persoana lui Ştefan Radof, Mark Twain al copilăriei noastre.
Aveam de-a face cu el personal pentru prima oară. Emoţionat, cu voce tremurîndă, i-am prezentat ideea şi, spre uimirea mea, a acceptat imediat. Filmările le-am făcut într-o singura zi. În aşteptarea sa, eu şi colegul meu Adi Robe eram teribil de emoţionaţi. Cum să-l abordam, poate e ciufut, poate textele noastre nu-i sînt pe plac, poate, poate, poate... Punctual ca un ceas elveţian a sosit la studio: "Salut, băieţi ! Sînteţi gata?" În 30 de minute a repetat textele şi a înţeles perfect ce vrem de la el. După două ore de lucru treaba era gata. "Dacă credeţi că e ceva în neregulă mă chemaţi şi repetăm!"
Ne frecam la ochi şi nu ne venea să credem. Se mulase pe ideea serialului cu o naturaleţe formidabilă. Chiar dacă noi eram mulţumiţi de interpretare, se oprea şi relua pasajul care i se părea că n-a fost interpretat suficient de bine. Era de un profesionalism ireal!
În ianuarie 2009, dupa difuzarea serialului mă sună: "Tavi, mi-a plăcut mult. Aţi făcut o treabă bună. Vino să bem un pahar". Am mers la el acasă într-un apartament de bloc din Piaţa Victoriei. M-a întîmpinat soţia sa. "Ştefan te aşteaptă", mi-a spus doamna Radof, o femeie care după chip părea să fi fost de o mare frumuseţe în tinereţe. Ne-am aşezat în biroul lui de unde vedeam Calea Victoriei.
- Vezi? Pe aici mărşăluiam în anii ’90. Eram nelipsit de la demonstraţii. Trăgeam nădejde că vom scăpa de comunişti. N-am scăpat nici pînă în ziua de azi.
Pune pe masă o sticlă de pălincă şi începem să vorbim. Închisoarea. Piaţa Universităţii. Corneliu Coposu. Marian Munteanu. Ion Raţiu. Ticu Dumitrescu. Momente care i-au marcat existenţa şi oameni pe care i-a iubit sau care l-au dezamăgit.
La un moment dat îmi scapă.
- Dar legat de sport aveţi vreo pasiune?
- Sigur, vine răspunsul imediat, ai văzut actor să n-aibă treabă cu sportul?
- Păi, cu cine compătimiţi?, întreb, măcinat de curiozitate.
- Cu Rapidul, normal!
- De ce e aşa normal?, zic.
- Păi uiţi că am fost deţinut politic? Cum aş putea să ţin cu ăilalţi? Pentru mine şi nu doar pentru mine, Rapidul a însemnat mereu un spirit de frondă, o frondă din care şi eu am făcut parte. Cînd eram mai tînăr mergeam la meciuri, acum însă nu prea mai am vreme şi nici nu prea mai pot. Batraneţea, deh!
- Deci să înţeleg că Mark Twain e rapidist!"
Îl pufneşte rîsul.
- Aşa-i ! Mark Twain e rapidist !"
Actor, scenarist, poet
Ştefan Radof s-a născut în 1934, la Buftea. În 1953 a fost arestat, judecat şi condamnat la cinci ani muncă silnică pentru uneltire împotriva orânduirii de stat. A fost însă amnistiat. A devenit student la teatru în 1960, după o încercare soldată cu exmatricularea. Din 1965 a devenit actor al Teatrului Nottara. Pe lîngă numeroasele piese şi apariţii la teatrul radiofonic, Radof a scris şi şase volume de poezie.
