GSP SPECIAL  »  TRAGEDIE  »  DECES

Mesajul tulburător al lui Gică Popescu la înmormântarea lui Prodan: "Generația de Aur joacă în minus! Didi, simt că ești alături de mine"

Articol de - Publicat sambata, 19 noiembrie 2016 15:58

Astăzi, Daniel Prodan, 44 de ani, a fost înmormântat, iar cei mai buni prieteni ai lui au fost prezenți pentru a-l conduce pe ultimul drum.

Gică Popescu, fost coleg cu Prodan în Generația de Aur a avut un mesaj tulburător, pe care l-a citit, vizibil tulburat.

"Mi-ar fi fost aproape imposibil să vă vorbesc liber în acest moment, motiv pentru care am scris câteva rânduri despre Didi, rânduri pe care și să le citesc mi-e foarte greu.

Încă nu-mi vine să cred unde ne aflăm acum, pentru ce ne-am adunat aici. Am pierdut un coleg și un prieten pe care orice om și l-ar fi dorit aproape. Un suflet mare, care iubea atât de mult oamenii și răspândea în jurul lui numai bucurie. Cine l-a cunoscut pe Didi știe că era de ajuns să-l vezi zâmbind ca sa te binedispună, iar dacă iți mai spunea și o poveste, îți schimba cu totul ziua.

Plecarea lui ne-a sfâșiat pe toți. Pe cât de mari au fost bucuriile trăite împreună, pe atât de dureroasă este despărțirea de el. Avea planuri atât de mari cu fotbalul și iși dorea din toată inima să schimbe lucrurile, să le facă să strălucească la fel ca inainte.

Generația noastră de aur nu mai e in formula completă. Ne e teribil de greu sa «jucăm» în minus, dar îi promitem lui Didi că o să facem tot ce ne stă în putință pentru ca el să-și vadă, de acolo, de sus, visurile împlinite.

Cu câteva minute înainte ca el să ne părăsească, ultimele lui cuvinte pentru mine au fost: «Sunt alături de tine, Gică!» Da, Didi, simt asta… chiar dacă nu mai ești aici, vei fi prezent în sufletul meu pentru totdeaună.

Ramas bun, prieten de aur!", a fost mesajul lui Popescu.

Citește și:
Reușita de la Ovidiu, propusă la Premiul Puskas: „Golul anului! A folosit «tres dedos», ca Roberto Carlos”
Superliga
Reușita de la Ovidiu, propusă la Premiul Puskas: „Golul anului! A folosit «tres dedos», ca Roberto Carlos”
Războiul continuă » „Nu l-a vrut pe Reghe la FCSB!” / „Își depășește atribuțiile”
Superliga
Războiul continuă » „Nu l-a vrut pe Reghe la FCSB!” / „Își depășește atribuțiile”
Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”
Superliga
Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”
De ce au adus fanii lui City banane gonflabile la „măcelul” cu Liverpool
Campionate
De ce au adus fanii lui City banane gonflabile la „măcelul” cu Liverpool
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Cine este Raluca, fosta sportivă care a întors două scaune la Vocea României » Nepoata unui fost mare antrenor

De nerecunoscut! Noua Dacia Spring, tunată cu elemente din inspirate din lumea curselor! Cum arată modelul germanilor


Comentarii (29)
iosif_vs
iosif_vs  •  19 Noiembrie 2016, 16:19
Postat de ovidiu_3003 pe 19 Noiembrie 2016, 16:11

Generatie de aur care n a castigat nimic ...halal de asa generatie ...

troll

221147084907100
Gabi Chifu  •  19 Noiembrie 2016, 16:13

Tulburător discurs ! Ii mulțumesc lui Dumnezeu ca am fost contemporan cu acești jucatori magnifici ! Fotbalul românesc din acest moment este o gluma proasta ! Nu cred ca voi mai apuca sa vad vreodată jucatori romani de valoarea celor care ne-au încântat in anii 80-90 ! Tătuca s-a dus intr-o lume mai buna ! Dumnezeu va avea grija de el acolo sus !Eu ,cel putin ,nu te voi uita Didi !

iosif_vs
iosif_vs  •  19 Noiembrie 2016, 16:50
Postat de Doru ForzaStiinta pe 19 Noiembrie 2016, 16:46

Gica...trădătorul! Didi a jucat in'94 doar din cauza accidentării lui Sandoi. Care prieten,ca Didi a fost omu' lu' Mircea sandu...ai rămas același ***

ovidiu 3? E cineva cu creier in craiova aia, sau aveti cu totii boala pe popescu?

Vezi toate comentariile (29)
Comentează