Pescar, taxator de bilete, câștigător de Europa League. Definiția fair-play-ului + Goluri pentru tata

În 2008 vindea pește pentru a-și ajuta familia, 7 ani mai târziu câștiga EL cu Sevilla

În spatele unei cariere de succes stă de multe ori o cursă cu obstacole. O cursă a vieții, mult mai grea decât ne imaginăm. Carlos Bacca a luptat extraordinar de mult pentru ajunge sus. Parcursul lui e o sursă de inspirație pentru oricine, mai ales că nu a fost un copil-minune al fotbalului descoperit la o vârstă fragedă, ci unul care a atins târziu gloria, după un drum anevoios. 

Carlos s-a născut și a crescut într-un cartier sărac din Puerto Colombia, la aproximativ 30 de minute de Baranquilla. A fost nevoit să muncească de mic pentru a-și ajuta familia. A vândut pește în Puerto Colombia, a vândut bilete de autobuz, iar la 21 de ani, vârstă la care unii au deja multe meciuri la cel mai înalt nivel european, el juca în liga secundă din Venezuela, fără mari speranțe că va ajunge fotbalist de top. Visul lui se îndepărta încet, încet, iar norocul nu părea să-i fie prieten și, cumva, se resemnase: „Proveneam dintr-o familie săracă și trebuia să fac bani pentru a-i ajuta pe ai mei”.

Ce l-a ajutat să treacă peste greutăți? Credința. Crescut într-o familie religioasă, Bacca n-a uitat în niciun moment să mulțumească Divinității pentru tot ce a reușit. Atunci când a fost întrebat despre cel mai bun moment din viața sa într-un interviu acordat pentru Marca, a răspuns: „Când l-am acceptat pe Dumnezeu în inima mea”.

Urcușul lui Bacca spre elită a început când avea deja 25 de ani. Prestațiile lui au atras atenția mai multor cluburi, iar Brugge a fost prima oprire în fotbalul european.

În al doilea sezon, a devenit cel mai bun jucător și marcator din campionatul belgian, iar Sevilla a pus ochii pe el. Avea 27 de ani și andaluzii au plătit 7 milioane de euro pentru a-l transfera. A fost numit cel mai bun transfer al acelui an. Au urmat trei trofee Europa League (două cu Sevilla, unul cu Villarreal), a fost MVP-ul competiției în 2015 (a marcat și două goluri în finala câștigată cu 3-2 în fața lui Dnipro Dnipropetrovsk) și a jucat la două ediții de Campionat Mondial cu naționala Columbiei.

M-am ridicat și am continuat să lupt. Oamenii curajoși sunt cei capabili să se ridice mai puternici. Cred că a fost foarte util pentru mine să cresc în Puerto Colombia, văzându-mi părinții depunând atât de mult efort zi de zi. Înveți adevăratele valori și le aplici zi de zi. Și acum, deși stăm bine din punct de vedere financiar, tatăl meu continuă să muncească pentru că îi place.

- Carlos Bacca

• În prezent, Bacca joacă la echipa la care a început fotbalul, Atlético Junior.

Ons Jabeur, definiția fair-play-ului

La US Open, Ons Jabeur a oferit o imagine cum nu vedem prea des. Tunisianca a dat totul pe teren, dar nu a putut-o opri din drumul către al 3-lea Grand Slam pe Iga Swiatek, numărul 1 mondial. Jabeur, #2 WTA, a pierdut finala din acest an a turneului în fața liderului WTA, dar gestul ei de la ceremonia de decernare a trofeelor nu a trecut neobservat.

Ons Jabeur și-a stăpânit lacrimile și a găsit puterea și grația de a-și ajuta adversara să apară fără cusur în pozele cu trofeul, așezându-i gulerul de la tricou. Ons e cunoscută în circuit ca fiind una dintre cele mai amabile și mai plăcute jucătoare.

Avalanșa de emoții a doborât-o însă la vestiar. Tunisianca a plans amar după a doua înfrângere consecutivă în finala unui turneu de Grand Slam (după cea de la Wimbledon, în fața Elenei Rybakyna). În imaginile apărute pe Twitter, ea poate fi văzută cu fața în palme, plângând, în timp ce echipa ei încearcă să o consoleze.

Să câștigi și să pierzi face parte din tenis. Cel mai important lucru este să învăț din finalele pe care le-am pierdut. Cu siguranță nu sunt o persoană care va renunța. Sunt sigură că voi mai ajunge în finală și voi face tot posibilul să o câștig. 

- Ons Jabeur, #2 WTA

Salut pentru tata

De fiecare dată când marchează, Franck Kessie sărbătorește cu un salut militar. La Atalanta, AC Milan și acum, la FC Barcelona, mijlocașul repetă cu sfințenie gestul pe care-l face în memoria tatălui său. 

Kessie și-a pierdut părintele când avea doar 11 ani. Bărbatul a jucat fotbal în Coasta de Fildeș, apoi a fost chemat în armată să-și apere țara. S-a îmbolnăvit și a murit la scurt timp după aniversarea de 11 ani a lui Franck. De atunci, fotbalistul îi onorează amintirea dedicându-i fiecare gol. „Când marchez, îmi place să fac acest salut în onoarea lui”.

Am început să joc fotbal pentru că am vrut să-i calc pe urme lui tata. El a jucat la nivel de profesioniști în Coasta de Fildeș, acum, l-am depășit, pentru că el n-a jucat niciodată în Europa.

- Franck Kessie

Până la următoarea întâlnire pe mail, vă aștept pe GSP.ro pentru știrile de zi cu zi. Iar dacă aveți ceva să-mi spuneți, poate chiar o poveste sensibilă de semnalat, îmi puteți scrie oricând la adresa de mail [email protected].