Articol de Aurelian Botezatu - Publicat vineri, 24 iulie 2026, 10:36 / Actualizat vineri, 24 iulie 2026 10:46
Atacantul Ángel Correa, campion mondial cu Argentina în 2022, a sosit la Buenos Aires pentru a finaliza un acord cu River Plate, dar situația s-a complicat.
Până miercuri seară, totul a părut o afacere încheiată. Correa și-a luat rămas bun de la coechipieri și de la antrenorii clubului mexican Tigres, a primit undă verde pentru a călători la Buenos Aires, pentru vizita medicală, și toată lumea îl vedea pe "Monumental". River Plate, la rându-i, era pregătită să vireze 17 milioane de dolari (aproximativ 15 milioane de euro) în schimbul său.
Argentinienii susțin că Angel Correa a fost amenințat cu moartea, Tigres are o altă versiune
Numai că joi, situația s-a tensionat. Citând surse apropiate fotbalistului, presa argentiniană a anunțat că Angel Correa a fost nevoit să părăsească urgent Mexicul din cauza amenințărilor directe cu moartea, adresate lui și familiei sale.
Tigres, în schimb, a venit cu o versiune complet diferită a evenimentelor. Conform publicației „Mediotiempo”, surse din cadrul clubului mexican susțin că amenințările sunt inventate și că este vorba despre o "campanie murdară" condusă de River Plate.
Tigres o acuză pe River Plate că apelează la un tertip pentru a-l lua gratis pe Angel Correa
Potrivit Tigres, planul gigantului argentinian este de a folosi situația pentru a obține, prin FIFA și Tribunalul de Arbitraj Sportiv, ca Angel Correa să devină jucător liber din cauza unei situații de "forță majoră", siguranța și integritatea sa și a familiei fiind amenințate. În acest fel, River ar evita plata sumei de transfer.
Conducerea clubului mexican s-a arătat indignată și este hotărâtă să încaseze cele 17 milioane de dolari convenite. Tigres subliniază că Correa are un contract valabil până în 2030 și că, înainte de plecarea sa, nu a lăsat niciodată de înțeles că ar fi amenințat.
Atacantul a ajuns la Tigres în 2025, de la Atletico Madrid, în schimbul a 8 milioane de euro. El a jucat cea mai mare parte a carierei la „plăpumari”, care l-au adus de la San Lorenzo în 2015, contra 10,5 milioane de euro. Cu Atletico a câștigat titlul în La Liga, Europa League și Supercupa Europei.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.