INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ISRAEL

Antonio Sefer a revenit cu gol după 4 luni: „Durere, frustrare și întrebări”

Antonio Sefer / Foto: Instagram
Antonio Sefer / Foto: Instagram

Articol de - Publicat duminica, 25 ianuarie 2026 13:19 / Actualizat duminica, 25 ianuarie 2026 13:28

Antonio Sefer (25 de ani), jucătorul român al celor de la Maccabi Bnei Raina, a revenit pe gazon după 4 luni și a adus trei puncte importante echipei sale după ce a marcat din penalty în minutul 80 al confruntării cu Hapoel Haifa, în etapa #20 din prima ligă a Israelului.

Echipa lui Sefer, aflată în lupta pentru salvarea de la retrogradare, a câștigat cu 1-0. Imediat după ce a reușit să aducă cele trei puncte echipei sale a postat un mesaj pe rețelele de socializare în care a povestit cum s-au simțit cele 4 luni după accidentarea stupidă care l-a ținut departe de teren.

Antonio Sefer a revenit cu gol după o absență de 4 luni: „Am tras de mine zi de zi, chiar și când nu mai aveam putere”

„Au fost 4 luni de durere, frustrare și întrebări.

4 luni în care am zâmbit în fața oamenilor, dar în suflet duceam o luptă pe care doar eu o știam.

Am muncit în tăcere. Am suferit în tăcere. Am tras de mine zi de zi, chiar și când nu mai aveam putere.

Mulțumesc Lui Dumnezeu că m-a ridicat când mi-a fost cel mai greu. Mulțumesc familiei, pentru că mi-a fost liniște și sprijin. Mulțumesc staff-ului medical de la Maccabi Bnei Raina pentru fiecare pas făcut spre revenire. Multumesc fit4you.medical pentru tot ajutorul.

Mulțumesc echipei, pentru că m-a făcut să simt că aparțin. Astăzi am revenit. Și parcă Dumnezeu a scris povestea...m-am accidentat la penalty, iar după 4 luni am revenit cu gol...tot din penalty. Recunoscător pentru tot”, a scris Antonio Sefer pe rețelele de socializare.

Antonio Sefer a lipsit 4 luni din cauza unei accidentări stupide

Antonio Sefer s-a accidentat în septembrie, la unul dintre primele meciuri pentru Maccabi Bnei Raina. Antonio Sefer s-a „rupt” fix după ce a executat un penalty în duelul cu Beitar Ierusalim, pierdut de echipa sa, scor 1-3. În minutul 18 a tras tare pe centru, a marcat, dar imediat după ce a făcut câțiva pași a acuzat dureri musculare. A rămas întins pe gazon, iar medicii au venit să îi acorde îngrijiri.

  • Antonio Sefer a semnat în vara anului 2025 cu Maccabi Bnei Raina. A mai evoluat în străinătate pentru Hapoel Beer Sheva și Motor Lublin. A făăcut junioratul la Groningen. În România a evoluat timp de 4 ani la Rapid și puțin timp pentru Oțelul Galați. Este cotat de site-urile de specialitate la 500.000 de euro. Are o prezență pentru naționala de seniori a României.

  • Maccabi Bnei Raina este ultima clasată din prima ligă a Israelului. Doar 11 puncte în 20 de meciuri a adunat echipa lui Antonio Sefer.

Citește și:
Biserica de 10 de milioane de euro a lui Gigi Becali a fost sfințită! Cum și-a făcut apariția soția lui + cele mai tari imagini
Superliga
Biserica de 10 de milioane de euro a lui Gigi Becali a fost sfințită! Cum și-a făcut apariția soția lui + cele mai tari imagini
Gigi Becali confirmă: Darius Olaru, vândut! Suma + Când face vizita medicală
Superliga
Gigi Becali confirmă: Darius Olaru, vândut! Suma + Când face vizita medicală
Laurențiu Reghecampf a câștigat o avere la TAS în procesul cu fosta sa echipă!
Stranieri
Laurențiu Reghecampf a câștigat o avere la TAS în procesul cu fosta sa echipă!
Revoltă în SUA: „Dacă începem cu asta...” » Un nou abuz FIFA, la meciul Brazilia - Maroc?
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Revoltă în SUA: „Dacă începem cu asta...” » Un nou abuz FIFA, la meciul Brazilia - Maroc?
Lefties a ajuns în București. Brandul cu prețuri mici al proprietarului Zara a deschis primul magazin din capitală
Profit.ro
Lefties a ajuns în București. Brandul cu prețuri mici al proprietarului Zara a deschis primul magazin din capitală
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gigi Becali dezvăluie cât l-a costat biserica abia sfințită din zona Pipera

Preţurile din Los Angeles sunt ireale: ce poţi cumpăra la supermarket cu 100 de lei


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close