INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  LIVERPOOL

Arne Slot anunță o candidată surpriză la titlu în Premier League: „Înfrângerea de pe Anfield nu mai pare atât de șocantă acum”

Managerul lui Liverpool, Arne Slot, a lăudat echipea Nottingham Forest înaintea meciului de mâine de pe City Ground, foto: Guliver/gettyimages
Managerul lui Liverpool, Arne Slot, a lăudat echipea Nottingham Forest înaintea meciului de mâine de pe City Ground, foto: Guliver/gettyimages

Articol de - Publicat luni, 13 ianuarie 2025 12:53 / Actualizat luni, 13 ianuarie 2025 12:54

Managerul lui Liverpool, Arne Slot, a lăudat echipea Nottingham Forest înaintea meciului de mâine de pe City Ground. Echipa lui Nuno Espirito Santo, care se află pe locul al treilea în clasament, fiind depășită doar la golaveraj de Arsenal, este singura formație care a reușit să învingă Liverpool în Premier League în acest sezon, notează sportal.bg.

În septembrie, fostul campion european a câștigat cu 1-0 pe Anfield, iar conform lui Slot, acest rezultat nu mai pare atât de șocant în prezent, având în vedere evoluțiile lui Forest și poziția echipei la mijlocul sezonului.

Cel mai controversat influencer al momentului e fiul unui fotbalist de la Jiul și Universitatea Craiova: „E prima oară când o spun! Nu m-a recunoscut, am fost abandonat”
PODCAST
Cel mai controversat influencer al momentului e fiul unui fotbalist de la Jiul și Universitatea Craiova: „E prima oară când o spun! Nu m-a recunoscut, am fost abandonat”

Arne Slot: „Uitați-vă cum joacă Nottingham Forrest, au arătat ce echipă bună sunt”

„Joe Gomez este încă destul de departe de a se antrena cu echipa. Darwin este suspendat. Aceștia sunt cei doi jucători care vor rata meciul. Am spus întotdeauna că puteți judeca mai bine clasamentul la mijlocul sezonului. Dacă Forest este acum aproape de noi, Arsenal, Chelsea, City și ceilalți, atunci cu siguranță sunt un concurent pentru noi.

Merită să fie tratați în acest fel. Uitați-vă la rezultatele lor și la modul în care joacă. Va fi o provocare foarte dificilă pentru noi. Ei au arătat deja ce echipă bună sunt."

Pentru noi, înfrângerea de pe Anfield (nr. 0-1 în tur) a fost atunci foarte greu de digerat. Acum nu pare un rezultat atât de șocant pe cât credeam la momentul respectiv. Fiecare manager încearcă să găsească un stil și un plan care să se potrivească cel mai bine jucătorilor pe care îi are la dispoziție. Nuno Espirito Santo face acest lucru foarte bine.

Echipa este extrem de muncitoare, iar Chris Wood este un exemplu excelent în acest sens. Au extreme rapide și mijlocași care pot livra mingea în zone periculoase. Sunt periculoși pe contraatac, dar pot construi și atacuri de calitate începând de la portar. Nu încasează multe goluri, dar nici nu își asumă prea multe riscuri.

Au fundași centrali care se pot apăra foarte bine în interiorul careului. Am înțeles asta pe Anfield, unde am reușit să creăm foarte puține oportunități. Au meritat victoria. Știm că și de data aceasta va fi dificil.

Știm că echipele se îmbunătățesc în a doua jumătate a sezonului. Acest lucru se întâmplă din mai multe motive. Unele echipe aduc jucători noi în timpul ferestrei de transferuri din ianuarie. În plus, antrenorii au avut mai mult timp să lucreze cu jucătorii. Când începi o muncă, nu te gândești unde vei fi la mijlocul sezonului. Nu cred că cineva se aștepta ca City să fie acolo unde este acum. Dar acum vedem că revin", a declarat Slot în conferința de presă de astăzi.

Olandezul a adăugat că, în opinia sa, Diogo Jota este acum pregătit să joace câte 90 de minute.

Citește și:
Nu s-a văzut la TV! Ce au făcut Sorana Cîrstea și Emma Răducanu, imediat după finala de la Transylvania Open
Tenis
Nu s-a văzut la TV! Ce au făcut Sorana Cîrstea și Emma Răducanu, imediat după finala de la Transylvania Open
Nu a durat mult » Ruptură totală între Gâlcă și jucătorul Rapidului
Superliga
Nu a durat mult » Ruptură totală între Gâlcă și jucătorul Rapidului
Gigi Becali i-a făcut o reverență în direct: „Cel mai inteligent analist! Ești tu, apoi restul!”
Superliga
Gigi Becali i-a făcut o reverență în direct: „Cel mai inteligent analist! Ești tu, apoi restul!”
Toți ochii pe ea la interviuri! » Reporterița care a „înnebunit” fanii din Euroliga: „Nu sunt multe ca ea!”
Baschet
Toți ochii pe ea la interviuri! » Reporterița care a „înnebunit” fanii din Euroliga: „Nu sunt multe ca ea!”
EXCLUSIV SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, vând și ies de pe o piață
Profit.ro
EXCLUSIV SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, vând și ies de pe o piață
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Thierry Henry, apariție rară alături de misterioasa lui iubită!

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”


Comentarii (1)
scandautor
scandautor  •  13 Ianuarie 2025, 21:55

Manchester City le-a dat 3-0 în perioada când lui City îi mergea total de-a bușilea. Arsenal, tot 3-0. Newcastle le-a dat 3-1, chiar la ei acasă, întorcându-i de la 0-1 - ceea ce băieții domnului Slot n-au reușit nici măcar cu Anfield-ul în spate. Nu zic că n-ar juca bine și n-ar fi o revelație a sezonului, cum le place ziariștilor să spună. Doar că atunci când ești Liverpool (ba încă Liverpool în forma din acest sezon) mi se pare pur și simplu inadmisibil să te bată Nottingham Forest pe Anfield, fără ca măcar să-i dai gol. Sper că toate vorbele astea frumoase nu sunt un alibi pentru un eventual nou pas greșit. Deși nu m-aș mira, la felul împiedicat în care Liverpool a început anul.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează