INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  BARCELONA

Barcelona merge la TAS » Catalanii continuă războiul cu FIFA

Articol de GSP - Publicat joi, 15 octombrie 2015 18:14

Barcelona continuă războiul cu FIFA, pentru legitimarea lui Arda Turan. 

Catalanii vor merge la TAS pentru a se judeca cu cei de la FIFA, care nu le dau voie să îl înregistreze pe mijlocașul turc, în locul accidentatului Rafinha.

După accidentarea gravă a lui Rafinha, care va lipsi pînă la finalul sezonului, Barcelona vrea să îl înregistreze pe  Arda Turan, jucător adus în vară, de la Atletico Madrid.

Conducerea catalanilor vrea să se folosească de o prevedere a regulamentului Ligii de Fotbal care spune că dacă un jucător este accidentat grav, clubul poate înregistra alt fotbalist.

Presa din Spania scrie că Barcelona este nemulțumită de modul în care FIFA s-a comportat în această situație și că nu a primit un răspuns clar.

Catalanii vor să știe dacă interdicția a expirat pe 31 august, la finalul perioadei de transferuri, dacă regula Federației Spaniole încalcă regulile FIFA și ce se întîmplă cu jucătorii minori care au primit interdicție în a se antrena și a locui în academia La Masia.

Pe lîngă Rafinha, Barcelona nu poate conta pe Messi, Iniesta, Vermaelen, toți accidentați.

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează